Antimon

Antimon este un element chimic din Tabelul periodic al elementelor, care are simbolul Sb și numărul atomic 51. Este cunoscut încă din antichitate, fiind preparat pentru prima dată de alchimistul persan Geber. În Europa, producția sa a fost descrisă pentru prima dată de Vannoccio Biringuccio în cartea De la pirotechnia din anul 1540. Este un semiconductoare, care se folosește (fie ca element pur, aliaj sau sub formă de compuși) în tipografie, metalurgie, industria electronică și medicină.

Istoria denumirii
Chimistii până în prezent nu au clar de unde provine denumirea elementului. Numele actual al elementului provine din greacă. Antimon ar putea fi tradus ca cel care niciodată nu este singur (anti - monos). Încă de la grecii antici s-a observat că este foarte greu de găsit în natură singur. Deși se găsește rar în formă pură, se află în mod obișnuit în amestecuri de metale, chiar și aur, dar în special în minerale de plumb și argint. La cele mai importante depozite de minerale cu conținut de antimon aparțin și Cărbunărele.

Proprietăți fizice
Antimonul are aspect metalic, este de culoare argintie, este fragil, conduce slab electricitatea și căldura. În condiții normale este chimic stabil, la temperaturi ridicate reacționează cu oxigenul atmosferic formând oxidul de antimon. În afară de forma metalică există și alte forme nemetalice - antimonul negru și galben. Acestea sunt foarte instabile, trecând la forma metalică prin creșterea temperaturii fără acces de aer.

Compuși ai antimoniului
Hidruri și antimonizi
În stadiul de oxidare −3, antimonul formează compuși cu hidrogenul sau cu elemente mai puțin electronegative. Cea mai cunoscută este stibina (hidrura de antimon - SbH3), un gaz reactiv și toxic (analog teoretic al amoniacului). Se prepară prin reacția compușilor de antimon cu reducătorii puternici care conțin anionul hidrură (de exemplu, tetrahidrura de aluminat de litiu - LiAlH4) conform reacției:

4 Sb2O3 + 6 LiAlH4 → 8 SbH3 + 3 Li2O + 3 Al2O3
4 SbCl3 + 3 NaBH4 → 4 SbH3 + 3 NaCl + 3 BCl3
Stibina este foarte instabilă, chiar în condiții normale se degradează în aer în elemente separate, sau reacționează cu oxigenul

2 SbH3 → 3 H2 + 2 Sb
2 SbH3 + 3 O2 → Sb2O3 + 3 H2O
Analogul hidrazinei este distibina Sb2H4, unde antimonul are stadiul de oxidare −2. Din alte compuși, au importanță aliajele intermetalice precum antimonidul de indiu (InSb), sau fosfidul de arsen, antimon, galiu, indiu (GaInPAsSb), care se folosesc ca materiale semiconductoare în electronică.