Granit
Granit (granodiorit) se folosește frecvent în practică în sensul larg pentru a desemna toate roci intrusive silico-aluminoase, dar aceste roci ar trebui de fapt să fie denumite granitoide, respectiv roci granitoide sau granitice. În practica de piatră, acest termen este folosit pentru a desemna mai multe roci magmatice și metamorfice.
Numele provine din cuvântul latin grannum, care înseamnă grăunte, adică termenul folosit pentru a desemna roci granulare, cristaline. În literatură a fost folosit prima dată de A. Cesalpinus în anul 1596. Granit
roci eruptive.
Eșantion de granit specializat S-tip din zona colinei Súľová în Volovských vrchoch.
Numele provine din cuvântul latin grannum, care înseamnă grăunte, adică termenul folosit pentru a desemna roci granulare, cristaline. În literatură a fost folosit prima dată de A. Cesalpinus în anul 1596.
Minerale principale - cuarț, plagioklas, ortoklas, biotit, muscovit
Accesoriu - titanit, zircon, monazit, magnetit, turmalină, apatit
Proprietăți
Textură - granulară
Culoare - albă, gri, roz
Densitate 2,60 – 2,85[1] kg/dm3
Origine și formare
Granitul este o rocă eruptivă profundă. Este formată în mare parte din scoarța continentală, grosimea stratului de granit este între 1,5 și 50 km. Modul de apariție și plasare a volumelor mari de granit în partea superioară a scoarței continentale este încă subiect de discuție pentru geologi. Procesele de formare a magmei granitoide, care au loc la mari adâncimi, nu pot fi urmărite, din cauza condițiilor extreme de temperatură și presiune, precum și a factorului de timp al solidificării, care poate dura milioane de ani. În general, se presupune că magma granitoidală se solidifică la adâncimi de aproximativ 10 – 20 km, prea adânc pentru ca aceste procese să fie accesibile observațiilor științifice. Între specialiști a existat o lungă dispută, dacă granitoidele se formează prin separarea unei magme bazice din partea inferioară a scoarței și mantoului, sau dacă la formarea lor contribuie și metamorfoza extremă și anatexia, în care are loc chiar topirea granulitelor, amfibolitelor și gneisurilor existente. Un fapt important este și acela că compoziția chimică a granitelor și a celor mai frecvente roci de la suprafață – gneise, gneise, filit, gneise și gneise este aproape identică. În experimentele de laborator s-a demonstrat că la o temperatură de 650 – 800 °C și o presiune de aproximativ 200 MPa, încep să se topească și să se transforme într-o rocă similară granitului. Rocile de tranziție în această serie sunt migmatitele.
Granitul sau granodioritul este o rocă eruptivă profundă felsică, ale cărei componente minerale esențiale sunt feldspatul potasic, plagioklasul, cuarțul și biotitul. Numele general pentru granit și roci similare (granodiorit și diorit cu cuarț) este granitoid. Granitoidele nu pot fi diferențiate exact cu ochiul liber fără cunoașterea compoziției minerale.
.jpg)
În ciuda faptului că poate apărea destul de frecvent la suprafață, nu poate fi întotdeauna folosit comercial pentru sculpturi sau lucrări de piatră de acoperiș. Granitul este adesea deteriorat, în special fisurat ca urmare a proceselor tectonice, ceea ce are ca rezultat că se crăpă și nu se poate extrage un bloc mai mare intact din mină. Din rezistența sa, granitul este folosit ca piatră de construcție, piatră de acoperiș și piatră decorativă (blocuri mari ca fundații ale clădirilor, fragmente mai mici ca pietriș).