Plug and play

Plug and Play (în traducere "pune și joacă") este tehnologică de calculator care permite o mai simplă identificare și configurare a hardware-ului. Permite sistemelor de operare să determine corect ce hardware este în calculator, pe baza căruia poate instala sau porni automat (cu mai multă sau mai puțină succes) driverii corespunzători și să configureze automat numărul de întrerupere, adresa I/O, intervalele de memorie partajată, sau alte informații (de exemplu, detalii despre tipul dispozitivului).

Dispozitivele mecanice de calcul, cum ar fi dispozitivul de sortare a plăcilor perforate de la IBM, erau programate folosind o placă de bază conectată astfel încât să dirijeze semnalele între sloturile de configurare.

În primele etape ale tehnologiei de calculatoare (de exemplu, în calculatoarele compatibile IBM PC cu magistrala ISA) hardware-ul trebuia să fie mai întâi configurat manual, astfel încât setările să nu intre în conflict cu alte dispozitive deja conectate (de obicei folosind un jumper electric), apoi dispozitivul era introdus în magistrala din interiorul calculatorului, iar apoi era nevoie și de a introduce această configurare în setările softului (de obicei driverul dispozitivului). Dacă setările hardware-ului și ale softului nu erau identice, softul nu putea comunica cu dispozitivul, deci nu funcționa.

Într-o etapă mai târziu, detectarea dispozitivelor se făcea mai întâi prin metoda încercare-eroare, care nu era foarte fiabilă și a fost înlocuită de tehnologia Plug and Play. Această tehnologie a eliminat setările manuale, rezolvarea conflictelor și transmiterea informațiilor către software-ul de control. Îmbunătățiri majore au adus apoi magistrala PCI, PCMCIA, USB și alte tehnologii, care au luat în considerare automatizarea configurării încă de la proiectare.