Rezistență termică

Rezistența termică este o proprietate fizică a materialului care descrie capacitatea acestuia de a se opune transferului de căldură. Este opusul conductivității termice. Rezistența termică depinde de material, grosime și suprafața prin care trece fluxul termic.

Definiția rezistenței termice este diferența de temperatură între două puncte împărțită la fluxul termic dintre aceste puncte. Unitatea de măsură a rezistenței termice este watt pe kelvin (W/K). O rezistență termică mai mare înseamnă că materialul este un izolator mai bun și are o capacitate mai scăzută de a transmite căldura.

Rezistența termică este un factor important în proiectarea izolațiilor și al sistemelor de încălzire. Materialele cu o rezistență termică ridicată sunt potrivite pentru izolare și pentru minimizarea pierderilor de căldură, cum ar fi materialele izolatoare poroase, spuma sau fibrele de sticlă. Pe de altă parte, materialele cu o rezistență termică scăzută, cum ar fi metalele, au o capacitate mai mare de conducție termică.

În calculele și proiectele privind transferul termic și izolarea, rezistența termică este luată în considerare ca un parametru important. În practică, rezistența termică este investigată prin măsurători experimentale sau este calculată folosind modele teoretice și formule care iau în considerare proprietățile materialului, grosimea și geometria transferului de căldură.