Evacuarea gazelor arse și admisia aerului la centrală termică în condensare

Produsele sunt în curs de pregătire.

Dar puteţi vizualiza alte categorii.

Evacuarea gazelor arse și admisia aerului la centrala termică în condensare – ghid complet

Când un client decide să cumpere o centrală termică în condensare, cea mai mare atenție se îndreaptă spre performanță, randament sau preț. Întrebarea „cum și unde va merge aerul și gazele arse” este adesea lăsată pe ultima poziție. Iar totuși, tocmai această temă poate complica întreaga instalație, o poate face mai scumpă sau, în cel mai rău caz, poate duce la probleme de siguranță și funcționalitate. Am văzut sute de cazuri în care centrala termică a fost aleasă corect, conectată corect la sistemul de încălzire, dar sistemul de evacuare a gazelor arse a fost neglijat – rezultatul fiind o centrală care nu funcționa fiabil sau o instalație care nu a trecut revizia.

Acest articol se concentrează exact pe această temă, în profunzime: ce opțiuni există pentru evacuarea gazelor arse, ce înseamnă diferitele clase de evacuare, cum funcționează sistemul coaxial, ce reguli de dimensionare există, unde apar greșelile și ce trebuie știut înainte de orice instalație.

De ce evacuarea gazelor arse la centrala termică în condensare este alta decât la o centrală termică obișnuită

O centrală termică atmosferică funcționează cu temperaturi ale gazelor arse de obicei între 160–220 °C. Astfel de gaze fierbinți au un tiraj natural – urcă prin coșul de fum în sus, fără ajutorul unui ventilator. O centrală termică în condensare este complet alta în această privință. Exact pentru că extrage maximul de căldură din gazele arse, inclusiv căldura latentă a vaporilor de apă, gazele arse părăsesc centrala la o temperatură de doar 50–70 °C, uneori chiar mai mică. La această temperatură, tirajul natural este slab sau practic inexistent. Din acest motiv, orice centrală termică în condensare conține un ventilator integrat, care activează și împinge (sau aspiră) gazele arse afară din centrală și, în același timp, aspiră aerul necesar combustiei.

Acest principiu se numește evacuare sub presiune sau sub vid (în funcție de construcția ventilatorului). Majoritatea centralelor termice moderne în condensare funcționează cu un ventilator sub presiune – gazele arse sunt evacuate activ. Acest lucru are un impact major asupra tipului de sistem de coș de fum pe care îl puteți folosi și asupra modului în care trebuie să-l dimensionați.

O altă caracteristică specifică: gazele arse dintr-o centrală termică în condensare sunt umede și ușor acide (pH-ul condensatului variază între 3–5). Acest lucru înseamnă că întregul sistem de evacuare trebuie să fie rezistent la condens și la mediu acid. Un coș de fum obișnuit din zidărie nu este suficient.

Tipuri de sisteme de evacuare a gazelor arse – prezentare și denumire

În Europa, sistemele de evacuare a gazelor arse sunt denumite conform normei EN 15502 și a reglementărilor naționale corespunzătoare (la noi STN EN). Clasele de bază cu care vă veți confrunta la centralele termice în condensare sunt:

Clasa B – prelevarea aerului din încăpere, evacuarea în coș

Clasa B preia aerul necesar combustiei direct din încăperea în care este instalată centrala și evacuează gazele arse într-un coș comun (sau într-un șevă separat). La centralele termice în condensare, această configurație este foarte rar folosită – necesită o centrală deschisă (care este o raritate la centralele termice în condensare), o cantitate suficientă de aer proaspăt în încăpere și nu exclude riscul de recirculare a gazelor arse în caz de vânt puternic sau condiții de scăzută presiune. Dacă cineva vă propune instalarea unei centrale termice în condensare de clasa B, este cel puțin un motiv pentru alte întrebări.

Clasa C – sistem închis, aerul și gazele arse trec prin fațada sau acoperișul clădirii

Aceasta este clasa standard pentru centralele termice în condensare. Centrala este etanșă – atât aerul necesar combustiei, cât și evacuarea gazelor arse se face prin același sau prin șevă separate, duse afară din clădire. Centrala nu are nicio legătură cu aerul din încăpere (din punct de vedere al procesului de combustie). Clasa C se împarte mai departe în funcție de modul de trecere al șevălor:

C13 – sistem coaxial (aerul vine afară și gazele arse ies afară printr-un singur șevă dublu), conectat prin fațada clădirii. Cea mai frecventă variantă la centralele termice în condensare din apartamente.
C33 – sistem coaxial evacuat prin acoperiș.
C43 – șevă separate, aerul și gazele arse sunt duse altfel, de exemplu, aerul vine din exterior printr-un șevă separat, iar gazele arse altundeva.
C53 – șevă separate, aerul și gazele arse sunt evacuate fiecare altundeva (de exemplu, aerul din fațada clădirii, iar gazele arse printr-un coș existent echipat cu o șevă de înlocuire).
C63 – centrala este destinată conectării la sisteme de evacuare standardizate (de exemplu, sisteme pentru mai multe centrale termice).
C83 – aerul este prelevat dintr-un canal comun de aer (de exemplu, șachta unui bloc de apartamente), iar gazele arse sunt evacuate într-un canal comun de evacuare.

În practică, la casele unifamiliale și apartamente, dominează C13 (sistem coaxial prin fațadă) și C33 (sistem coaxial prin acoperiș). În reconstrucții, unde există un coș de fum, se ia în considerare și C53 cu o șevă din oțel inoxidabil.

Sistem coaxial – cum funcționează și care sunt avantajele

Tubul coaxial (numit și „aer-fumegi“ sau prescurtat LAS – Luft-Abgas-System) este o soluție în care într-o singură instalație există două țevi concentrice. Țeava interioară evacuează gazele arse, iar spațiul exterior aduce aer proaspăt din exterior. Ambele funcții sunt astfel rezolvate printr-un singur trecător în perete sau acoperiș.

Avantajele sistemului coaxial:

Încălzirea prealabilă a aerului de combustie: Aerul direcționat către centrală curge pe lângă peretele exterior al țevii calde cu gaze arse și preia o parte din căldură. Acest lucru îmbunătățește ușor randamentul centralei și reduce riscul de condensare pe partea rece.
Instalare simplă: Un singur orificiu în perete, un singur trecător, un singur terminal în exterior. Mai puțin spațiu, mai puțină muncă.
Securitate: Centrala este ermetic izolată față de aerul interior – nu există pericolul recirculației gazelor arse în încăpere.
Reglarea tragei ventilatorului: Deoarece aerul și gazele arse sunt conduse prin țevi fixe cu un flux bine definit, ventilatorul centralei poate controla cu precizie procesul de combustie.

Un sistem coaxial tipic pentru o centrală termică în condensare dintr-un apartament are diametrele 60/100 mm (țeavă interioară/exterioară) sau 80/125 mm pentru centrale mai puternice (25–35 kW și mai mult). Unii producători oferă și sisteme 80/80 mm cu țevi paralele separate (numite „twin pipe“ sau „PP“) – în acest caz se referă la tipul C43 sau C53, unde aerul și gazele arse sunt conduse separat.

Atenție importantă din practică: terminalul coaxial de pe fațada clădirii trebuie să fie poziționat astfel încât gazele arse să nu intre înapoi în ferestre, deschidere de ventilație sau spații adiacente. Standardele și producătorii indică distanțe minime (de obicei 300–500 mm de la ferestre, 300 mm de colțul clădirii, 200 mm deasupra solului etc.). Aceste distanțe nu sunt doar recomandări – sunt obligatorii.

Canal de fum din oțel inoxidabil – când și cum să-l folosiți

În reconstrucțiile clădirilor vechi întâlnim o situație obișnuită: șemineu existent din cărămidă, inițial folosit pentru combustibil solid sau o centrală termică veche pe gaz. Poate o centrală termică în condensare folosi un astfel de șemineu? Nu direct. Șemineul din cărămidă sau beton nu este rezistent la umiditate și aciditatea condensatului – se va deteriora treptat din interior.

Soluția este introducerea unui șemineu flexibil sau rigid din oțel inoxidabil. Este o țeavă din oțel inoxidabil (clasa 1.4404 sau similară), care se introduce în șemineul existent. Inserția trebuie să fie corect dimensionată și să nu fie prea lungă – altfel condensatul se va îngheța iarna sau se va acumula fără posibilitate de evacuare.

La folosirea unui șemineu din oțel inoxidabil într-un șemineu existent se aplică:

Diametrul inserției trebuie să corespundă recomandărilor producătorului centralei (de obicei DN 80 până la DN 130, în funcție de putere și lungimea traseului).
Inserția trebuie să aibă un colector de condensat cu evacuare la baza sa.
Spațiul din jurul inserției trebuie izolat termic pentru a preveni răcirea excesivă a gazelor arse și condensarea excesivă.
Aerul pentru combustie este adesea luat altfel – fie din încăpere (tip B, ceea ce la o centrală în condensare cere îndeplinirea condițiilor de ventilație a încăperii), fie printr-un țeavă separată din exterior (C53).

Din practică: introducerea unui șemineu pentru o centrală în condensare este obișnuită și funcționează bine, dacă este făcută corect. Problemele apar atunci când se folosește o inserție ieftină fără izolație, sau când condensatul picură direct în zidăria șemineului – acest lucru duce la deteriorări de umiditate, mucegai și, în cazuri extreme, la distrugerea zidăriei.

Dimensionarea sistemului de evacuare – cifre concrete și reguli

Dimensionarea unui sistem de evacuare sau coș de fum nu este doar o chestiune de „a se încadra“. O dimensionare incorectă poate duce fie la o trăgere insuficientă (centrala raportează o eroare la pornire, arderea instabilă), fie la răcirea excesivă a gazelor arse și la condensarea excesivă în țevi. În practică, ne ghidăm după:

Dimensiunea maximă a țevii coaxiale

Fiecare producător de centrale termice indică așa-numita lungime echivalentă a sistemului coaxial. De exemplu, pentru un sistem 60/100 mm, aceasta este de obicei 3–5 m (lungime echivalentă totală), iar pentru 80/125 mm poate fi 10–15 m. Fiecare cotă de țeavă (90°) se adaugă ca o lungime echivalentă (de obicei 1–1,5 m pentru o cotă de 45° și 1,5–2 m pentru o cotă de 90°). Aceste valori le găsiți în instrucțiunile de montaj pentru centrala respectivă – și trebuie respectate, nu evitate.

Din practică: o greșeală foarte frecventă este ca instalatorul să prelungească traseul, de exemplu pentru a ocoli un grilaj de tavan, și astfel depășește limita admisă. Centrala funcționează, dar la temperaturi exterioare scăzute ventilatorul poate să nu reușească să evacueze gazele arse și centrala va raporta o eroare. Soluție: la trasee mai lungi, treci la un diametru mai mare sau la un alt tip de sistem.

Panta țevii spre exterior

Țeava coaxială trebuie să aibă o pantă de cel puțin 3 % (3 cm la 1 metru) spre exterior – adică capătul la terminal trebuie să fie mai jos decât începutul la centrală. Motivul este simplu: condensatul format în țeavă (care apare întotdeauna la o centrală în condensare) trebuie să curgă înapoi în centrală, unde este colectat și evacuat. Dacă țeava are o pantă inversă sau este orizontală, condensatul se va acumula și va bloca fluxul sau se va îngheța.

Înălțimea coșului la introducerea inserției

În cazul unui traseu vertical (inserție din oțel inoxidabil, sistem prin acoperiș) este valabil faptul că înălțimea minimă a deschiderei coșului deasupra acoperișului trebuie să fie de cel puțin 0,5 m deasupra marginii unui acoperiș plat sau 0,65 m deasupra crestei unui acoperiș înclinat (conform STN EN 15502 și reglementărilor corespunzătoare). Pentru o centrală în condensare cu evacuare la temperatură scăzută, aceste cerințe pot fi uneori mai blânde, dar niciodată nu trebuie ignorate – tehnicianul de revizie le va verifica.

Sisteme de evacuare comune în clădiri de apartamente

În clădirile de apartamente situația se complică – nu puteți avea fiecare apartament cu propriul terminal pe fațada clădirii (cel puțin nu întotdeauna). Soluția o reprezintă șanțuri de evacuare comune (sistemul C83 sau șanțuri LAS). Principiul: în șanțul comun vertical se găsește un singur țeavă mare pentru admisie aer și unul pentru evacuarea gazelor arse din toate apartamentele. Fiecare centrală termică este conectată la șanț prin intermediul unei ramificații cu clapetă de sens.

Aceste sisteme sunt bine rezolvate din punct de vedere tehnic, dar la reabilitarea clădirilor existente realizarea lor necesită coordonarea întregii clădiri, permis de construcții și, de obicei, și supraveghere tehnică. Nu este o problemă pe care un singur chiriaș să o rezolve singur.

O alternativă în clădirile de apartamente o reprezintă evacuarea coaxială individuală prin fațadă pentru fiecare apartament – dacă fațada permite și autoritatea construcțiilor o autorizează. În clădirile tip panou și în cele mai vechi blocuri întâlnim complicații la montarea terminalului (dispoziție locală, cerințe estetice ale administratorului clădirii, apropierea geamurilor vecinilor). Acest lucru trebuie rezolvat dinainte – înainte de achiziția centralei termice.

Admisia aerului – de ce contează mai mult decât pare

Centrala termică în condensare din clasa C se asigură singură de aer prin țeava exterioară – e clar. Dar ce se întâmplă dacă dorim o centrală termică din clasa B (sau o centrală care ia aer din încăpere pentru alte motive)? Atunci trebuie să rezolvăm activ admisia aerului în încăperea tehnică.

Arderii gazului i se consumă aer. Pentru o centrală termică cu puterea de 24 kW, în funcțiune, vor fi necesare în medie 4–6 m³ aer pe oră. Dacă încăperea este mică și etanșă (case moderne cu ferestre bine etanșate), poate apărea o depresiune care afectează tirajul centralei sau poate provoca o inversare a curgerii gazelor arse. În practică, aceasta este rară la centralele din clasa C, unde aerul provine din exterior. Dar la centralele din clasa B (sau la combinarea cu alte consumatori de aer, cum ar fi extractoarele de aburi din bucătărie), acest lucru trebuie luat în considerare.

Cerințele de ventilație pentru o încăpere cu centrală termică din clasa B:

Admisia aerului trebuie să fie permanentă (grilă, gaură), nu doar o fereastră.
Secțiunea orificiului se calculează în funcție de puterea centralei – aproximativ 6 cm² pentru fiecare 1 kW putere a centralei.
Încăperea nu trebuie să fie sub presiune negativă (de exemplu, din cauza unui digestor din bucătăria vecină).
Dacă în încăpere sunt mai mulți consumatori de aer, calculul trebuie să țină cont de suma lor.

Acestea sunt cerințele normelor și reviziei – neîndeplinirea lor poate avea un impact direct asupra siguranței. Instalarea corectă a unei centrale termice în condensare trebuie să fie întotdeauna în conformitate cu legislația în vigoare și să fie realizată de un instalator certificat cu drept de lucru cu gaz. Cerințele detaliate pentru întreaga instalare le găsiți în articolul Montajul centralei termice în condensare – ce trebuie să îndeplinească instalarea.

Condensul în țeava de evacuare – nu este doar o problemă a centralei

Condensarea apei din gazele arse are loc nu doar în schimbătorul de căldură al centralei, ci și în țeava de evacuare – în special la trasee mai lungi sau în iarnă. Orice zonă în care gazele arse se răcesc suficient de mult produce condens. Așadar:

Țevile coaxiale trebuie să aibă o pantă spre centrală (așa cum am menționat).
În țevile de coș, condensul este colectat în captatorul de la baza țevii și evacuat prin țeava de canalizare.
Condensul este ușor acid – pH-ul este în jur de 3–5, în funcție de tipul combustibilului (la gazul natural este mai puțin acid decât la propan). Înainte de a-l evacua în canalizare, este bine să-l neutralizați, mai ales dacă cantitatea este mare. Acestui subiect i se acordă atenție în articolul separat Condensul din centrală – cum să-l evacuați și neutralizați corect.

În practică, întâlnim cazuri în care țeava de coș a fost instalată fără captator de condens – instalatorul l-a „uitat" sau l-a considerat inutil. Rezultatul: condensul curge pe zid, produce umezeală pe pereți și, în cele din urmă, poate provoca deteriorarea tencuielii sau a zidăriei. Soluția este simplă – captatorul de condens este o piesă ieftină, dar trebuie să fie prezent.

Aspecți de siguranță și cerințe legale

Evacuarea gazelor arse nu este doar o problemă tehnică, ci și legală. Conform legislației în vigoare din România (legea privind protecția atmosferei, hotărârea MEDIU, normele STN EN și reglementările distribuitorilor de gaz), orice instalare a unui consumator de gaz, inclusiv a unei centrale termice în condensare, trebuie să:

Fie realizată de o persoană autorizată (instalator certificat pentru gaz).
Fie aprobată de un tehnic de revizie (revizie de predare).
Să îndeplinească cerințele pentru sistemul de coș (materiale, dimensiuni, traseu).
Să fie echipată cu elemente de siguranță (supape de siguranță, blocare în caz de întrerupere a evacuării gazelor arse – majoritatea centralelor moderne au detectoare de gaze arse sau blocare în caz de defecțiune a evacuării).

Centrală termică în condensare cu ventilator activ are de obicei un presostat sau senzor de debit, care monitorizează dacă aerul și gazele arse curg corect. Dacă nu – centrala se blochează și afișează un cod de eroare. Acesta este un mecanism de siguranță, nu o avarie. Dacă această eroare se repetă, este un semnal că ceva nu funcționează corect cu evacuarea (conductă îmbâcsită, dimensiune incorectă, terminal înghețat). Despre erori tipice puteți citi mai mult în articolul Erori frecvente la centralele termice în condensare și cauzele lor.

Înghețarea terminalului – o problemă reală în timpul iernii

Terminalul coaxial de pe fațada clădirii este expus înghețului în timpul iernii. Gazele arse care ies afară sunt umede – și la temperaturi de jur împrejur și sub zero, condensul de pe terminal se poate îngheța. Gheața sau înghețul pot bloca parțial sau complet terminalul. Centrala va înregistra acest lucru (siguranță evacuare) și se va bloca.

Această situație se întâmplă cu adevărat – mai ales când terminalul este montat incorect (de exemplu, sub un coș de captare, unde gheața se formează mai repede), sau când conducta este prea lungă și gazele arse sunt foarte reci la ieșire. Soluții:

Plasarea corectă a terminalului – în afara zonelor cu condens crescut, nu direct sub coș.
Utilizarea unui terminal rezistent la îngheț (unele fabricanți oferă terminale special concepute pentru climatul rece).
Scurtarea conductei la minimum, astfel încât gazele arse să aibă încă o temperatură suficient de ridicată la ieșire.
Verificarea și, dacă este necesar, dezghețarea terminalului în timpul perioadelor înghețate.

Erori frecvente la montarea sistemului de evacuare

Pe baza experienței noastre în practica zilnică, acestea sunt cele mai frecvente greșeli pe care le întâlnim la service sau la revizii:

Depășirea lungimii maxime a coaxialului – conducta este prea lungă, centrala funcționează la limită sau chiar sub aceasta.
Panta incorectă a conductei – conducta urcă ușor spre exterior, condensul stagnează în conductă sau curge afară în loc să revină înăuntru.
Lipsa colectorului de condens la montarea în coș – condensul distruge mortarul coșului de fum.
Diametrul incorect al țevii de inserție – diametru prea mic pentru puterea centralei, sau prea mare (gazele se răcesc prea mult și centrala funcționează ineficient).
Terminalul în apropierea unei ferestre sau a unei rețele de ventilație – gazele arse revin în interior, risc de intoxicație cu CO.
Conducta neizolată într-un coș rece – condens excesiv, uzură crescută a conductei.
Utilizarea unui material inadecvat pentru conductă – de exemplu, țeavă de aluminiu acolo unde producătorul cere PP sau inox.

Materiale pentru conductele de evacuare

Pentru centralele termice în condensare se folosesc următoarele materiale:

Poliol (PP) – rezistent la condens și acizi, ușor, suficient de piese de formă. Soluția standard pentru sistemele coaxiale în interior și pentru inserții în coș. Rezistent până la temperaturi de aproximativ 120 °C.
Oțel inoxidabil rezistent la acizi (1.4404 / 316L) – pentru instalații exterioare sau lungi, mai rezistent la avarii mecanice. Mai scump, dar mai rezistent în condiții extreme.
Aluminiu – este folosit de unii producători pentru părți exterioare acoperite (terminal), dar nu este potrivit pe termen lung pentru medii condensante – reacționează cu condensul acid.
Ceramică sau șamot – pentru centralele termice în condensare nu este potrivit fără impregnare specială, ceramică absorbă umezeala și condensul o va deteriora în timp.

Întotdeauna este valabil: folosiți materialul recomandat de producătorul centralei. Unele centrale au doar anumite sisteme certificate – dacă alegeți altul, garanția și responsabilitatea pentru funcționarea corectă se anulează.

Exemplu practic din practică: reconstrucția unei case cu centrală pe gaz în centrală termică în condensare

Clientul avea într-o casă veche o centrală termică pe gaz clasică cu coș de fum 200 × 200 mm, de zidărie, înălțime 8 m. Dorea să treacă la o centrală termică în condensare de 24 kW și să utilizeze cât mai mult coșul existent. Soluția:

În coșul existent a fost introdusă o conductă flexibilă din inox DN 100 mm (recomandată de producător pentru puteri până la 25 kW la o lungime de până la 10 m).
Conducta a fost izolată termic cu vată minerală în spațiul dintre conductă și zidărie.
La baza coșului a fost montat un capac de inspecție cu colector de condens și o conductă de evacuare DN 32, condusă în canalizare prin intermediul unui box de neutralizare.
Aerul de combustie a fost rezolvat printr-o țeavă separată (DN 80 PP), condusă prin fațadă lângă coș – sistem C53.
Revizia a trecut fără obiecții, centrala funcționează fără probleme.

Costurile totale pentru sistemul de evacuare, inclusiv conducta, izolație, neutralizator și muncă, au fost în acest caz între 600 și 900 € – ceea ce este un interval normal pentru o astfel de reconstrucție. La planificarea investiției totale într-o centrală termică în condensare, trebuie să țineți cont și de această componentă.

Evacuarea gazelor arse și eficiența energetică – o legătură adesea neglijată

Un sistem de evacuare corect dimensionat și izolat influențează direct eficiența reală a centralei. O centrală termică în condensare atinge eficiența declarată peste 100 % (în raport cu puterea calorică) tocmai datorită faptului că gazele arse sunt suficient de răcite și vaporii de apă din acestea se condensează în schimbătorul de căldură. Dacă conducta de evacuare este prea scurtă, gazele nu au timp să cedeze căldura și pleacă mai calde – condensul este mai mic, eficiența scade. Dacă conducta este prea lungă și neizolată, gazele se răcesc în conductă, nu în schimbător – condensul ajunge în conductă, nu în centrală, iar schimbătorul funcționează ineficient.

Prin urmare, lungimea și izolația corectă a sistemului de evacuare sunt importante nu doar din punct de vedere al siguranței, ci și economic. Mai multe informații despre alegerea și compararea centralelor termice în condensare și clasice din punct de vedere economic le găsiți în articolul Centrală termică în condensare vs. centrală termică clasică – se justifică investiția în condensare.

Întrebări frecvente (FAQ)

Pot conecta o centrală termică în condensare la un coș de fum vechi din cărămidă fără a introduce o conductă de inserție?

Nu. Un coș de fum din cărămidă sau beton nu este rezistent la umezeală și la aciditatea condensului din gazele arse ale unei centrale în condensare. Fără o conductă de inserție din inox sau PP, condensul ar satura treptat mortarul și ar provoca degradarea acestuia, daunele de umezeală ale pereților și, în cazuri extreme, probleme statice ale coșului. Întotdeauna este necesară o conductă de inserție certificată din material adecvat.

Ce pot face dacă nu pot monta un terminal coaxial pe fațadă – de exemplu, într-un apartament?

Dacă evacuarea pe fațadă nu este posibilă (administratorul blocului, proximitatea ferestrelor vecinilor, cerințe estetice), există alternative: evacuarea prin acoperiș (C33), conectarea la șanțul comun de evacuare a apelor uzate (C83) sau inserția în coșul existent. Fiecare dintre aceste opțiuni are cerințe tehnice și spațiale proprii. Este important să le rezolvați înainte de achiziția centralei, nu după.

Cât de lungă poate fi o conductă coaxială de 60/100 mm?

Depinde de producătorul și modelul specific al centralei – întotdeauna verificați în manualul de montaj. În mod orientativ, pentru un sistem 60/100 mm, lungimea echivalentă maximă este de 3–5 m, fiecare cot de 90° se consideră ca 1,5–2 m echivalent. Pentru trase mai lungi este necesară trecerea la un diametru mai mare (80/125 mm) sau utilizarea unui alt tip de sistem. Depășirea acestui limită poate provoca arderi instabile sau mesaje de eroare ale centralei.

Trebuie să aibă o conductă coaxială o pantă? În ce direcție?

Da – conducta trebuie să aibă o pantă de cel puțin 3 % (3 cm pe 1 m lungime) spre centrală, adică terminalul de pe fațadă trebuie să fie fizic mai jos decât conexiunea la centrală. Astfel se asigură că condensul care curge prin conductă revine spre centrală (unde este colectat și evacuat), nu afară pe fațadă. O pantă inversă sau lipsa pantei complet sunt printre cele mai frecvente greșeli la montare.

Terminalul centralei termice în condensare se îngheață iarna – ce se poate face?

Înghețarea terminalului este o problemă reală la temperaturi joase, mai ales dacă conducta este lungă și gazele arse au o temperatură scăzută la ieșire. Soluțiile sunt: plasarea corectă a terminalului (nu sub coș, nu pe partea de nord fără soare), utilizarea unui terminal rezistent la îngheț, scurtarea traseului conductei. În cazuri extreme, terminalul poate fi dezghețat manual (cu atenție, cu apă caldă), dar o înghețare repetată este un semnal al unei montări incorecte.

Poate centrala termică în condensare funcționa fără coș de fum, doar prin perete?

Da – și aceasta este tocmai una dintre avantajele ei. Centrala termică în condensare cu sistem coaxial (C13) funcționează fără niciun coș de fum – aerul și gazele arse sunt conduse prin simplul țev de două țevi direct prin peretele exterior. Terminalul pe fațada clădirii înlocuiește coșul de fum. Este o soluție obișnuită în apartamente și în casele unifamiliale noi, unde coșul de fum nu se construiește tocmai din acest motiv.

Concluzie

Evacuarea gazelor arse și admisia aerului sunt teme care merită aceeași atenție ca și alegerea însăși a centralei. O soluție proastă de evacuare poate însemna probleme de funcționare, daune structurale, riscuri de siguranță sau o revizie nereușită. O soluție bună, dimpotrivă, garantează faptul că centrala va funcționa fiabil, economic și în siguranță pe toată durata de viață.

Regulile de bază trebuie reținute: centrala termică în condensare aparține clasei C (sistem închis), sistemul coaxial prin perete este cel mai simplu și cel mai frecvent utilizat, în reconstrucții cu coș de fum existent este necesară o țev de oțel inoxidabil cu izolație termică, fiecare sistem are o lungime maximă admisă și trebuie să aibă panta corectă. Instalarea o realizează întotdeauna un instalator certificat și orice nouă instalare i se aplică o revizie de recepție.

Dacă planificați o instalare și doriți să vă clarificați ce centrală și ce tip de evacuare este potrivit pentru casa dumneavoastră, citiți și articolul Cum alegi centrala termică în condensare – la ce să te uiți înainte de cumpărare sau Ce putere are nevoie centrala termică în condensare pentru casa mea – ambele vă vor ajuta să luați o decizie informată înainte de cumpărare.

Aveți întrebări legate de această temă?

Nu reușiți să vă decideți sau rezolvați o situație concretă în casă? Scrieți-ne – cu plăcere vă oferim consultanță.