Probleme frecvente cu fixarea panourilor solare termice – slăbirea, coroziunea, fuga de la îmbinări

Produsele sunt în curs de pregătire.

Dar puteţi vizualiza alte categorii.

Probleme frecvente cu fixarea panourilor solare termice – destrângere, coroziune, fâșei la conexiuni

Panoul solar termic montat pe acoperiș pare o soluție simplă și fără întreținere. Realitatea este alta. În decurs de 15–20 de ani de funcționare, structura de fixare se confruntă cu zeci de mii de cicluri de dilatare și contractare, sute de litri de apă ploios, îngheț, radiație UV, vânt puternic și, în unele locații, și cu poluare aeriană agresivă. Dacă fixarea nu este proiectată, aleasă și montată corect, apar probleme – uneori după un an, alteori după cinci ani, dar aproape întotdeauna se manifestă în cel mai nepotrivit moment.

În acest articol vom analiza problemele pe care le întâlnim cel mai frecvent în practică: destrângerea structurilor portante, coroziunea elementelor de fixare și fâșele la conexiunile hidraulice. Pentru fiecare tip de defecțiune vom explica ce o cauzează, cum o recunoașteți într-o fază incipientă și ce să faceți – fie că vorbim despre o reparație, fie despre măsuri preventive în timpul instalației.

1. Deșurubarea structurii portante – o defecțiune mecanică cu consecințe grave

Deșurubarea suportului panoului solar poate părea la prima vedere doar o problemă estetică – panoul se înclina ușor sau vibrează puternic în vânt. În realitate, este o defecțiune serioasă cu potențiale consecințe periculoase: un panou cu suprafața de 2 m² și greutatea de 30–45 kg, care cade de pe acoperiș, poate pune în pericol oameni și bunuri. Iar înainte de a ajunge la căderea, structura deșurubată aplică ciclic sarcini neașteptate izolației hidrofuge și structurii acoperișului, pentru care acestea nu au fost dimensionate.

Cauzele deșurubării suportului

Alegerea incorectă a tipului de ancore. Este cea mai frecventă cauză. Pe acoperișuri plane cu izolație hidrofugă se pot folosi doar ancore specializate pentru acest tip de suport – în general cu o placușă specială sau cu un sistem de presiune care nu afectează izolația. O ancoră chimică introdusă în beton funcționează, dar doar dacă betonul este sănătos și are o grosime adecvată. Pe acoperișuri înclinat, depinde de tipul de acoperiș – acoperișuri cu șindrină, cu plăci ondulate sau cu șindină – fiecare tip necesită un sistem de ancore diferit.

Număr insuficient de puncte de ancorare. Norma STN EN 1991-1-4 (sarcina vântului) în condițiile din România cere ca pentru panourile solare să se dimensioneze suportul pentru o presiune de suflare a vântului de 0,6–0,8 kN/m², în funcție de locație și înălțimea clădirii. Pe acoperișuri plane în poziții expuse (vârfuri de dealuri, marginile unor schimbări topografice pronunțate, acoperișuri urbane fără construcții în apropiere), presiunea poate fi și mai mare. Am văzut cazuri în care instalatorul a montat suportul pentru 4 panouri doar pe 4 ancore, în locul celor 8 prescrise, presupunând că acoperișul este suficient de protejat de construcțiile din jur.

Deșurubarea șuruburilor în timpul funcționării. Profilele din aluminiu se dilată la temperatura de funcționare de 60–80 °C (temperatura suportului expus soarelui) cu aproximativ 1 mm la fiecare metru liniar. La un suport de 3 metri, rezultă 3 mm de mișcare zilnică. Într-un an, conexiunea se dilată și contractează de 300–350 de ori. Dacă șuruburile nu sunt sigilate cu o piolină auto-blocantă sau cu un sistem special de sigilare (de exemplu, mediu Loctite), se deșurubează treptat – fenomen cunoscut în inginerie sub denumirea de deșurubare prin vibrații.

Coroziunea ancorelor care duce la slăbirea mecanică. O ancoră din oțel atacată de rugină pierde secțiunea, ceea ce reduce rezistența la tracțiune. Acest lucru este descris mai detaliat în secțiunea despre coroziune de mai jos.

Fixarea inadecvată în timpul montajului. Nu puteți aplica aceeași valoare de cuplu de strângere pe un profil din aluminiu cu filet M6 ca și pe o structură din oțel. Un strângere excesivă poate deteriora filetul din piolină sau deforma profilul, iar o strângere insuficientă lasă conexiunea instabilă. Fabricanții de suporturi specifică în mod obișnuit un cuplu de strângere de 8–12 Nm pentru șuruburile M6 în aluminiu – în practică, aceste valori se estimează fără cheie de cuplu.

Cum să recunoașteți un suport de fixare care se deșurubează într-un stadiu incipient

Ce mai simplu mod este inspecția vizuală de la o poziție sigură (binoclu, cameră foto cu obiectiv tele) sau direct pe acoperiș (doar cu echipamente de siguranță adecvate). Căutați: modificarea unghiului de înclinare a colectorului față de starea inițială, goluri vizibile între șurub și cadru, urme de rugină care curg de la punctul de fixare, izolația hidrofugă fisurată sau ridicată în jurul fixării, șuruburi lipsă sau slăbite. Un sunet nesigur sau vibrații ale colectorului în vânt reprezintă o indicație acustică – așezați mâna pe cadrul colectorului în vânt și simțiți dacă vibrează liber sau este fix.

Soluție: alegerea suportului potrivit pentru situația respectivă

Pentru clădiri noi și reparații pe acoperișuri plane recomandăm mereu alegerea unui sistem care nu pătrunde în izolația hidrofugă. Un exemplu este Suport pentru 2 colectoare – acoperiș plat, conceput pentru fixare fără a deteriora membrana de acoperiș și oferind o fixare solidă fără penetrare mecanică directă a acoperișului. Pentru montarea colectorilor încorporați (in-roof sisteme) există o gamă separată – de exemplu Suport pentru incorporarea a două colectoare, unde colectorul este integrat direct în planul acoperișului și un cadru special înlocuiește o parte din țigle, astfel că întreaga construcție funcționează ca un singur ansamblu cu o rezistență mult mai bună la vânt.

Dacă extindeți un sistem existent cu un colector suplimentar, nu uitați că fiecare colector adăugat înseamnă și o încărcare suplimentară pentru suport. Pentru acest scop servește Suport pentru incorporarea unui colector suplimentar, dimensionat și compatibil cu structura originală – nu este potrivit „improvizarea" cu profile de aluminiu generice din magazinele de hobby.

2. Coroziunea elementelor de fixare – problema ascunsă cu consecințe întârziate

Coroziunea este mai periculoasă tocmai pentru că mult timp decurge neobservată. Când apare prima rugină pe suprafață, șurubul de oțel a pierdut în medie 20–40 % din secțiunea sa. Când încep să curgă șerpu de rugină pe fațada sau acoperișul casei, metalul este într-un stadiu avansat de deteriorare.

De ce se corodează și „oțelul inoxidabil“

Oțelul inoxidabil (AISI 304 sau 316) este mult mai rezistent decât oțelul structural obișnuit, dar nu este imun la coroziune în orice condiții. În practică, observăm coroziunea elementelor din oțel inoxidabil mai ales în cazurile:

Contactul cu oțelul galvanizat – diferența dintre potențialele electrochimice dintre zinc și nichel/crom din oțelul inoxidabil declanșează coroziunea galvanică. Dacă un șurub din oțel inoxidabil este în contact direct cu un profil galvanizat și există un electrolit (umiditate), stratul de zinc se corodează rapid și este distrus preferențial.
Utilizarea unei clase inadecvate de oțel inoxidabil – AISI 304 este o clasă obișnuită, potrivită pentru majoritatea mediilor, dar în zonele marine cu cloruri în aer sau în zonele industriale cu gaze agresive este necesară clasa 316 (cu molibden), care în practică este denumită „oțel inoxidabil maritim“.
Deteriorarea mecanică a suprafeței – dacă un șurub din oțel inoxidabil vine în contact cu scântei de fier (de exemplu, la forarea oțelului structural), fierul se depune pe suprafața inoxidabilă și declanșează coroziunea punctiformă.
Depunerea de impurități în fisuri – coroziunea fisurală. Apare în locurile unde apa nu se ține, dar nici nu curge rapid – de exemplu, sub rondelă. În aceste locuri, cantitatea de oxigen este redusă, ceea ce afectează formarea stratului pasivant pe suprafața inoxidabilă.

Coroziunea profilelor de aluminiu ale suportului

Aluminiul este de sine stătător foarte rezistent la coroziune – stratul natural de oxid Al₂O₃ îl protejează. Problemele apar atunci când acest strat este depășit. Cele mai frecvente scenarii:

Contactul aluminiului cu betonul – betonul are un pH ridicat (aproximativ 12–13), care atacă aluminiul. Dacă suportul este așezat direct pe un atic de beton fără un strat de separare, suprafața de aluminiu începe să se corodeze local.
Contactul cu apă moale bogată în cloruri – în unele regiuni din Slovacia, apa ploii are un pH mai scăzut și o concentrație mai mare de cloruri (apropierea de fabrici chimice, termocentrale). Această apă atacă aluminiul.
Coroziunea galvanică în combinație cu cuprul – țevile solare sunt în mare parte din cupru. Dacă o țeavă de cupru trece printr-un suport de aluminiu fără izolare, contactul direct cupru-aluminiu în prezența umidității declanșează coroziunea galvanică a aluminiului.

Măsuri preventive împotriva coroziunii la montaj

Prevenția este mult mai ieftină decât reparația. La montaj se aplică câteva reguli de bază, care în practică sunt adesea ignorate în încercarea de a economisi timp sau bani, dar care se răzbună ulterior:

Între suportul din aluminiu și țeava de cupru introduceți întotdeauna un strat izolator din plastic sau EPDM.
Șuruburile, piulițele și garniturile trebuie să fie exclusiv din oțel inoxidabil AISI 304 (pentru interior) sau AISI 316 (pentru zone industriale și marine). Nu este suficient ca șurubul să fie inoxidabil – garnitura din oțel galvanizat va declanșa coroziunea galvanică a șurubului.
Filetele din profilele de aluminiu trebuie tratate cu un film subțire de vaselină neutră sau un lubrifinant special antifricțiune (nu WD-40, care se evaporă rapid și lasă un reziduu acid).
Oricare deteriorare a suprafeței anodizate sau prafuite a aluminiului în timpul montajului trebuie tratată imediat cu un lac transparent rezistent la UV.
În locurile de contact cu betonul, mortarul de ciment sau alte materiale de construcție alcaline, utilizați garnituri din PE sau guma EPDM cu o grosime de cel puțin 3 mm.

3. Netezierea conexiunilor hidraulice – problema cea mai vizibilă, dar adesea diagnosticată greșit

Netezirea circuitului solar se manifestă prin scăderea agentului termic (de obicei o amestec de apă și antigel pe bază de propilenglicol), scăderea presiunii în sistem și contaminarea vizibilă a suporturilor sau a fațadelor. Circuitul solar funcționează la temperaturi mai mari (80–140 °C la stagnație) și presiuni (3–6 bar), ceea ce pune cerințe mult mai mari asupra conexiunilor decât încălzirea clasică.

Unde și de ce apar neetanșitățile

Colectoare conectate între ele prin conexiuni externe. În spațiul de pe acoperiș, conexiunile hidraulice sunt expuse tuturor influențelor meteorologice. Radiația UV degradează garniturile de cauciuc, înghețul le face fragile, iar dilatarea termică a țevilor solicită conexiunile. Cele mai frecvente locuri problematice: piulița directă (conexiune de compresiune) între două colectoare, trecerea de la colector la țeava verticală care traversează acoperișul și ramura de retur a circuitului, unde uneori se folosesc dimensiuni de țevi diferite față de ramura de alimentare.

Garnituri de calitate inferioară sau tip inadecvat. Garniturile standard din EPDM sau silicon sunt potrivite până la temperaturi de aproximativ 150 °C. Dacă în sistem se folosesc garnituri ieftine din NBR (negre, dure), acestea se degradează în 2–3 ani la temperaturi mai mari. Problema este că degradarea nu este vizibilă de afară – garnitura pare în ordine, dar a pierdut elasticitatea și nu mai etanșează.

Închiderea necorespunzătoare a conexiunilor de compresiune. Conexiunea de compresiune pe țeava de cupru trebuie să fie strânsă exact – nici prea tare, nici prea slab. Strângerea insuficientă este evidentă imediat (se scurge la umplere), iar strângerea excesivă deformează garnitura și conexiunea va începe să se scurgă după solicitarea termică, când metalul se dilată și se contractă din nou. Experiență practică: pe țeava de cupru DN 22, piulița se strânge cu mână și apoi cu cheia cu 1,5–2 rotații, nu mai mult.

Miscarea structurii. Dacă suportul este slab fixat (vezi secțiunea 1), transmite vibrații asupra conexiunilor hidraulice. Chiar și o conexiune bine etanșată se va destrâma după sute de cicluri de vibrație. Acesta este motivul pentru care instabilitatea mecanică a suportului și neetanșitatea hidraulică apar adesea simultan – nu sunt două defecțiuni independente, ci cauză și efect.

Caz special: temperaturile de stagnație și influența lor asupra conexiunilor

În timpul stagnației (zilele calde de vară, fără prelevare de căldură, pompa oprită sau defectă), temperatura agentului din colector poate ajunge la 160–200 °C. În această stare, propilenglicolul începe să se degradeze în acizi (acid lactic, acid acetic), care atacă garniturile și suprafețele metalice. Sistemul se „acidează” după stagnație și garniturile pierd proprietățile mult mai rapid. De aceea, este important să se verifice pH-ul agentului termic după fiecare stagnație mai lungă (mai mult de 48 de ore la temperaturi peste 150 °C) – optimul este pH-ul 7–8. Dacă scade sub 6,5, agentul trebuie înlocuit.

Repararea unei conexiuni neetanșe – procedură practică

Înainte de orice intervenție în hidraulică, este necesar să se descarce și să se răcească sistemul. Agentul solar la temperatura de funcționare este sub presiune – deschiderea unei conexiuni în timp ce este cald poate provoca arsuri. Procedură: opriți pompele, așteptați până când temperatura colectorului scade sub 40 °C (de obicei seara sau dimineața târziu), descărcați sistemul prin ventilul de expansiune, apoi începeți intervenția.

La înlocuirea garniturii într-o conexiune de compresiune, înlocuiți întotdeauna și garnitura de compresiune, nu doar garnitura. Garnitura de compresiune (inserția), odată comprimată, pierde forma și nu va etanșa niciodată din nou în mod fiabil. Prețul unei garnituri este neglijabil comparativ cu o eventuală vizită repetată pe acoperiș peste un an. Înainte de montare, ungeți noile garnituri cu un strat subțire de pastă siliconică – se va așeza mai bine și va dura mai mult.

4. Combinarea defectelor și diagnosticarea lor în practică

Din practică știm că defectele se produc foarte rar izolat. Scenariul tipic pe care îl întâlnim în vizitele de service la instalații vechi (7–12 ani): suportul este ușor dezechilibrat dintr-o parte (o singură cheie de fixare cu o capacitate de tracțiune mai scăzută din cauza coroziunii), ceea ce provoacă vibrații în timpul vântului, care solicită conexiunile hidraulice, iar după 2–3 ani acestea încep să se scurgă. Clientul observă scăderea presiunii în sistem, își închipuie că este suficient să repună agentul (ceea ce face, repetat), iar pompa solară începe să caviteze din cauza aerului din circuitul contaminat. În final, întregul sistem arată mai multe defecțiuni interconectate.

Diagnosticarea corectă trebuie să includă întotdeauna o inspecție completă: mecanică (strângere, coroziune), hidraulică (presiune, etanșitate, mediu) și electrică/reglare (pompă de circulație, senzor de temperatură). Repararea unei părți fără evaluarea întregului este doar o reparație temporară.

Inspeție preventivă – ce și când să verificați

Perioada recomandată pentru instalații standard (casă de familie, 2–4 colectoare):

În fiecare an (primăvara): inspecție vizuală a întregii structuri de la sol sau din fereastră, verificarea presiunii (ar trebui să fie 2,5–3 bar la sistemul rece), verificarea pH-ului mediului cu un test de bară, verificarea debitului.
La fiecare 2–3 ani: inspecție fizică pe acoperiș, strângerea șuruburilor slăbite, verificarea garniturilor, inspecție vizuală a stării suprafeței profilelor din aluminiu, verificarea stării traverselor acoperișului.
La fiecare 5 ani: înlocuirea agentului termic (glicolul se degradează în timp, indiferent de pH), verificarea rezistenței la tracțiune a ancorelor (cu cheie dinamometrică conform specificațiilor producătorului), înlocuirea vizibil degradată a garniturilor.
După orice stagnare mai lungă de 48 de ore la temperaturi ridicate: verificarea pH-ului mediului, inspecție vizuală a conexiunilor.

Mai multe despre montajul corect și alegerea suporturilor le găsiți în articolele Montarea suportului pentru colectoare solare pe acoperiș plat pas cu pas și Cum să fixați corect suportul colectorului pe acoperiș fără a deteriora izolația hidrofugă din Centrul nostru de Cunoștințe.

5. Specificități pentru acoperișul plat – acumularea problemelor

Acoperișul plat este cel mai critic din punct de vedere al fixării colectorilor. Motivul este mai mulți factori care se combină reciproc. În primul rând, pe acoperișul plat apare apă stăticoasă și acțiunea sa pe termen lung asupra ancorelor – acest lucru acceleratează coroziunea elementelor din oțel și atacul alcalin al aluminiului. În al doilea rând, fixarea trebuie să suporte nu doar greutatea proprie și vântul, ci, în cazul sistemelor cu greutate (fără fixare mecanică), masa greutăților trebuie calculată corect în funcție de condițiile locale de vânt.

Pentru acoperișul plat sunt disponibile produse specializate, cum ar fi Set de fixare pentru colectoare pe acoperiș plat până la 15° pentru colector KS 2100F 1,82 m² sau KS2100 – Suport de bază pentru primele 2 colectoare pe acoperiș plat/suprafață până la 15°/1,82 m². Aceste sisteme sunt proiectate astfel încât să distribuie sarcina pe o suprafață mai mare de hidroizolație și să minimizeze presiunile punctuale care ar putea deteriora hidroizolația.

Pe acoperișul plat este și importantă problema drenajului apelor pluviale – suportul nu trebuie să blocheze curgerea apei către guri de scurgere. Dacă suportul este plasat perpendicular pe direcția de drenaj, apa se poate acumula în fața suportului și, în perioada iernii, poate forma bariere de gheață care solicită mecanic hidroizolația. Proiectul corect de montaj trebuie să țină cont de pantele existente ale acoperișului plat și de poziția gurilor de scurgere.

Informații mai detaliate despre compararea tipurilor de acoperiș le găsiți în articolul Suport pentru acoperiș plat vs. acoperiș înclinat vs. perete – compararea sistemelor de fixare a colectorilor.

6. Extinderea sistemului și influența asupra fixării existente

Este frecvent ca clientul să doară, după mai mulți ani de funcționare satisfăcătoare, să adauge un colector suplimentar la sistemul existent. Această cerință este legitimă și tehnologic realistă, dar aduce și riscuri. Fiecare colector suplimentar adaugă o greutate suplimentară (30–45 kg) și schimbă distribuția sarcinii pe structura existentă. Dacă suportul original a fost dimensionat doar pentru 2 colectoare, adăugarea unuia al treilea fără extinderea fixării poate depăși capacitatea sa de suport.

La extindere, recomandăm întotdeauna:

Verificarea stării elementelor de fixare existente (coroziune, slăbire) – înlocuirea este mai ieftină înainte de extindere decât după aceasta.
Verificarea dacă profilul de susținere existent este proiectat pentru extindere – unele suporturi au o construcție modulară cu posibilitatea de prelungire, altele sunt dimensionate strict pentru numărul original de colectoare.
Evaluarea hidraulică a întregului circuit – adăugarea unui colector crește volumul mediului, modifică rezistența hidraulică și poate necesita înlocuirea pompei de circulație sau a vasului de expansiune.

Mai multe despre această temă le găsiți în articolul Extinderea sistemului solar – cum să adăugați un colector suplimentar la suportul existent.

Întrebări frecvente (FAQ)

Cât de repede se manifestă slăbirea suportului și cum se poate detecta fără a urca pe acoperiș?

Slăbirea suportului nu se manifestă inițial dramatic – colectorul se poate inclina ușor (o diferență de pante de 2–5° este greu de observat vizual de la stradă). Metoda cea mai fiabilă de verificare fără a urca pe acoperiș este folosirea unui binoclu sau a unei fotografii cu obiectiv tele, unde căutați asimetrii în panta colectorilor, goluri vizibile între șurub și cadru, sau urme de rugină sub ancore. Vibrațiile suportului la vânt pot fi observate de la o distanță mai mare la vânt peste 30 km/h – un suport slăbit se mișcă vizibil, în timp ce unul bine fixat rămâne static.

De ce scade în fiecare an presiunea în circuitul solar, deși nu am observat nicio etanșitate vizibilă?

Scăderea presiunii fără o etanșitate vizibilă are mai multe cauze posibile. Prima este o mică fereastră de etanșitate, unde agentul termic nu se scurge în picături, ci difuzează în fază de vapori – acest lucru se întâmplă în special în zilele calde de vară, când presiunea din sistem crește, iar o mică fereastră de etanșitate se manifestă doar la presiune mai mare. A doua cauză este vasul de expansiune subdimensionat – dacă vasul este prea mic sau a pierdut presiunea de azot din balon, sistemul reacționează la încălzire cu o creștere a presiunii peste 6 bar, supapa de siguranță se deschide și o parte din agentul termic se scurge. A treia posibilitate este o supapă poroasă sau fisurată. Întotdeauna începeți cu verificarea vasului de expansiune (presiunea trebuie readusă la nivelul prescris în funcție de înălțimea sistemului) și abia apoi căutați o etanșitate mecanică.

Pot folosi produse antifricțiune obișnuite din comerțul de hobby pentru protejarea conexiunilor suportului?

Nu fără rezerve. Majoritatea produselor antifricțiune disponibile pe piața obișnuită conțin substanțe care sunt bune pentru oțel la temperaturi de cameră, dar la temperaturi de 60–80 °C (funcționare obișnuită) sau 150+ °C (stagnare) pot degrada, curge sau reacționeze cu suprafețele din aluminiu. Pentru protejarea șuruburilor în profilul din aluminiu recomandăm vaselină neutră sau produse speciale pentru aluminiu. Pentru protejarea filetelor în beton sau cărămidă în ancore recomandăm să lăsați acest lucru la produsele chimice de montaj ale aceluiași producător care a furnizat ancorele – astfel se garantează compatibilitatea sistemului și validitatea garanției ancorei.

Câți ani rezistă garniturile din cauciuc în circuitul solar și când să le înlocuiți preventiv?

Garnituri EPDM de calitate, dimensionate pentru aplicații solare, rezistă 10–15 ani în funcționare corectă. O durată mai scurtă (5–7 ani) apare în cazul: stagnări frecvente peste 150 °C, mediu contaminat sau acid (pH sub 6,5), tip inadecvat de garnitură (NBR în loc de EPDM). Înlocuirea preventivă a garniturilor după 8–10 ani de funcționare este o alegere mai ieftină decât o reparație reactivă după o fereastră de etanșitate – o dată ce ai serviciul pe acoperiș, se pot înlocui toate garniturile odată, nu doar una care scurge.

Suportul meu s-a deplasat câțiva centimetri după o furtună puternică. Este suficient să-l mut înapoi și să strâng șuruburile?

O deplasare de câțiva centimetri a suportului în timpul furtunii este un semn grav că fixarea a eșuat – fie fixarea nu este suficientă pentru sarcina locală de vânt, fie una dintre ancore s-a slăbit/corodat. O simplă mutare înapoi și strângere a șuruburilor nu este o soluție – trebuie identificat motivul deplasării. Verificați fiecare ancoră individual: test de tracțiune, inspecție vizuală a coroziunii, verificarea structurii de beton în jurul ancorei (fisuri, crăpături). Dacă una dintre ancore este deteriorată, trebuie înlocuită și întregul sistem trebuie verificat cu calcule statice pentru condițiile dvs. specifice.

Este normal să văd urme de rugină între colector și suport, deși șuruburile sunt din oțel inoxidabil?

Urmările de rugină de pe șuruburile din oțel inoxidabil sunt paradoksal destul de frecvente și au mai multe surse posibile. Cea mai frecventă este coroziunea de contaminare – la foratul structurii metalice în apropiere sau la tăierea cu instrumente din oțel carbon, fragmente microscopice de oțel se depun pe suprafața oțelului inoxidabil și încep să se corodeze singure. Vizual, arată ca și cum șurubul din oțel inoxidabil ar încolți, de fapt ruginile provin din fragmentele metalice lipite. Soluția: curățare mecanică a suprafeței de oțel inoxidabil cu o burete abraziv fin și o perie din oțel inoxidabil (nu din oțel), după care coroziunea dispare. Dacă urmele persistă, probabil este vorba de coroziune galvanică din contactul oțelului inoxidabil cu alt metal – verificați ce este în contact cu șurubul.

Concluzie: prevenția este întotdeauna mai ieftină decât reparația

Problemele de fixare ale panourilor solare termice – slăbirea structurii, coroziunea elementelor de legătură și fuga hidraulică – nu sunt un destin inevitabil. Sunt în mare parte consecințele compromiselor făcute în proiectare sau montaj, sau ale neglijării inspecțiilor preventive. Sistemul solar este o investiție pe 20–25 de ani, iar rezultatele acestei investiții depind direct de cât de serios este proiectată și întreținută fixarea.

Alegerea corectă a componentelor – suporturi sistem create special pentru tipul de acoperiș și panou, elemente de legătură din oțel inoxidabil, garnituri EPDM și fixare adecvată – elimină majoritatea problemelor obișnuite încă de la început. Inspectările periodice în intervalele descrise în acest articol vor detecta restul. Iar dacă, în ciuda acestui fapt, apare o problemă, depistarea și remedierea ei la timp este de mai multe ori mai ieftină decât un service reactiv după o avarie totală a sistemului.

Dacă nu sunteți siguri care suport și ce tip de fixare este potrivit pentru situația dvs. specifică, vă recomandăm să citiți și alte articole din această secțiune a Centrului de Cunoștințe, în special Cum alegi fixarea corectă pentru panourile solare termice – acoperiș plat, acoperiș înclinat sau perete și Ce tip de suport de panou aveți nevoie – înclinația acoperișului, tipul panoului și dimensiunea suprafeței, unde veți găsi un proces sistematic de alegere pentru diverse situații.

Aveți o întrebare despre această temă?

Nu reușiți să vă decideți sau rezolvați o situație concretă în gospodărie? Scrieți-ne – cu plăcere vă oferim consultanță.