Directiva și norme viitoare
Obiectivele principale, nu doar pentru Slovacia, ci și la nivel internațional, sunt limitarea consumului de energie și respectarea angajamentelor asumate prin Protocolul de la Kyoto. Importanța protecției mediului și a economisirii resurselor energetice a fost confirmată de recentele evenimente legate de problemele de aprovizionare cu combustibil din țările est-europene. Comunitatea Europeană a elaborat un plan politic pentru asigurarea atingerii obiectivelor stabilite în această direcție, prin forțele și resursele comunității, în cadrul comunității.
În acest context, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au emis în anul 2002 o directivă specială, care la nivelul Comunității Europene s-a transformat într-un instrument eficient pentru asigurarea aplicării pe întreg teritoriul Uniunii. Este vorba despre Directiva 2002/91/CE, mai cunoscută sub forma prescurtată "EPB", din denumirea în limba engleză "Energy Performance of Buildings", adică "Eficiența energetică a clădirilor".
Așa cum sugerează și numele, ideea centrală a acestui document este clădirea încălzită și, în special, intervențiile de caracter energetic care pot fi realizate în cadrul acesteia. Directiva stabilește ce soluții și pentru ce tipuri de clădiri pot fi alese, pentru a asigura un impact real asupra situației energetice din Europa. Astfel, se confirmă și se consolidează principiul unei dependențe strânse între clădirea încălzită și sistemul său de încălzire.
În România, dispozițiile acestei directive sunt preluate de legea nr. 555 / 2005 și de hotărârea de guvern 625/2005.
Nu vom analiza în detaliu conținutul hotărârii, deoarece multe dintre punctele sale sunt încă în faza de elaborare, dar vom analiza mai atent directiva. Până acum, directiva a fost subiectul unor discuții exclusiv tehnice și normative, care vor fi luate în considerare la aplicarea corectă a componentei directivei.
Datorită impactului european al directivei, primul pas în aplicarea acesteia este existența unor norme juridice corespunzătoare:
• acestea trebuie să țină cont de nivelul actual al tehnologiei în domeniul instalațiilor și construcțiilor,
• trebuie să asigure o unitate necesară pentru baza teoretică a metodelor de calcul la nivelul Comunității Europene,
• trebuie să permită, în anexele corespunzătoare, introducerea parametrilor care definesc condițiile din domeniul construcțiilor și condițiile climatice, care sunt specifice fiecărei țări.
Din aceste motive, Comisia Europeană a împuternit CEN-ul (Comitetul European de Standardizare) să elaboreze o bază tehnică adecvată pentru aplicarea Directivei EPB.
În primul rând, trebuie specificat faptul că baza tehnică și normativă nouă pentru economia energetică trebuie să fie mult mai amplă și mai structurată, deoarece trebuie să includă un număr mai mare de opțiuni de soluții și să acorde o atenție sporită surselor alternative de energie. Acest lucru rezultă din noile experiențe dobândite în domeniul proiectării. Institutul CTI colaborează în prezent foarte activ la elaborarea acestor documente și oferă proiectului european competența și experiența industrialei și a specialiștilor.
Hai să vedem cum va arăta acest nou pachet legislativ.
Așa cum s-a menționat deja, adoptarea noii directive europene s-a reflectat deja în unele norme, cum este și norma în curs de elaborare prEN 15316 - Sisteme de încălzire în clădiri. În contrast cu reglementările anterioare, noua normă nu va fi elaborată ca un document unitar, ci va fi împărțită în mai multe părți. Astfel se va putea stabili detaliat și în mod specific, prin calcule, parametrii prescriși pentru sub-sistemele sistemului de încălzire (producție, emisie, acumulare și distribuție) pentru diferite soluții de instalare, de la cele tradiționale până la cele condensaționale, încălzirea la distanță și colectoarele solare, luând în considerare toate sursele de energie utilizate.
Nu ar fi etic să analizăm în detaliu normele care sunt doar în faza de pregătire, așa că propunem mai degrabă să ne facem o imagine asupra stării actuale a tehnologiei termice europene dintr-o perspectivă filozofică.
Principiul de bază, din care ar trebui să pornească legislația europeană nouă în calcularea eficienței sistemului de încălzire, ar putea fi o concepție diferită a sistemului de încălzire.
Așa cum se poate ghici „între rânduri” din paragraful anterior, unde printre sub-sistemele sistemului de încălzire nu s-a menționat reglarea, unele țări europene iau în considerare o strategie alternativă, unde se preferă analiza „sistemului de acumulare”. Această alegere a fost determinată de nevoia unei analize mai aprofundate și integrate a funcționării sistemului de încălzire în ansamblu. Noul punct de vedere unifică evaluarea nevoii de energie termică pentru încălzire și producerea apei calde menajere, care sunt adesea foarte diferite, într-un singur proces de proiectare. Această abordare este, din punct de vedere termodinamic, decisiv „mai fundamentală”.
În cadrul proiectării sistemului de încălzire se preferă perspectiva termodinamică, adică se ia în considerare transferul real de căldură și, implicit, pierderile termice. Din punct de vedere pur fizic, trebuie să acceptăm faptul că sistemul de reglare influențează într-adevăr fluxul termic, chiar dacă căldura nu trece fizic prin sistemul de reglare. În orice caz, așa cum vom vedea în paginile următoare, excluderea sub-sistemului de reglare ne oferă o imagine incompletă a funcționării sistemului și, implicit, a caracteristicilor acestuia.
Impactul practic al acestui principiu este faptul că reglarea energiei termice produse în mod adecvat pentru nevoile clădirii respective este o proprietate internă a fiecărui sub-sistem care funcționează în mod aproape continuu în regim de încălzire, cu un număr foarte scăzut de porniri și opriri. Din punct de vedere tehnic, acest tip de sub-sistem de producere a căldurii este foarte simplu și necesită o metodă de control la fel de simplă.
Această concepție, „academica” foarte corectă, întâmpină anumite probleme practice, care, cel puțin în zona noastră, o dezavantajează parțial. Așa cum se întâmplă întotdeauna, să împărțim mai întâi instalațiile în două categorii: cele din clădirile noi și cele din reparațiile clădirilor vechi.
În cazul clădirilor noi, evident, există mai puține limite de ordin tehnic în alegerea tipului de instalație, dar există limite economice.
Azi, instalația cu o mare capacitate de acumulare nu mai este aplicabilă în clădirile noi, deoarece, din cauza prețurilor mari, în construcțiile rezidențiale se preferă apartamentele medii și mici, care se vând mai bine.
Proiectantul și instalatorul trebuie să rezolve problema economisirii spațiului. Foarte important este apoi soluția corectă a conexiunilor, a poziționării corespunzătoare a rezervorului (ceea ce nu este întotdeauna ușor) și a distribuției, în conformitate cu cerințele arhitecturale ale clientului.
Mai mult, astfel de instalații de acumulare au dezavantajul unei mari inerții termice, care adesea necesită o sursă suplimentară, de exemplu, energia solară sau, mult mai frecvent, electricitatea. Sursele electrice sunt utilizate ca surse suplimentare în țările unde electricitatea este relativ ieftină din anumite motive. O mare inerție termică în aceste cazuri penalizează eficiența reglării.
În plus față de factorii menționați, alegerea acestui tip de instalație ar duce la creșterea costurilor totale ale încălzirii, atât din punct de vedere al materialelor, cât și al muncii. În contextul menționat, alegerea instalațiilor de mare capacitate pentru încălzirea centrală cedează adesea soluțiilor cu încălzire independentă a apei calde menajere, la care este asociat un sistem de încălzire care utilizează alte tipuri de combustibil (lichid sau solid).
Tehnica termică italiană este însă orientată spre produsele cu un grad ridicat de tehnologie, pe care industria italiană le poate introduce pe piață la prețuri acceptabile.
În cele din urmă, conform experienței practice, nu este posibil, din punct de vedere conceptual, să se evalueze eficiența și performanța unui sistem de producere a căldurii în general, fără a ține cont de tipul specific al echipamentelor utilizate pentru reglarea termică. Starea actuală a dezvoltării tehnice a permis introducerea unei legături electronice directe între sursa termică și sistemul de reglare termică.
Sistemul sursă termică - reglare termică reprezintă de fapt „creierul” real al instalației de încălzire. Legătura strânsă dintre sursa termică și reglare trebuie să se reflecte și în schema logică conceptuală.
Subliniem faptul că este tocmai sistemul de reglare termică care trebuie să fie întotdeauna proiectat în conformitate cu cele mai noi cunoștințe din acest domeniu. Acest aspect este luat în considerare în special de normele unor state membre ale UE, cum ar fi norma italiană UNI l 0348 privind eficiența instalațiilor de încălzire.
Procedura actuală de calcul normativă nu ține cont de cele mai moderne și eficiente sisteme de reglare termică.
În acest punct considerăm necesar să menționăm parametrii care ar putea stabili valori tabelare mai credibile pentru calculul eficienței reglării (vezi tabelul).
