Încălzire în pardoseală cu apă caldă

Încălzirea cu apă caldă prin pardoseală aparține sistemelor de încălzire prin radiație, iar partea radiativă din transferul total de căldură de la suprafața de încălzire este doar ușor mai mare decât fluxul de căldură prin convecție (55%:45%). În același timp, aceasta are un efect pozitiv asupra ambelor metode de transfer de căldură în interior.

Încălzirea cu apă caldă prin pardoseală este în același timp pe o suprafață mare, adică țevile de încălzire sunt parte integratoare a structurii pardoselii. Din cauza cerințelor igienice legate de limitarea temperaturii de suprafață a pardoselii și astfel și de puterea termică specifică relativ mai mică a pardoselii de încălzire, țevile de încălzire sunt practic în mod constant amplasate sub întreaga suprafață a pardoselii. Acest lucru influențează pozitiv uniformitatea transferului de căldură în interior și contribuie la crearea unui mediu termic omogen, fie în direcția verticală, fie în cea orizontală.

Temperatura apei de încălzire este de obicei mai mică de 50 °C, deci putem vorbi simultan despre încălzirea cu apă caldă prin pardoseală și ca despre o încălzire la temperatură scăzută, ceea ce are mai multe beneficii. Pe de o parte, asigură economii semnificative de energie termică în exploatare, iar pe de altă parte, posibilitatea de a aplica surse energetice neconvenționale cu potențial scăzut, cum ar fi radiația solară, energia apei geotermale, sau pompele de căldură care utilizează căldura mediului.

Exact aceste fapte încadrează încălzirea cu apă caldă prin pardoseală printre sistemele de încălzire progresive, garantând toate cele trei E-uri, adică aspectele energetice, ecologice și economice ale încălzirii clădirilor. Chiar dacă acest tip de încălzire exista deja de peste 2000 de ani, la renașterea și expansiunea sa maximă ajungem chiar astăzi.

Evolutia istorică a încălzirii

Cea mai veche metodă de încălzire la toate națiunile a fost încălzirea locală, sub forma arderii lemnului în foc deschis. Cel mai mare dezavantaj al focului a fost cantitatea excesivă de fum. Pentru a preveni apariția acestuia, vechii romani au inventat cărbunele de lemn, care se ardea fără fum pe plăci metalice. În antichitate aceasta a fost cea mai răspândită metodă de încălzire.

Începând cu aproximativ secolul al X-lea după Hristos, focul deschis a fost înlocuit parțial cu focul închis, în care fumul era evacuat printr-un orificiu în tavan, mai târziu cu focul complet închis cu șemineu care depășea acoperișul clădirii. Aceste focuri - șemineele - au fost inițial de piatră, argilă, apoi ceramice. Acestea au supraviețuit până în zilele noastre, iar în secolul al XVII-lea pentru încălzire s-au folosit șemineele de fier.

Prima formă de încălzire centrală a fost hipokaustul roman (proiectat de Sergius Oratus în anul 80 î.Hr.). Aceasta era de fapt un foc fără grătare, pentru arderea lemnului și cărbunelui de lemn, amplasat în afara încăperilor încălzite, sub casă. Fumul cald provenit din ardere curgea prin goluri sub întreaga casă, încălzind astfel podeaua (gr. hypo = de jos, kaiein = a arde). De la podea, aerul era apoi încălzit în încăperile casei. Fumul însuși era evacuat printr-o singură sau mai multe șahe amplasate în pereții exteriori, care se deschideau în exterior prin orificii laterale. În primele secole după Hristos, în Roma și în Imperiul Roman s-au construit multe case și clădiri care erau încălzite prin metoda hipokaustului, cum ar fi băile antice Caracal (211-217 d.Hr.), băile lui Diocletian, precum și alte băi din actualul Treviri. Resturi s-au găsit chiar și în Pompei.

O îmbunătățire a acestui sistem a fost încălzirea prin canale, în care sub podea nu era o cavitate, ci fumul curgea printr-un sistem ramificat de canale sub podea. Se poate spune că este vorba despre prima încălzire prin pardoseală, însă agentul termic era încă aerul.

Încălzirea cu apă caldă a apărut pentru prima dată în secolul al XVIII-lea în Franța, dar s-a aplicat cel mai mult în Germania. La începutul secolului al XX-lea, încălzirea cu apă caldă cu circulație forțată s-a răspândit foarte mult și s-a transformat într-o metodă obișnuită de încălzire a apartamentelor și clădirilor civile. Elementele finale ale acestor sisteme de încălzire erau corpurile de încălzire - radiatoarele - amplasate liber în încăperi. Autorul sistemelor de încălzire prin radiație cu corpurile de încălzire înglobate în plăci fixate pe suprafața zidăriei a fost în anul 1907 englezul Barker. În anul 1926, firma engleză Crittal a amplasat țevi de încălzire direct în structura clădirii (cel mai adesea în tavan sau sub podea). În anul 1935, olandezul van Dooren a obținut un brevet pentru utilizarea țevilor de încălzire prin radiație în tavan ca parte de armătură a structurii de construcție. Putem vorbi deja despre încălzirea prin radiație, și anume prin încălzirea cu apă caldă pe o suprafață mare.

EXPLOATAREA ÎNCĂLZIRII CU APĂ CALDĂ PRIN PARDOSEALĂ

Pentru exploatarea încălzirii cu apă caldă prin pardoseală se urmărește:

- metodele de preparare a apei de încălzire,

- influențele asupra funcționării sistemului de încălzire,

- posibilitățile de economisire a energiei.

MODURI DE PREPARARE A APEI DE ÎNCĂLZIRE

Modul de preparare a apei de încălzire pentru încălzirea cu apă caldă prin pardoseală poate fi fie direct, imediat din sursa de căldură, fie indirect, prin intermediul unui schimbător de căldură.

ÎNCĂLZIREA DIRECTĂ A APEI DE ÎNCĂLZIRE

Încălzirea directă a apei de încălzire este asigurată de surse tradiționale sau alternative de căldură, care, în funcție de modul de funcționare, pot lucra:

- monovalent,

- bivalent,

- combinat.

FUNCȚIONARE MONOVALENTĂ

Funcționarea monovalentă este funcționarea cu o singură sursă de căldură, care acoperă toate pierderile termice ale spațiului încălzit. Ca sursă de căldură se poate folosi un cazan obișnuit pentru diferite tipuri de combustibil.

Conectarea încălzirii prin pardoseală la un cazan pentru combustibil solid este cel mai puțin potrivită, din cauza reglării dificile a puterii cazanului. În acest caz, sursa de căldură trebuie necondiționat completată cu un rezervor de acumulare a căldurii, în care se colectează surplusurile de căldură, în afara consumului în sistemul de încălzire.

FUNCȚIONARE BIVALENTĂ

Acest mod de preparare a apei de încălzire se bazează pe utilizarea a două surse diferite de căldură - una primară și una alternativă. Sursa primară acoperă nevoia de căldură până la temperatura exterioară reglată singură, iar la temperaturi mai scăzute este oprită. Sursa alternativă preia întreaga consum rămas pentru încălzire.

FUNCȚIONARE COMBINATĂ

În acest caz, se lucrează simultan cu două surse diferite de căldură. O sursă funcționează singură până la temperatura exterioară reglată. La temperaturi mai scăzute ale exteriorului, a doua sursă preia acoperirea sarcinii maxime în colaborare cu prima.

Temperatura scăzută a apei de încălzire a încălzirii prin pardoseală permite o utilizare mai eficientă a surselor de energie neconvecționale cu potențial scăzut, iar în ceea ce privește exploatarea, pare cel mai potrivit utilizarea pompelor de căldură. Temperatura de ieșire a apei din condensatorul pompei de căldură este maxim 55 °C și minim 35 °C. În funcție de aceste valori ale temperaturii agentului de lucru, pompele de căldură par a fi sursele ideale de căldură pentru încălzirea la temperatură scăzută prin pardoseală.

Fundamental, indiferent de utilizarea concretă, pompele de căldură pot fi integrate în circuit ca sursă monovalentă, dar mai frecvent în funcționare bivalentă sau combinată.

ÎNCĂLZIREA INDIRECTĂ A APEI DE ÎNCĂLZIRE

Încălzirea indirectă - prin intermediul unui schimbător de căldură este avantajoasă în special în combinația încălzirii prin pardoseală cu corpuri de încălzire convecționale. Corpurile de încălzire sunt alimentate direct cu apă din cazan, iar pardoseala de încălzire este încălzită indirect prin intermediul unui schimbător de căldură. Acest mod de încălzire a pardoselii este în special potrivit, în cazul alegerii corecte a materialelor schimbătorului, pentru limitarea difuziei oxigenului prin pereții țevilor de plastic.

INFLUENȚE ASUPRA FUNCȚIONĂRII SISTEMULUI DE ÎNCĂlzire

Funcționarea încălzirii pe podea cu apă caldă este influențată:

- de setarea curbei de încălzire,

- de efectul de auto-regulare,

- de modul de funcționare,

- de caracteristicile termotehnice ale podelei,

- de strategia de reglare.

INFLUENȚA SETĂRII CURbei DE ÎNCĂlzire

Curba de încălzire ar trebui să fie întotdeauna setată optimal, adică pentru o cameră cu cele mai mici câștiguri de căldură, de exemplu o cameră de culcare. Sistemul de încălzire cu apă caldă pe podea reacționează foarte sensibil la o curbă de încălzire setată incorect.

Este clar faptul că imprecizia setării curbei de încălzire influențează semnificativ consumul de energie în funcționare. Ca caz de referință s-a considerat o curbă de încălzire setată optimal. În primul rând, curba de încălzire a fost deplasată cu 1 K în sus, apoi a fost setată cu o pantă mai accentuată, adică cu 2 K. S-a constatat că deplasarea curbei de încălzire în sus crește consumul de energie nu doar din cauza temperaturii mai ridicate a interiorului, ci și din cauza efectului de auto-regulare.

INFLUENȚA EFECTULUI DE AUTO-REGULARE

Efectul de auto-regulare, ca urmare a marii capacități de acumulare a căldurii a suprafeței de încălzire a podelei și a inerției termice de mai multe ore, este un factor semnificativ care influențează regimul termic al interiorului cu acest tip de încălzire. În același timp, nu depinde de creșterea, respectiv scăderea temperaturii apei de încălzire, ceea ce poate fi dedus prin analiza stării staționare.

La proiectarea reglării trebuie să ținem cont de faptul că la încălzirea pe podea joacă un rol important acumularea de căldură în structura podelei. Suprafața de încălzire este foarte masivă, așadar inerția termică a podelei de încălzire este foarte mare. În funcție de compoziția podelei, putem considera o valoare de 3 până la 8 ore. Acest lucru este cauza pentru care la încălzirea pe podea pe suprafețe mari nu sunt posibile modificări rapide ale puterii termice de încălzire, așadar intervențiile de reglare (de exemplu, modificarea temperaturii apei de încălzire) se manifestă în încăperea încălzită doar treptat și, în plus, durata încălzirii și răcirii este lungă. Din acest motiv, recomandăm utilizarea încălzirii pe podea doar în cazul unei funcționări continue, neîntrerupte.

În mod special, marele inerțial termic al încălzirii pe podea este inadecvat în cazul clădirilor moderne ușoare cu mari suprafețe vitrate, unde duce la o funcționare ineficientă și ineficientă energetic.

INFLUENȚA MODULUI DE FUNCȚIONARE

Efectul de auto-regulare descris explică și următoarele realități, care decurg din modul de funcționare al sistemului de încălzire. S-a comparat încălzirea cu oprirea noaptea (22,00 h până la 5,00 h).

S-a constatat că, pentru clădiri cu o bună izolare termică exterioară, fără încălziri rapide dimineața, oprirea noaptea devine un dezavantaj. Curba de încălzire trebuie să crească în timpul încălzirii, ceea ce inhibă efectul de auto-regulare. Încălzirea rapidă reduce semnificativ influența acestei călduri acumulate. Pentru clădiri slab izolate (cu o încălzire pe podea limitată), oprirea noaptea poate fi, dimpotrivă, avantajoasă.

Trebuie, totuși, să se respecte următoarele principii ale unei funcționări eficiente:

- evitarea ventilației necontrolate

- verificarea pierderilor de căldură în sistemul de încălzire

- verificarea consumului de energie electrică pentru pompele de circulație

- asigurarea unei încălziri rapide.

Aceste influențe reduc ușor diferența dintre cele două metode de încălzire, sau chiar favorizează oprirea noaptea a sistemului de încălzire.

Deoarece o clădire cu încălzire pe podea trebuie să aibă bune caracteristici termotehnice și de acumulare a căldurii ale structurilor exterioare, putem presupune că deplasarea fazică a oscilațiilor de temperatură în structura exterioară a clădirii are o valoare aproximativ egală cu inerția termică a podelei de încălzire.

Relativ marele inerțial termic al podelei de încălzire influențează pozitiv, în cazul temperaturilor exterioare scăzute, posibilitatea reglării ekitermice a încălzirii pe podea. În acest caz, totuși, marele inerțial termic al podelei de încălzire se poate manifesta negativ în perioadele de tranziție, primăvara și toamna, când, în urma unor schimbări relativ rapide ale temperaturii exterioare și a acțiunii radiației solare, poate apărea supraincălzirea interiorului.

Se poate limita, totuși, prin alegerea adecvată a umbrițelor pentru structurile transparente sau prin amplasarea mai multor cercuri de încălzire paralele una lângă alta. În acest mod, în caz de nevoie, se poate scoate din funcțiune unul sau mai multe cercuri de încălzire fără ca structura podelei să se răcească complet. Aceasta se temperizează cu ajutorul restului registrilor de încălzire și reacționează mai elastic la schimbările necesare ale puterii termice de încălzire.

INFLUENȚA REZISTENȚEI TERMICE A PODELEI

Rezistența termică, fie ca rezistență termică a acoperișului podelei la suprafață, fie ca rezistență termică a întregii structuri a suprafeței de încălzire a podelei, are o mare influență asupra temperaturii de funcționare a agentului termic din interiorul țevilor de încălzire. O cameră cu o mai mare rezistență termică a structurii podelei are nevoie, de asemenea, de o temperatură mai mare a agentului termic în țevi. Acest lucru acționează negativ asupra efectului de auto-regulare și, astfel, asupra consumului energetic de căldură. Creșterea rezistenței termice a acoperișului podelei de la valoarea 0,02 la 0,2 m.K.W-1 (de exemplu, cu un covor gros) determină o creștere a consumului de căldură cu 10 până la 15 %.

INFLUENȚA STRATEGIEI DE REGULARE

Până acum s-a analizat influența caracteristicilor termotehnice ale structurilor de construcție și ale clădirii ca un tot. Ce mare este, totuși, influența strategiei de reglare asupra consumului de energie?

În practică, în toate cazurile, combinația ekitermului cu termostatul spațial și senzorul de radiație solară este cea mai bună strategie de reglare, în ceea ce privește consumul de căldură.

Dacă pornim de la ideea că structurile de construcție moderne sunt suficient de masive, putem conta pe o economie de 5 până la 12 % din energia termică. Această economie energetică apare în cazul unei curbe de încălzire setate optimal. Cu cât această setare este mai proastă, cu atât mai mare este intervenția corectivă a termostatului spațial. Acesta, totuși, poate reduce doar parțial creșterea consumului, cauzată de o curbă de încălzire setată prea sus (maxim două treimi).

În cazuri excepționale, termostatul spațial poate chiar mări consumul energetic. Atunci, prin reducerea debitului apei de încălzire la intrarea în sistem, la o temperatură mai ridicată în încăpere și o temperatură mai scăzută a apei, are loc un „răcire” al încăperii și, astfel, se reduce diferența dintre câștigurile termice interioare și exterioare ale întregii clădiri.

Reglarea temperaturii apei de încălzire în funcție de temperatura interiorului se folosește doar în cazul în care încălzirea pe podea este destinată doar temperării încăperii încălzite. Prin combinarea metodelor de reglare în funcție de temperatura exterioară și interioară se poate ține cont de inegalitățile sarcinii termice a încăperilor încălzite individuale sau de atingerea unor temperaturi diferite în încăperile încălzite individuale. În mod obișnuit, este suficient să se folosească un robinet termostatic cu un senzor separat de temperatură interioară, amplasat în încăperea încălzită. Robinetul termostatic este montat la intrarea sau la întoarcerea fiecărui cerc de încălzire.

CERINȚELE FUNCȚIONĂRII ÎNCĂlzirii PE PODEA CU APĂ CALDĂ

Funcționarea încălzirii pe podea cu apă caldă la temperaturi joase și pe suprafețe mari trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

a) să permită reglarea temperaturii apei de alimentare în cercurile de încălzire în intervalul de temperaturi 20 până la 60 °C,

b) să împiedice creșterea automată a temperaturii apei de încălzire peste 60 °C,

c) prevenirea coroziunii la temperatură scăzută a surselor de căldură,

d) asigurarea unui deaerisment permanent al circuitelor de încălzire

e) asigurarea confortului termic în încăperile încălzite.

CERINȚE GENERALE PENTRU UTILIZAREA ÎNCĂLZIRII PE SUPRAFAȚĂ

În faza inițială a proiectării sistemului de încălzire trebuie ales modul de încălzire. Aici trebuie luate în considerare următoarele criterii:

a) Încălzirea pe suprafață este potrivită mai ales în combinație cu surse de căldură la temperatură scăzută (colectoare solare, pompe de căldură etc.), deoarece efectul de reglare autonomă este aici foarte favorabil.

b) Pentru clădiri obișnuite de locuit este potrivită încălzirea pe suprafață datorită calităților sale favorabile în ceea ce privește confortul din încăpere. În clădiri cu câștiguri solare puternice trebuie luate următoarele măsuri:

- umbrirea sau ștergătoare solare active,

- utilizarea unui senzor de radiație solară și integrarea acestuia în circuitul de reglare, - temperatura scăzută a agentului termic la intrare (rezistența termică scăzută a podeței).

c) Pentru construcția și montarea încălzirii pe suprafață cu apă caldă se recomandă să se țină cont de CEN TC 130. Această normă conține instrucțiuni detaliate pentru instalarea acestui tip de încălzire, dar nu menționează reglarea acesteia.

d) În clădiri cu utilizare foarte variabilă (sarcină internă variabilă sau schimbări rapide ale temperaturii cerute în încăpere) nu se recomandă utilizarea exclusivă a încălzirii pe suprafață. Aici este posibilă utilizarea încălzirii pe suprafață ca încălzire principală, în același timp cu utilizarea unor corpuri de încălzire clasice care răspund mai rapid.

CERINȚE PRIVIND CONSTRUCȚIA ȘI INSTALAREA

a) Rezistența termică a părții superioare a podeței ar trebui să fie mereu, dacă este posibil, scăzută. La o rezistență termică mai mare trebuie crescută corespunzător temperatura agentului termic la intrare, ceea ce duce însă la atenuarea efectului de reglare autonomă.

b) În locurile în care este admisibil din cauza contorizării separate a cheltuielilor de încălzire, încăperile cu utilizare și orientare foarte diferite ar trebui, dacă este posibil, împărțite în cercuri separate cu propria temperatură de intrare a agentului termic. În locurile în care acest lucru nu este posibil, ar trebui instalate suplimentar robinete termostatice.

CERINȚE LEGATE DE REGULARE

a) În cartiere ar trebui să fie permisă reglarea separată a curbei de încălzire pentru fiecare circuit de încălzire, în funcție de orientarea clădirilor față de cele patru părți ale orizontului și de gradul lor de utilizare.

b) Reglarea echitermică în funcție de temperatura exterioară ar trebui utilizată mereu ca reglare de bază.

c) Robinetele termostatice sunt potrivite pentru încăperi orientate spre nord, puțin expuse soarelui sau cu surse interne de căldură puțin variabile, unde este necesară o reglare individuală a temperaturii cerute în încăpere. Decizia privind reglarea acestora trebuie luată deja în faza de proiectare, deoarece o instalare ulterioară la încălzirea pe suprafață înseamnă un creștere enormă a costurilor.

Reglarea echitermică în funcție de temperatura exterioară ar trebui utilizată mereu. Pentru o casă de locuit, cu un grad cunoscut și destul de constant de utilizare a încăperilor, ar trebui utilizat suplimentar un senzor de radiație solară. Dacă se dorește o reglare individuală a încăperilor, ar trebui instalate robinete termostatice. În clădiri pentru mai multe familii, cu utilizare diferită, surse interne de căldură și orientare diferită față de cele patru părți ale orizontului, se recomandă o combinație între senzorul de radiație solară și robinetul termostatic. În clădiri cu câștiguri termice mici din exterior este justificată instalarea robinetelor termostatice.

CERINȚE PRIVIND PUSUL ÎN FUNCȚIUNE

Datorită influenței mari a curbei de încălzire asupra confortului din încăpere și asupra consumului de căldură, ajustarea acesteia ar trebui să fie atentă, respectând în același timp următoarele condiții:

a) În alegerea încăperii de referință se alege în mod obișnuit încăperea cu cele mai mici câștiguri termice. Trebuie totuși să se țină cont de faptul că confortul termic în această încăpere ar trebui să fie la limita inferioară a domeniului admisibil, astfel încât toate celelalte încăperi să aibă o temperatură cerută mai mare sau cel puțin egală.

b) În timpul ajustării propriu-zise ar trebui, dacă este posibil, să fie prezenți factorii tipici ai încăperii (surse interne, ventilație etc.).

CERINȚE PRIVIND FUNCȚIONAREA

În cazul sistemelor de încălzire fără încălzire rapidă dimineața, curba de încălzire trebuie crescută corespunzător în timpul stingerea noaptea. Acest lucru comprime însă efectul de reglare autonomă. În clădiri bine izolate (cu o schimbare mică a aerului datorită neetanșităților) poate apărea chiar o supracosumare de energie de până la 23 % datorită stingerea noaptea. În clădiri mai puțin bine izolate (sau cu pierderi mai mari de căldură datorită neetanșităților) acest dezavantaj, împreună cu o scădere suplimentară a temperaturii din încăpere, se accentuează.

Funcționarea încălzirii pe suprafață în clădiri bine izolate termic este de obicei fără probleme. O anumită deteriorare a rezultatelor favorabile apare atunci când se ține cont de consumul de energie electrică la pompe și apoi de o anumită pierdere de căldură la distribuitorul agentului termic. Consumul de energie electrică la pompe și 120 mai departe pierderile termice la distribuție depind de tipul caldei utilizate și de tipul clădirii. În timp ce în clădirile noi pierderile de distribuție sunt de aproximativ 3 la 4 %, în clădirile vechi această proporție poate crește considerabil și ar trebui deci estimată în prealabil.

Stingerea noaptea a încălzirii în clădiri bine izolate în majoritatea cazurilor nu duce la economii, ci dimpotrivă. Încălzirea în încăpere se îmbunătățește după stingerea noaptea doar în cazul încălzirii rapide. Apoi curba de încălzire se deplasează în jos și astfel intensifică efectul de reglare autonomă. În același sens acționează și robinetele termostatice integrate.

În clădiri vechi, mai puțin bine izolate termic și cu o infiltrație mai mare, stingerea noaptea a încălzirii poate duce la scăderea temperaturii din încăpere și astfel la economisirea energiei necesare pentru încălzire. Aici, totuși, ar trebui să se utilizeze o combinație de încălzire rapidă, dacă este posibil, cu o mică deplasare a curbei de încălzire (în sus).

Dacă după ajustarea curbei de încălzire se modifică funcționarea încălzirii (de exemplu, de la temperarea noaptea la funcționarea normală zilnică), curba de încălzire trebuie readusă la reglare.

POSIBILITĂȚI DE ECONOMISIRE A ENERGIEI

Pe baza comparației consumului de energie vom menționa unele forme de economisire a energiei.

COMPARAREA CONSUMULUI DE ENERGIE

Faptul că se economisește energie prin utilizarea încălzirii pe suprafață poate fi demonstrat de cercetările Institutului de Fizică a Construcțiilor din Stuttgart. Institutul a măsurat în trei clădiri înalte de același tip, dar cu sisteme de încălzire diferite, o consum mediu cu 28 % mai mare pentru apartamentele încălzite cu corpuri de încălzire convective față de cele cu încălzire pe suprafață, în decursul a 10 ani.

FORME DE ECONOMISIRE A ENERGIEI

În cazul încălzirii pe suprafață se iau în considerare următoarele forme de economisire a energiei:

a) Scăderea temperaturii aerului din încăpere

Temperatura aerului din încăperea încălzită cu sistemul pe suprafață poate fi redusă, spre deosebire de metodele convective de încălzire, cu 2 până la 3 °C fără ca confortul termic din interior să fie redus. Fiecare 1 °C cu care se reduce temperatura aerului corespunde unei economii de combustibil de 6 %. În cazul încălzirii pe suprafață, aceasta înseamnă o economie de 12 până la 18 % energie. Această valoare crește în încăperi înalte (hale sportive, garaje) până la 25 %.

Din punct de vedere al reglării, în cadrul economiilor pentru încălzirea pe suprafață poate fi inclusă și o reglare a temperaturii apei de încălzire care asigură temperatura cerută în încăperile încălzite fără supraincălzire și doar în timpul utilizării acestora. Acest lucru presupune o reglare automată a funcționării suprafeței de încălzire a podeței.

b) Îmbunătățirea caracteristicilor termotehnice ale structurii de construcție

Această formă de economisire a energiei necesare pentru încălzire poate fi folosită și în clădiri cu alte sisteme de încălzire, dar în cazul încălzirii pe suprafață structura de construcție trebuie suficient de izolată. Motivul este performanța termică limitată a podeței datorită temperaturii maxime admise la suprafața podeței. Cheltuielile inițiale ocazionale pentru structura de construcție se rambursează de multe ori prin reducerea cheltuielilor de încălzire.

c) Utilizarea surselor de căldură cu potențial scăzut

Pentru sursele care utilizează energie cu potențial scăzut, practic poate fi conectată orice instalație de încălzire. La noi, în prezent, se conectează în principal instalații de încălzire cu apă caldă, cu temperatura apei de alimentare de 90 °C. Totuși, pentru o eficiență mai mare a surselor de căldură cu potențial scăzut la temperaturi mai mici ale agentului termic, trebuie să se dea prioritate instalațiilor de încălzire la temperatură scăzută, unde pompele de căldură conectate la sistemul de încălzire prin pardoseală acoperă până la 80 % din consumul anual de căldură pentru încălzire, adică până la temperatura exterioară ±0 °C. Doar 20 % din energie trebuie acoperită prin surse tradiționale și combustibili. Din acest motiv, utilizarea instalațiilor de încălzire prin pardoseală la temperatură scăzută reduce cerințele față de combustibili tradiționali. Astfel se obține nu doar o mai bună utilizare a combustibililor, ci se îmbunătățește și echilibrul termic în biosferă.

Bibliografie:

Dušan Petráš: Încălzirea prin pardoseală cu apă caldă