Cum să amplasați corect țevile în placa de sistem fără punți termice
Cum să puneți țevile în placa de sistem fără punți termice
Punerea țevilor pentru încălzire în pardoseală pare la prima vedere simplă – iei țeava, o pui în șuruburile plăcii de sistem și gata. Realitatea este alta. În ultimii ani am văzut zeci de comenzi, unde după predarea lucrării, clienții au început să rezolve problemele de încălzire inegală, zone reci în pardoseală, facturi energetice mai mari sau crăpături în stratul de acoperire. În majoritatea cazurilor, la o analiză mai atentă, s-a dovedit aceeași cauză a problemei: o punere incorectă, neprecizată sau tehnic incorectă a țevilor în placa de sistem, cu punți termice asociate.
Acest articol este un ghid tehnic detaliat care vă va conduce prin întregul proces – de la alegerea plăcii potrivite, până la pregătirea suportului, depunerea țevilor, lucrul la pereți și trecerile, până la controalele finale înainte de turnare. Aici veți găsi dimensiuni exacte, valori, scenarii din practică și răspunsuri la întrebările care ne revin în mod repetat.
De ce este importantă punerea corectă a țevilor pentru întregul sistem
Încălzirea în pardoseală este un sistem de radiație la temperatură scăzută. Funcționează pe principiul că o suprafață mare a pardoselii emite căldură în sus în încăpere la o temperatură relativ scăzută a lichidului de răcire – în mod tipic 35-45 °C în circuitul de la centrală, iar temperatura pardoselii nu ar trebui să depășească 29 °C în mod constant în zona locuibilă. Toată eficiența acestui sistem se bazează pe o singură condiție: căldura trebuie să meargă în sus, nu lateral și nici nu în jos, în structură.
Dacă țevile nu sunt corect puse în placa de sistem, apar locuri unde căldura se propagă altfel decât ar trebui. Aceste locuri se numesc punți termice. În practică, le putem împărți în:
- Punți termice structurale – apar acolo unde stratul de izolație este întrerupt (de exemplu, la treceri, la conectarea la perete, la pereți interiori)
- Punți termice de contact – apar la o punere incorectă a țevilor, când țeava se află direct pe suportul de beton în loc de pe izolație
- Punți termice punctuale – apar la o lipire insuficientă sau greșită a plăcilor, la goluri între plăci sau la tăieturi incorecte
Fiecare dintre aceste tipuri are un impact direct asupra pierderii de căldură către structura de bază. Conform normei STN EN ISO 10211, chiar o punte termică relativ mică cu o suprafață de 0,1 m² poate crește pierderile termice ale detaliului cu zeci de procente. În practică, acest lucru înseamnă că un sistem cu punți termice trebuie să funcționeze mai mult timp, la o temperatură mai mare sau cu o putere mai mare a centralei – ceea ce se reflectă direct în cerințele energetice ale clădirii și în costurile de exploatare mai mari.
Alegerea plăcii de sistem înainte de punerea țevilor
Punerea corectă a țevilor nu începe cu țeava însăși, ci cu alegerea plăcii de sistem potrivite. Diferite tipuri de plăci au geometrii diferite ale șuruburilor, înălțări diferite, materiale diferite și destinații diferite. O combinație incorectă între țeavă și placă este sursa problemelor încă de la început.
În ofertă avem mai multe soluții bine testate. Placă izolantă de sistem UHP55 (STIROTERMAL BASIC) este destinată sistemelor umede standard cu egalizare din anhidrit sau beton. Are șuruburi proiectate pentru țevi cu diametru exterior de 16 mm și 17 mm – ceea ce acoperă majoritatea țevilor PE-RT și PEX utilizate frecvent. Distanța dintre șuruburi permite punerea țevii într-o rețea de 50 mm, ceea ce este baza pentru o direcționare corectă a buclelor.
Pentru a combina două straturi de izolație într-un singur pas este potrivită Placă izolantă de sistem UHP51 (STIROTERMAL DUO 11), care are un strat inferior integrat și rezolvă eficient unele detalii ale izolației. În cazul unui sistem uscat fără egalizare umedă – de exemplu, sub laminat, lemn sau plăci mari fără strat de egalizare – este utilă Polistiren pentru încălzire în pardoseală uscată UHPD (STIROTERMAL DRY), unde țeava este plasată în șanțuri și acoperită cu plăci de distribuție din aluminiu.
O comparație mai detaliată a tipurilor de plăci o găsiți în articolul Compararea plăcilor de sistem: STIROTERMAL BASIC vs DUO vs DRY vs SOLO sau în articolul Cum alegeți placa izolantă de sistem potrivită pentru încălzirea în pardoseală.
Pregătirea suportului înainte de punerea plăcilor și a țevilor
O punte termică la punerea țevilor nu trebuie să apară din greșeala de a pune țeava. Adesea are originea în suportul pe care se pun plăcile. Suportul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, fără de care o bună lucrare cu plăci este compromisă din start.
Planitatea și curățenia suportului
Nerovnița maximă a suportului sub plăcile de sistem ar trebui să fie de până la 5 mm la o ruletă de 2 m. Dacă nerovnița este mai mare, plăcile copiază nerovnițele suportului și apar goluri de aer între ele, sau plăcile se sparg și nu se ating. Acest lucru duce direct la punți termice în locurile unde plăcile nu se ating.
Înainte de punere, suportul trebuie curățat temeinic și să se elimine toate fragmentele, granulele groase, șuruburile și proeminențele. Praful și impuritățile fine pot fi lăsate, dar fragmentele mai mari pot cauza ridicarea locală a plăcii și ulterior spargerea ei sub presiunea egalizării umede sau a anhidritului.
Folie de separare sub plăcile de sistem
Pe suportul din beton se pune o folie de separare înainte de punerea plăcilor de polistiren. Funcția acesteia este dublă: împiedică ridicarea umezelii din placa de beton în polistiren și, în același timp, împiedică contactul direct al polistirenului cu betonul, prevenind astfel degradarea chimică a materialului. Folie de separare 601001H este o soluție potrivită pentru acest strat – este o folie de polietilenă cu o grosime suficientă, care se pune cu suprapunere minim 100 mm la îmbinări și minim 100 mm la pereți.
Foia trebuie să fie lipită pe margini cu bandă, pentru a preveni ridicarea ei în timpul depozitării plăcilor. Dacă foia este lăsată liberă și se ondulează, plăcile „plutesc” pe ea și devine mai dificilă depunerea precisă și etanșă una lângă alta.
Fâșie de dilatare perimetrală
Înainte de a începe depunerea plăcilor, fâșia de dilatare perimetrală trebuie lipită pe întreg perimetrul camerei. Această fâșie îndeplinește funcția de dilatare a stratului de beton față de pereți și, în același timp, împiedică transferul de căldură prin colțul perete-podea, unul dintre cele mai frecvente locuri de apariție a podului termic. Fâșia trebuie să depășească marginea superioară a podelei finite și, după aplicarea stratului de acoperire, partea ei proeminentă trebuie tăiată.
Depunerea plăcii izolatoare fără poduri termice
Depunerea plăcilor este prima fază în care apar podurile termice, despre care este dificil să se discute într-o reclamație ulterioară – fiind acoperite de mai mulți straturi de material. De aceea, este important să se acorde acestei faze atenția corespunzătoare.
Direcția de depunere și suprapunerea plăcilor
Plăcile se depun suprapuse – adică, fisurile verticale dintre rândurile adiacente nu trebuie să fie aliniate. Suprapunerea minimă este jumătatea lungimii plăcii, dar în practică este suficientă și o treime. Fără suprapunere, în timpul turnării betonului sau a anhidritului există riscul infiltrației în fisuri, iar, în special, rigiditatea stratului scade – plăcile pot să se deplaseze și între ele pot apărea poduri termice.
La depunere, fiecare placă trebuie să fie adăugată strâns lângă cea vecină. Dacă placa are șanț și șipci, acestea trebuie să se încurce fără forțare – dacă este nevoie să se lovească placa, înseamnă că ceva nu este în regulă și trebuie verificat stratul de bază. Forța excesivă va rupe șipca și conexiunea va deveni doar nominală, fără etanșitate reală.
Tăierea plăcilor lângă pereți și colțuri
Plăcile lângă pereți trebuie adaptate dimensiunilor reale ale camerei. Aici apar multe probleme, atunci când lucrătorii tăiască placa cu un cuțit grosier sau cu un șurubelniș, lăsând goluri mari lângă perete. Gaura maxim admisă între placă și perete (sau fâșia perimetrală) este de 5 mm. Găuri mai mari trebuie completate cu resturi de polistiren.
Pentru tăierea polistirenului se folosește un cuțit ascuțit, o foarfecă specială pentru polistiren sau o sârmă încălzită. Sârma încălzită oferă cel mai curat tăietor fără crăpare a materialului. În colțuri și în locurile de tăiere lângă pereți, stâlpi sau cutii de instalații, se recomandă să se decupeze forma după un șablon de carton. Podul termic lângă un stâlp, unde placa este tăiată necorespunzător, poate avea un diametru de până la 300–400 mm și produce o zonă rece vizibilă pe podea în iarnă.
Traversarea instalațiilor prin izolație
Fiecare traversare – țeavă de canalizare, șanț de scurgere, cutie de protecție, stâlp de susținere – întrerupe izolația și poate fi un pod termic. Procedura corectă: gaura în placă se taie astfel încât să copieze forma elementului traversat cu o joc minim (până la 10 mm). Restul golului se umple cu spumă PUR cu presiune de expansiune scăzută (nu spumă de montaj standard, care ar putea ridica placa). După solidificarea spumei, surplusul se taie la nivelul suprafeței plăcii.
Canalele de canalizare care trec prin placă sunt un caz special. Dacă canalul se află într-un loc unde ar trebui să fie țeava de încălzire pe podea, este necesar să se devieze bucla în jurul canalului. Bucla nu trebuie să încurce canalul mai aproape de 50 mm, altfel există riscul încălzirii locale a canalizării PVC.
Depunerea țevii în șuruburile plăcii izolatoare – procedură detaliată
Aceasta este inima întregii tehnologii. Țeava depusă corect este fixată în placa izolatoare, ridicată deasupra stratului de beton, într-o rețea geometric precisă și fără tensiuni care ar putea cauza mișcarea ei în timpul turnării șapei.
Intervalele și schemele de depunere
Plăcile izolatoare cu șuruburi permit distanțele țevii în module definite de plăci – cel mai frecvent 50 mm. Aceasta înseamnă că distanțele reale ale țevii sunt multipli de 50 mm: 100 mm, 150 mm, 200 mm, 250 mm, 300 mm. La proiectarea sistemului se aplică regula: cu cât distanța este mai mică, cu atât temperatura suprafeței podelei este mai uniformă, dar cu atât mai multă țeavă, șuruburi și muncă.
În zona de tranzit (unde mergeți goale, se așează copiii) se folosește o distanță de 100–150 mm. În zona lângă ferestre și pereții exteriori (periferia) se folosește 100 mm sau chiar 75 mm pentru a acoperi pierderile termice mai mari. În camerele tehnice (WC, hol, depozit) este suficientă o distanță de 200–250 mm. Aceste distanțe sunt rezultatul unui calcul hidraulic, nu al unei improvizații.
Schema standard de trecere a buclei este următoarea:
- Meander (șarpe) – țeava merge paralel înainte și înapoi. Ușor de calculat, dar produce un gradient termic – partea de intrare a buclei este mai caldă decât cea de ieșire.
- Schema șarpelui (spirală) – țeava se rotește de la marginea camerei spre centru și înapoi într-un alt rând. Distribuția temperaturii este mai uniformă, deoarece intrarea și ieșirea se alternează una lângă alta.
Procedura tehnică de introducere a țevii în cleme
Țeava se deșurubează din bobină în mod fluid, fără coturi bruște. Raza minimă de îndoire a țevii PE-RT 17x2 mm este de 5 ori diametrul exterior, adică minim 85 mm. În practică, acest lucru înseamnă că cotul buclei (semicercul de la capătul meanderului) trebuie să aibă un raza de cel puțin 85–100 mm. Dacă raza este mai mică, țeava nu se îndoaie deloc sau se îndoaie cu o îngustare locală (kink), ceea ce crește rezistența hidraulică și poate duce la crăpare.
La introducerea în cleme, procedați astfel: împingeți țeava în cleme pe porțiuni de 30–50 cm. Nu îndoiți întreaga buclă dinainte și apoi nu o introduceți deodată – astfel apare o tensiune internă care, la eliberare, va trage țeava afară din cleme. Procedura corectă: fixați începutul buclei pe distribuitorul de alimentare, întindeți țeava de-a lungul primei rânduri de cleme, introduceți-o în fiecare clema cu degetul sau cu un șurub de plastic special, iar abia apoi treciți la cot și la rândul următor.
Fiecare clema trebuie să țină cu adevărat țeava – adică țeava trebuie să „sară" în spațiul dintre cleme și să se poată trage doar cu o forță măsurabilă (aprox. 15–25 N). Dacă țeava iese singură, clemele sunt deteriorate sau dimensiunile țevii sunt incorecte. Acest lucru trebuie remediat imediat, nu după turnarea betonului.
Fixarea țevii în locuri atipice
La trecerile între camere, la praguri de ușă și la colțuri netipice, țeava nu poate fi introdusă doar în cleme. Aici se folosesc șuruburi din plastic (clipuri), care se șurubează sau se fixează cu șuruburi în placa de izolație și mențin țeava în poziția corectă. Distanța dintre șuruburi pe un tronson drept: la fiecare 500–600 mm. La curbe și coturi: la fiecare 200–300 mm, în funcție de raza de cotire.
Șuruburile nu trebuie să comprime sau să deformeze țeava. La o fixare corectă, diametrul exterior al țevii în zona șurubului nu trebuie să fie mai mic decât diametrul nominal. Un șurub prea strâns cauzează o îngustare locală și o creștere a rezistenței hidraulice a buclei – ceea ce se manifestă ca o „zona rece" în acea parte a podeței.
Punți termice la trecerea țevii – locuri specifice de risc
După ani de inspecții ale sistemelor de încălzire în pardoseală, se pot identifica mai multe „locuri problemă" standard, unde se formează cel mai frecvent punți termice. Trebuie acordată o atenție sporită fiecărei comenzi.
Locul de intrare și ieșire a buclei pe distribuitor
În acest loc, țeava trece din izolația termică în zona perimetrală lângă perete și apoi în cutia distribuitorului. Aici, țeava nu este fixată în cleme, ci este liberă. Dacă întreg acest tronson nu este acoperit cu un protector (de obicei o țeavă din plastic ondulată) și dacă spațiul din jur nu este izolat, se formează o punte termică directă: țeava cu temperatura de 35–45 °C trece printr-un loc fără izolație direct prin peretele din beton. Acest loc trebuie întotdeauna izolat cu spumă PUR sau cu resturi de EPS.
Locul la fisura de dilatație a stratului de egalizare
În fisura de dilatație a stratului de egalizare nu trebuie să se afle țeavă fără protecție. Dacă țeava trebuie să traverseze fisura de dilatație, trebuie să fie protejată pe un tronson de cel puțin 300 mm pe fiecare parte a fisurii, pentru a compensa mișcarea betonului fără solicitare mecanică a țevii. În același timp – în zona fisurii de dilatație nu trebuie să lipsească izolația de sub țeavă.
Trecerea țevii prin pereți și ziduri
La trecerile prin pereții zidurilor interioare (unde nu există încălzire în pardoseală de exemplu sub perete) izolația trebuie să fie continuă – chiar și sub perete, dacă este posibil din punct de vedere al construcției. Dacă constructorul nu dorește izolația sub perete, trebuie să se asigure cel puțin că țeava nu ajunge sub perete fără protector și fără întrerupere a izolației termice.
Conectarea plăcii sistemului la pragul de intrare
Pragul ușii este un loc critic. Aici, straturile podeței în diferite camere pot varia, stratul de acoperire poate fi diferit și izolația poate fi întreruptă. Placa sistemului trebuie să ajungă chiar sub prag. Dacă camera vecină are o altă înălțime a podeței sau acolo nu există încălzire în pardoseală, trecerea trebuie tratată cu o tăietură în diagonală a polistirenului, astfel încât să nu apară un salt în stratul izolator.
Sisteme uscate și folii de aluminiu – cerințe speciale de montaj
Sistemele uscate de încălzire în pardoseală, unde nu există un strat de beton, funcționează pe un principiu diferit de distribuție a căldurii. Țeava aici se află în șanțuri de polistiren și căldura este distribuită cu ajutorul plăcilor (fâșii) de aluminiu, care distribuie căldura de la țeavă la o suprafață mai mare.
La sistemele uscate este importantă Foaie de aluminiu pentru încălzire în pardoseală uscată – această placă trebuie să fie în contact complet cu țeava și cu placa de podea de deasupra. Orice spațiu aerian între aluminiu și țeavă sau între aluminiu și stratul de acoperire reduce semnificativ transferul de căldură și duce la o încălzire inegală.
O greșeală tipică la un sistem uscat: plăcile de aluminiu nu par a fi importante, angajatul le omită sau le montează greșit și țeava rămâne acoperită doar cu o placă de lemn fără distribuitor de căldură. Rezultatul este că zonele de deasupra țevii sunt semnificativ mai calde decât zonele dintre țevi – podeaua se încălzește în benzi, ceea ce este perceptibil chiar și în pantofi.
La sistemele uscate, șanțurile din polistiren nu trebuie întrerupte, tăieturi curbe sau prea puțin adânci în placă duc la faptul că țeava nu intră în șanț sau nu se află în el drept. Polistirenul pentru un sistem uscat (STIROTERMAL DRY) are șanțuri pre-frezate în fabrică, ceea ce simplifică semnificativ montajul și reduce riscul de erori față de frezarea manuală pe șantier.
Verificarea înainte și după turnarea stratului de egalizare
Înainte de turnarea sau turnarea anhidritei este obligatorie inspecția întregului sistem. Omiterea acestei verificări este una dintre cele mai scumpe economii pe care constructorul le poate face. Dacă după turnare apare o eroare, aceasta este de obicei ireparabilă fără demolarea straturilor.
Încercarea la presiune a țevilor
Înainte de turnarea șapei se efectuează o încercare la presiune a întregului sistem de distribuție. Presiunea de încercare este de 1,5 ori mai mare decât presiunea maximă admisă în exploatare, dar cel puțin 6 bar. Încercarea durează cel puțin 2 ore, în timpul căreia presiunea nu trebuie să scadă cu mai mult de 0,2 bar. Dacă presiunea scade, este nevoie de a găsi locul fugarului – este nevoie de a excava fiecare conexiune, fiecare șurub, fiecare cot. Țeava sub anhidrit cu fugar este o cale directă către o situație de avarie după ani de funcționare.
Verificarea vizuală a fixării țevilor
În afară de încercarea la presiune, este necesară și o verificare vizuală a întregii suprafețe. Verificați:
- Dacă fiecare țeavă se află în șuruburile sau șipcile sistemului – nu există secțiuni libere
- Dacă sunt respectate distanțele minime față de pereți (min. 100 mm față de peretele exterior, min. 150 mm față de peretele care limitează un spațiu neîncălzit)
- Dacă nicio țeavă nu se află direct pe beton fără izolație sub ea
- Dacă toate locurile de trecere și la distribuitor sunt acoperite corespunzător
- Dacă banda de dilatare perimetrală este intactă pe întreg perimetrul
În timpul turnării șapei
În timpul turnării anhidritului (șapa lichidă) este necesar ca sistemul să fie supus unui suprapresiune – umplut cu apă la o presiune de 3–4 bar. Acest lucru împiedică comprimarea țevii de greutatea anhidritului și menține-o în poziția corectă. După solidificarea șapei (cel puțin 48 de ore) presiunea poate fi redusă, dar sistemul nu trebuie golit și nici nu trebuie încălzit înainte de a se respecta indicațiile producătorului anhidritului sau al șapei cementate – de obicei cel puțin 21 de zile la anhidrit.
Dependența calității montajului de tipul țevii
Nu toate țevile se comportă la fel la montare în șipcile plăcii sistemului. Parametrii cheie care influențează aderența la șipcile și rigiditatea țevii la coturi:
- PE-RT (polietilenă cu rezistență crescută la temperatură) – flexibilă, ușor de montat în șipcile, păstrează bine forma la coturi. Standard pentru sistemele umede.
- PEX-a (polietilenă reticulată Engel) – mai rigidă, dar „păstrează” forma după încălzire. La montare în timpul iernii, când este rece, poate fi prea rigidă și să iasă din șipcile. Soluție: încălziți bobina de țeavă înainte de montare la 15–20 °C.
- PEX-b / PEX-c – mai rigidă decât PE-RT, mai puțin flexibilă la coturi, raza de cot este mai mare. În spații înguste poate fi problematică.
- Multiplă (multilayer, Al-PEX) – are o strat de aluminiu inclus, se formează o singură dată și păstrează forma. Excelentă pentru sistemele uscate și trase directe, mai puțin potrivită pentru coturi frecvente.
Pentru alegerea țevii pentru diferitele sisteme, consultați articolul Usor vs umed la încălzirea în pardoseală: ce polistiren și folie sunt potrivite.
Întrebări frecvente (FAQ)
Poate fi montată țeava direct pe beton fără plăcă sistem?
În mod tehnic, țeava poate fi introdusă în beton, dar un astfel de sistem va avea o eficiență foarte scăzută și pierderi termice mari în jos. Majoritatea căldurii se va disipa în placa de beton și apoi în sol sau spațiul de sub ea, nu în sus în încăpere. În plus, la reabilitarea clădirilor vechi există riscul fisurării șapei fără o izolație elastică suficientă sub ea. O plăcă sistem corectă sub țeavă este o condiție tehnică esențială.
Ce se face dacă țeava se deformează din șipcile și nu rămâne fixată?
Prima verificare: asigurați-vă că țeava are diametrul exterior corect pentru placa respectivă. Placa UHP55 este în primul rând pentru diametrul de 17 mm – țeava de 16 mm poate fi mai liberă, iar țeava de 18 mm nu va intra deloc. Dacă diametrul este corect și totuși țeava iese, motivul este fie deteriorarea șipcilor (țeavă prea rigidă la rece), fie o tensiune prea mare în țeavă la desfășurare. Soluție: lăsați țeava într-o încăpere cu o temperatură de cel puțin 15 °C cel puțin o oră înainte de montare, montați-o în secțiuni mai scurte și verificați cu degetul fixarea la fiecare șipcă.
Care este grosimea minimă de acoperire a țevii cu anhidrit sau șapă beton?
Grosimea minimă de acoperire deasupra marginii superioare a țevii este de 25 mm la anhidrit și 45 mm la șapa de cement. Grosimea totală a șapei deasupra plăcii sistem este deci, la o țeavă de 17 mm (diametru exterior): 17 + 25 = 42 mm la anhidrit, 17 + 45 = 62 mm la șapa de cement. Aceste valori sunt minime – la o grosime mai mare, timpul de reacție al sistemului se prelungește (șapa acumulează mai multă căldură), dar regularitatea suprafeței se îmbunătățește.
Cum se poate verifica dacă există un pod termic în pardoseală, dacă aceasta este deja gata?
Cel mai simplu mod fără echipament special: încălziți sistemul la temperatura de funcționare și așteptați cel puțin 2 ore. Apoi mergeți pe pardoseală cu picioarele goale și observați diferențele de temperatură. Benzi sau zone reci indică fie lipsa țevii, fie o zonă cu pod termic în jos. O diagnosticare mai precisă se face cu o cameră termică – aceasta va arăta distribuția temperaturii pe suprafața pardoselii și va detecta și problemele mai mici.
Trebuie să folosesc și o folie de separare între plăcă și șapă, sau doar sub stratul izolator?
Folia de separare aparține în primul rând sub placa izolatoare – între betonul de bază și EPS. Între placa izolatoare și șapa de anhidrit se folosește un alt tip de folie – folie PE, care împiedică pătrunderea anhidritului sub plăci și în fisuri. Această strat este mai subțire (0,1–0,2 mm) și se montează pe fața superioară a plăcilor imediat înainte de turnare. Pentru funcțiile și modul corect de utilizare al diferitelor tipuri de folii, consultați articolul Folia de separare și folia de aluminiu la încălzirea în pardoseală: când și cum să le folosiți.
Poate fi montată placa sistem și țeava singur, ca o construcție de tip DIY?
Montarea plăcilor și a țevii este tehnica accesibilă și pentru un constructor amator experimentat, dar cu anumite condiții. Trebuie să aveți la dispoziție documentația de proiectare cu buclele, distanțele și puterile planificate – improvizația nu are loc aici. Încercarea la presiune înainte de turnarea șapei trebuie să fie documentată. Turnarea șapei în sine este mai bine încredințată unei firme profesionale – regularitatea turnării și respectarea grosimii sunt decisive. Pentru evitarea greșelilor la montarea plăcilor și a țevii, consultați și articolul Erori frecvente la montarea polistirenului și a plăcilor sistem pentru încălzirea în pardoseală.
Concluzie: precizia se plătește
Montarea țevii pentru încălzirea în pardoseală în placa sistem este o lucrare care cere același respect ca și instalația electrică sau rețeaua de apă. O țeavă turnată nu poate fi reparață fără demolare – și acest lucru este valabil atât pentru podurile termice, cât și pentru fugarile propriu-zise. Fiecare minut dedicat pregătirii corecte a suportului, plasării precise a plăcilor, fixării atente a țevii în șipcile și verificării vizuale înainte de turnare se răsplătește prin consum energetic mai scăzut, confort termic uniform și o funcționare fără probleme a sistemului pe durata a zeci de ani.
Dacă nu știți ce plăcă să alegeți, vă recomandăm să consultați comparația din articolul Cum alegeți placa izolatoare sistem potrivită pentru încălzirea în pardoseală sau Ce grosime de polistiren este necesară pentru încălzirea în pardoseală. Pentru un ghid pas cu pas al montării plăcilor în sine, consultați articolul Montarea plăcii izolatoare sistem pentru încălzirea în pardoseală pas cu pas.
Aveți întrebări despre această temă?
Nu știți cum să vă decideți sau aveți o situație concretă în casă? Scrieți-ne – cu plăcere vă oferim sfaturi.