polistiren
Polistiren (skr. PS) este polimer, care se formează prin polimerizarea stirenului (vinilbenzen). Este foarte răspândit, datorită proprietăților sale izolante termice și de protecție este folosit ca izolație termică și material de ambalare. Se încadrează în grupa poliolefinei. Se deosebesc două tipuri de bază de polistiren — standardul termoplast polistiren (greu) și spumos polistiren (ușor).
Polistirenul se vinde sub mai multe denumiri: Luran, Lustron, Styropor, Styrodur, Styroflex și Sagex.
Istoria
Polistirenul a fost preparat prima dată întâmplător în anul 1839 de către farmacistul german Eduard Simon. La destilarea stirexului (rășină de ambrozion estic — Liquidambar orientalis) a obținut o lichid uleios, pe care l-a numit stirolic. Câteva zile mai târziu Simon a observat că uleiul s-a solidificat. A presupus că s-a produs oxidarea stirolicului de către oxigenul atmosferic, așa că a denumit substanța solidă stiroloxid. În anul 1845 chimistul englez John Blyth și chimistul german August Wilhelm von Hofmann au descoperit că aceeași transformare a stirolicului are loc și fără prezența oxigenului, iar produsul a fost denumit metastirolic. Analiza ulterioară a arătat că metastirolicul și stiroloxidul sunt compuși identici. În anul 1866 Marcelin Berthelot a determinat corect faptul că metastirolicul se formează din stirolic prin polimerizare.
Mai târziu s-a constatat că doar încălzirea stirolicului duce la o reacție lanț, rezultând o substanță macromoleculară. Acest fapt a dus la denumirea actuală a compusului — polistiren. Compania germană IG Farben a început producția de polistiren în jurul anului 1931.
Proprietăți[editați | editați sursa]
Polistirenul este transparent, dur și foarte fragil. Nu este rezistent față de benzină, cetone (de exemplu acetona) și aldehide (polistirenul este în general slab rezistent față de solventele organice). În plus, este destul de sensibil la radiațiile UV. Densitatea polistirenului standard variază între 1,04 și 1,09 g/cm³. În cazul polistirenului spumos, unde majoritatea volumului este aer, este doar 0,02 până la 0,06 g/cm³.
Polistirenul standard este dur, sensibil la șocuri și proprietățile sale se deteriorează rapid în timp și sub influența condițiilor meteorologice (devine fragil, se formează multe fisuri). Rezistența față de temperatură este foarte scăzută — este util până la 70 °C, dar din cauza îmbătrânirii rapide este folosit doar până la 55 °C. Topirea cristalelor începe deja la 90 °C, iar tranziția de la starea sticloasă la cea amorfă are loc la 95 °C.
Polistirenul arde cu un flacără galbenă, foarte fumigenă, însoțită de un miros dulce de benzină. Produsele de ardere sunt dăunătoare pentru sănătate la inhalare.
Polistirenul spumos are o rezistență mecanică și elasticitate mai scăzută decât polistirenul clasic. Este alb, opac și se caracterizează printr-o conductivitate termică și densitate foarte scăzute.