Tipurile încălzirii centrale în funcție de substanțele purtătoare de căldură

În sistemele de încălzire centralizată ca sursă de încălzire se folosește cel mai adesea apă, abur și aer. Din acest motiv se vorbește despre sisteme de încălzire cu apă, cu aer și cu abur. Fiecare dintre ele are propriile avantaje și dezavantaje.

Sistemul de încălzire centralizată cu abur
 

Cheltuielile pentru acest tip de încălzire centralizată sunt în comparație cu altele semnificativ mai mici. 1kg de abur condensat eliberează aproximativ 535 kcal de energie termică, ceea ce este de 15 până la 20 de ori mai mult decât cantitatea de căldură eliberată de 1 kg de apă. Din acest motiv, țevile de abur au un diametru mult mai mic decât țevile de apă.

Compararea costurilor este relativă. În primul rând, trebuie să știm că pentru a obține abur din apă, instalația de încălzire centralizată trebuie încălzită aproape permanent la o temperatură de 100°C sau chiar mai mare. La centralele termice cu abur, transportul agentului de încălzire este asigurat de presiunea proprie. Din acest motiv nu este necesară instalarea unei pompe de circulație în conducta de alimentare. Pe partea de condens, instalația cu abur nu are nevoie de o rezervor de expansiune. Transportul aburului se face cu ajutorul diferenței de presiune. Datorită conținutului mare de energie, se folosesc țevi cu o secțiune mică. Printre dezavantaje se numără în primul rând pierderile mari de căldură cauzate de condens, riscul coroziunii, temperaturile ridicate ale corpurilor de încălzire și, în ultimul rând, fiabilitatea scăzută a sistemului.

Căutați o firmă care să vă construiască un sistem fiabil de încălzire centralizată? Clicați pe paginile catalogului de firme pentru corpurile de încălzire și rețelele de distribuție - producție, vânzare, construcție și montaj și alegeți una dintre firmele din zonă.
Pentru compararea prețurilor puteți folosi și sistemul Zadaj dopyt, unde vă puteți solicita elaborarea unei oferte de preț pentru lucrări de încălzire și construcții.

Sistemul de încălzire centralizată cu apă caldă
 

Este cel mai răspândit tip de încălzire centralizată cu apă la temperaturi de până la 100°C (real 50 – 80°C). Adesea servește și ca sursă de apă caldă. Sistemele moderne de încălzire asigură confort termic economic, se caracterizează prin echilibrare hidraulică, volum mic de apă și corpuri de încălzire mari. Prin reglarea sistemelor de încălzire se poate reduce la minimum costurile de funcționare.

Regulatoarele – (de exemplu, termostatele de cameră) - asigură temperatura optimă a încăperii încălzite. Sursa principală de căldură este centrală termică de pardoseală, amplasată în subsolul clădirii, iar în cazul încălzirii mai multor clădiri sau părți ale orașului este amplasată într-o centrală termică centrală. În acest caz, vorbim și despre o instalație de încălzire cu apă caldă. În centrală se încălzește apa și este transportată prin rețeaua de țevi către corpurile de încălzire. Circulația agentului termic este fie naturală, fie asigurată de o pompă de circulație.

Sistemul de încălzire centralizată cu aer cald
 

Este cel mai vechi sistem de încălzire centralizată. Principiul său era cunoscut încă din vechiul Roms și consta în faptul că încăperile încălzite aveau podea dublă și, în funcție de natura și nevoile, și pereți dubli, între care curgea aer cald și gazele de ardere ale încăperii încălzite. Acest sistem de canale și șaibe se numea hypocaustum. A doua parte o reprezenta instalația pentru încălzirea și distribuția aerului în încăperile respective. Această instalație - uneori extinsă cu încălzirea apei pentru baie - se numea hypocausis.

Sistemul de încălzire centralizată cu aer cald , unde aerul cald era distribuit direct în încăperi, a fost folosit până la începutul secolului al XX-lea, în special în clădirile publice, adesea completat cu ventilatoare pentru accelerarea circulației. Din cauza capacității termice mici a aerului, însă, apăreau mari pierderi de căldură. Dezavantajul era și necesitatea de șaibe spațioase, de obicei de zidărie, și faptul că aerul care curgea agita mereu praf. În ultimii ani însă acest sistem de încălzire centralizată anunță un succesos return pe scena. Se folosește în special în casele cu ventilație cu recuperare de căldură și acolo unde este o mică nevoie de căldură. În timp ce de exemplu în SUA există imense rețele de încălzire centralizată cu aer cald, în țările noastre aproape că nu te întâlnești cu ele.

 

Sistemul de încălzire centralizată cu aer cald
 
Este cel mai vechi sistem de încălzire centralizată. Era cunoscut încă din vechiul Roms și consta în podea dublă și, în funcție de natura și nevoile, și pereți dubli, între care curgea aer cald și gazele de ardere ale încăperii încălzite. Acest sistem de canale și șaibe se numea hypocaustum. A doua parte o reprezenta instalația pentru încălzirea și distribuția aerului în încăperile respective. Această instalație - uneori extinsă cu încălzirea apei pentru baie - se numea hipocauzală.

Sistemul de încălzire centralizată cu aer cald, unde aerul cald este distribuit direct în încăperi, a fost folosit până la începutul secolului al XX-lea, în special în clădirile publice, adesea completat cu ventilatoare pentru accelerarea circulației. Din cauza capacității termice mici a aerului, însă, apăreau mari pierderi de căldură. Dezavantajul era și necesitatea de șaibe spațioase, de obicei de zidărie, și faptul că aerul care curgea agita mereu praf. În ultimii ani însă acest sistem de încălzire centralizată a înregistrat un succesos return. Se folosește în special în casele cu ventilație cu recuperare de căldură și acolo unde este o mică nevoie de căldură. În timp ce de exemplu în SUA există imense rețele de încălzire centralizată cu aer cald, în țările noastre aproape că nu te întâlnești cu ele.