Dimensiunea țevii solare și a unității de pompare – cum se face

Produsele sunt în curs de pregătire.

Dar puteţi vizualiza alte categorii.

Dimensiunea țevii solare și a unității pompe – cum se face

Când discut cu clienții care doresc să instaleze un sistem solar pentru încălzirea apei calde menajere, observ rapid o lucrare: majoritatea aleg cu atenție colectoarele, compară rezervoarele, se gândesc la reglare – iar țevile și unitatea de pompă le consideră ca pe ceva dat, ce „doar cumpără”. Însă chiar aici apar cele mai multe probleme cu care se confruntă serviciile de service în timpul funcționării. O țeavă subdimensionată, o pompă prea slabă, o hidraulică proastă – toate acestea duc la faptul că sistemul funcționează, dar nu cu eficiența pentru care ați plătit. Acest articol vă explică în detaliu cum se face dimensiunea țevii și a unității pompe, care legi fizice stau la baza acestui proces și ce înseamnă concret pentru o casă obișnuită.

De ce este importantă dimensiunea țevii pentru eficiența întregului sistem

Sistemul solar este esențial un circuit hidraulic, prin care curge lichidul termic – în mod obișnuit o amestec de apă și glicol – de la colector la rezervor și înapoi. Performanța pe care o produce colectorul trebuie evacuată suficient de rapid, altfel colectorul intră în stagnație, lichidul se încălzește excesiv și sistemul se oprește fie prin siguranța termică, fie prin supapa de siguranță. Pe partea cealaltă, dacă lichidul curge prea repede (un circuit suprapresurizat), pompa funcționează ineficient, consumă inutil energie electrică și rezistența hidraulică afectează echilibrul întregului sistem.

Practica arată că cel mai frecvent problemă nu este subdimensionarea colectorilor (aici oamenii sunt atenți), ci subdimensionarea țevii. Am văzut instalații unde clientul a economisit și a pus o țeavă mai subțire cu diametrul de 12 mm, în timp ce ar fi trebuit să fie 16 mm – și rezultatul? Pompă luptă cu rezistența, delta T pe colector a fost întregul dimineață de vară de 40 °C în loc de valorile standard de 8–12 °C, iar rezervorul s-a încălzit la 60 °C doar înainte de apusul soarelui. PIERDEREA energetică în totalul sezonului a fost estimată la 25–30 % din potențialul de performanță.

Mărimile de bază cu care lucrăm

Înainte de a trece la calculele propriu-zise, stabilim terminologia și mărimile fizice cheie cu care vom lucra:

Debitul (q) – volumul lichidului termic care trece prin țeavă în unitatea de timp, exprimat în litri pe minut (l/min) sau litri pe oră (l/h). În sistemele solare lucrăm cel mai adesea cu valori de 0,5 – 3 l/min pe un colector.
Viteza de curgere (v) – viteza lichidului în țeavă, exprimată în m/s. Valoarea recomandată pentru țeava solară este de 0,3 – 0,8 m/s. Sub 0,3 m/s există riscul de depunere a impurităților și a pungilor de aer, iar peste 1 m/s apare zgomotul și uzura țevii.
Pierderea de presiune (Δp) – rezistența țevii la curgerea lichidului, exprimată în Pa sau kPa. Include frecarea de-a lungul pereților țevii și rezistențele locale (coturi, fitinguri, supape, colector, schimbătorul din rezervor).
Înălțimea de ridicare a pompei (H) – înălțimea coloanei de lichid pe care pompa o poate învinge, exprimată în metri coloană de apă (m.c.a.) sau în kPa (1 m.c.a. = 9,81 kPa ≈ 10 kPa).
Vâscozitatea – depinde de compoziția și temperatura lichidului. Amestecul de glicol are o vâscozitate mult mai mare decât apa curată la temperaturi joase – acest lucru crește pierderile de presiune și trebuie luat în considerare în dimensionare.

Dimensiunea diametrului țevii – pașii pas cu pas

Procesul corect de dimensionare a țevii începe cu stabilirea debitului și a vitezei de curgere dorite. Pe baza acestora calculăm diametrul interior minim al țevii. Apoi alegem dimensiunea standard imediat mai mare.

Pașul 1: Stabilirea debitului

Debitul circuitului solar depinde de numărul și suprafața colectorilor. Praxa profesională lucrează cu „debit specific”, adică volumul de lichid care curge pe metrul pătrat de suprafață a colectorului pe oră. Valorile recomandate variază între 30 – 50 l/(m²·h), iar pentru majoritatea colectorilor plani obișnuiți alegem 40 l/(m²·h) ca un bun compromis între eficiență și pierderi de presiune.

Exemplu: O casă, 2 bucăți colector solar plan IVAR.SOLAR 210 M5, fiecare cu o suprafață de 2,09 m². Suprafața totală a colectorilor: 2 × 2,09 = 4,18 m².

Debitul: q = 40 l/(m²·h) × 4,18 m² = 167 l/h = 2,78 l/min

Așadar, pompa trebuie să asigure un debit de aproximativ 165–170 l/h.

Pașul 2: Calculul diametrului interior al țevii

Din debit și viteza de curgere dorită calculăm diametrul interior necesar (d) cu formula:

d = √(4 × q / (π × v))

unde q este debitul în m³/s și v este viteza în m/s.

Pentru exemplul nostru: q = 167 l/h = 0,0000464 m³/s, viteza obiectiv v = 0,5 m/s

d = √(4 × 0,0000464 / (3,14 × 0,5)) = √(0,0001856 / 1,57) = √(0,0001182) = 0,01088 m ≈ 10,9 mm

Astfel, diametrul interior trebuie să fie cel puțin 10,9 mm, ceea ce corespunde unei țevi cu diametrul exterior de 15 mm (țeavă de cupru 15×1 mm cu diametrul interior de 13 mm) sau de 16 mm din oțel inoxidabil (diametrul interior de aproximativ 12,5 mm). Utilizarea unei țevi cu diametrul de 12 mm (diametrul interior ≈ 10 mm) ar fi pe marginea limită, iar vitezele de debit ar depăși 0,6 m/s chiar și cu 2 colectoare.

Pentru sistemele solare de casă cu 2–4 colectoare este standardul un diametru exterior de 16 mm – ceea ce corespunde exact produsului țeavă din oțel inoxidabil izolată cu cauciuc – dublă, 2× pr. 16, 10 m. Această țeavă este preinstalată – conține ambele distribuții (admisia și returul) într-o singură înveliș izolat, ceea ce simplifică semnificativ montajul și minimizează pierderile de căldură.

Etapa 3: Calcularea pierderilor de presiune

Pierderea de presiune este suma pierderilor liniare (frecarea în conducte) și a pierderilor locale (fitinguri, supape, colector, schimbător). Pentrul dimensionarea pompei avem nevoie de pierderea totală de presiune a circuitului.

Pierderile liniare se calculează conform ecuației Darcy-Weisbach. În practică, pentru o estimare rapidă, folosim așa-numitele pierderi specifice R (Pa/m), care sunt tabelate pentru diferite diametre și debite. Pentrul conducte ondulate din cupru sau inox DN 16 la debitul de 170 l/h, valoarea tipică a lui R este de 60–100 Pa/m.

Exemplu de calcul: Lungimea conductei de la colector la acumulator (ambele direcții) = 2 × 12 m = 24 m. Pierderea specifică 80 Pa/m → pierderea liniară = 24 × 80 = 1 920 Pa = 1,92 kPa.

Pierderile locale se estimează cel mai simplu ca un multiplu al pierderilor liniare. Pentrul sisteme cu 2 colectoare și hidraulică simplă: pierderile locale ≈ 50–80 % din pierderile liniare. În practică: 1,92 × 0,65 = 1,25 kPa.

Rezistența colectorului: Din fișa tehnică a colectorului IVAR.SOLAR 210 M5 citim pierderea de presiune la debitul nominal – de obicei 1–3 kPa pe un colector. Pentrul 2 colectoare conectate în paralel, aceeași valoare este valabilă ca pentru un singur colector (conexiunea în paralel nu crește rezistența la același debit pe fiecare colector). Considerăm 2,5 kPa.

Rezistența schimbătorului de la acumulator: Din catalogul acumulatorului – de obicei 2–5 kPa. Considerăm 3,5 kPa.

Rezistența unității de pompă (armături, robinete cu sferă, clapetă de sens, contor de debit, supapă de siguranță): în total estimăm 2–4 kPa. Considerăm 3 kPa.

Pierderea totală de presiune: 1,92 + 1,25 + 2,5 + 3,5 + 3,0 = 12,17 kPa ≈ 12,2 kPa = 1,24 m.c.a.

Aceasta este înălțimea minima de ridicare pe care pompa trebuie să o depășească. Pentrul siguranță alegem o pompă cu o rezervă de 20–30 %, adică avem nevoie de o pompă cu o înălțime de ridicare minimă de 1,5–1,6 m.c.a. la debitul de 170 l/h.

Alegerea unității de pompă – ce conține și ce trebuie să urmăriți

Unitatea de pompă solară nu este doar o pompă. Este un complex care integrează toate funcțiile necesare pentru o funcționare sigură și eficientă a circuitului solar:

Pompă de circulație cu reglare de turație (de obicei 3 trepte sau motor EC)
Supapă de siguranță (protecție împotriva suprapresiunii – de obicei setată la 6 bar)
Termometru pe conducta de admisie și/sau retur
Contor de debit – permite setarea debitului nominal și verificarea vizuală a circulației
Clapetă de sens – împiedică circulația gravitațională noaptea
Robinete cu sferă – pentru deconectare în service
Supapă de aerisire – elimină aerul din circuit
Conexiune pentru manometru și supapă de umplere
În variantele mai bune și un regulator cu sonda de temperatură

O unitate complexă de acest tip este de exemplu unitatea de pompă solară IVAR.SOLAR K cu reglare IVAR.SOLAR IMTDC. Această unitate integrează un regulator diferențial care comandă pornirea pompei pe baza diferenței de temperatură între colector și acumulator – tocmai această funcție este descrisă în detaliu în articolul Senzori și reglare în sistemul solar – cum funcționează și când trebuie înlocuiți.

Cum alegeți dimensiunea corectă a unității de pompă

Alegerea unității de pompă se bazează pe două parametri pe care trebuie să îi găsiți în caracteristicile sale (curba Q-H):

Debitul Q – trebuie să corespundă debitului calculat al circuitului. În exemplul nostru 170 l/h.
Înălțimea de ridicare H – trebuie să depășească pierderea totală de presiune. În exemplul nostru minim 1,5 m.c.a. la debitul respectiv.

Punctul de funcționare al pompei trebuie să fie pe curba Q-H a pompei pentru treapta respectivă de turație. Ideal este ca pompa să fie setată la turația medie pentru debitul nominal și să aibă o rezervă în sus (pentru cazuri de încurcarea rețelei, creșterea vâscozității la pornire rece etc).

În practică, pentru casele de tipul familial cu 2–4 colectoare (4–8 m² suprafață), majoritatea unităților solare standard cu pompe de tip Grundfos UP 25-40 sau echivalente, adică cu un debit maxim de 2–3 m³/h și o înălțime maximă de 4–6 m.c.a., sunt suficiente. Acești parametri sunt în exces – punctul de funcționare este confortabil în zona centrală a curbei, ceea ce este dorit.

Influența glicolului asupra dimensionării – ce modifică amestecul apă/glicol

Lichidul de răcire din circuitul solar nu este apă pură, ci un amestec de apă și glicol de propilenă, cel mai adesea în raportul 1:1 (50 % glicol = protecție până la cca −28 °C). Acest amestec are alte proprietăți fizice decât apa pură:

Densitatea: ~1060 kg/m³ (cu cca 6 % mai mare decât apa)
Căldura specifică: ~3600 J/(kg·K) (cu cca 14 % mai mică decât apa)
Vâscozitatea la 20 °C: cca 4–5× mai mare decât apa, la 0 °C chiar de 10× mai mare

Căldura specifică mai mică înseamnă că pentru aceeași transfer de căldură aveți nevoie de un debit mai mare (cu cca 14–20 %). Vâscozitatea mai mare crește pierderile de presiune și chiar semnificativ – în special la lichid rece (primăvara, toamna, dimineața). De aceea, în calculele dumneavoastră, întotdeauna lucrați cu factori de corecție pentru amestecul cu glicol, nu cu valorile apei pure.

Concret: dacă ați calculat debitul pentru apă pură la 160 l/h, pentru amestecul cu glicol adăugați până la 180–190 l/h. Pierderile de presiune în țevi pot fi la pornirea rece de 1,5–2× mai mari – de aceea pompa trebuie să aibă o rezervă suficientă de putere pentru a porni sistemul chiar și după o noapte rece.

Conectarea panourilor – în serie vs. în paralel și influența asupra hidraulicii

Modul în care sunt conectate panourile între ele influențează în mod esențial hidraulica întregului sistem:

Conectare în paralel

Fiecare panou este conectat separat între conducta de alimentare și cea de retur comună. Debitul se împarte uniform între panouri (la o conectare simetrică). PIERDerea de presiune a părții de panouri este egală cu pierderea de presiune a unui singur panou (nu suma). Avantajul este rezistența hidraulică scăzută, iar dezavantajul este nevoia de echilibrare hidraulică – fiecare panou trebuie să primească aceeași cantitate de lichid, ceea ce nu este întotdeauna asigurat la distribuții asimetrice.

Conectare în serie

Lichidul trece prin panouri unul după altul. PIERDerea de presiune este suma rezistențelor tuturor panourilor. Lichidul se încălzește în fiecare panou, astfel că intră în al doilea panou mai cald – ceea ce reduce eficiența acestuia. Pentru instalații obișnuite, se recomandă o serie doar pentru 2 panouri, iar la 3 sau mai multe panouri rezistența devine prea mare și diferențele de temperatură devin inacceptabile.

În practică, pentru majoritatea caselor de tip familial (2–4 panouri) alegem conectarea în paralel cu echilibrare hidraulică – ceea ce este un „retur invers” obișnuit (Tichelman). Mai multe despre acest lucru le găsiți și în articolul Instalarea unui sistem solar pas cu pas – de la panou până la boiler.

Izolația termică a țevilor – de ce depinde mai puțin decât credeți

Izolația termică a țevilor solare este un subiect care este adesea subestimat în practică. Lichidul de răcire ajunge de la panou la boiler la temperaturi de 60–90 °C, iar traseul poate avea o lungime de 6–15 metri. Fără izolație, o parte din căldură ar fi cedată mediului înainte de a ajunge la boiler – iar iarna, țevile de afară ar sustrage căldură atât de rapid, încât pompa nu ar reuși să mențină delta T în limite rezonabile.

Izolația recomandată pentru țevile solare are o grosime minimă de 20 mm, din cauciuc sau izolație minerală, cu rezistență termică de cel puțin 150 °C (la stagnație, temperatura din circuit poate ajunge temporar peste 120 °C). Izolația din cauciuc (de ex. Armaflex HT) este standardul pentru aceste aplicații – este rezistentă la temperatură, la radiații UV (la țevi exterioare) și mecanic flexibilă.

Produsul țeavă din oțel inoxidabil cu izolație dublă din cauciuc, 2× pr. 16, 10 m rezolvă izolația chiar de la montaj – ambele distribuții sunt izolate și împletite într-un singur cablu compact. Este inclus și cablul electric pentru sonda sau pompa. Aceasta reduce semnificativ timpul de montaj și elimină riscurile unei izolații inadecvate de la alți furnizori.

Sondajele ca parte a ansamblului hidraulic – unde să le montați și de ce

Reglarea sistemului solar se bazează pe temperatură – anume pe diferența de temperatură între panou (T1) și partea de jos a boilerului (T2). Pompajul se activează atunci când T1 este cu un Δt reglat mai mare decât T2 (de obicei 6–10 °C), iar se deactivează atunci când diferența scade sub 2–4 °C. Poziționarea corectă a sondei este deci la fel de importantă ca și dimensionarea corectă a țevilor.

Sonda de la panou trebuie montată într-o șa la placa de absorbție sau în țeava panoului la ieșire. Trebuie să reziste la temperaturi de până la 200 °C (stagnație). Pentru această aplicație se folosește de exemplu sondă de temperatură pentru șa – 180 °C, cablu 2 m – special construită pentru aplicații de panou cu temperaturi extrem de ridicate la stagnație.

Sonda de la boiler se montează într-o șa de la partea de jos a boilerului (1/3 din înălțime de la fund), unde apa este cea mai rece. Astfel, asigurați că pompa funcționează chiar și atunci când stratul inferior al boilerului nu este încă încălzit, ceea ce maximizează energia totală transferată de la panou. Pentru aplicații de boiler cu cerințe termice mai mici se folosește senzor pentru șa – cablu PVC 4 m, 95 °C – cablul său de 4 metri este util la boileruri mari și la distanțe mai mari față de regulator.

Veți găsi mai multe informații privind poziționarea corectă și funcționarea senzorilor în articolul Senzori și reglare în sistemul solar – cum funcționează și când trebuie înlocuiți.

Erori tipice la dimensionare – din practica montajului pe comandă

În urma anilor de experiență în practica pe comandă am observat aceste erori repetitive:

Diametru țevi subdimensionat – cea mai frecventă greșeală. Instalatorul alege țeavă de 12 mm „pentru că e mai ieftină și se montează mai ușor", iar rezultatul este o pierdere mare de presiune, pompa la regim maxim, un gradient termic ridicat pe colector. Sistemul funcționează, dar în zilele foarte calde intră în stagnație mai devreme decât ar trebui.
Legare în serie prea lungă a colectorilor – trei colectori în serie = o rezistență uriașă, pompa se confruntă cu o sarcină imensă, iar al treilea colector funcționează cu o eficiență atât de scăzută, încât ar fi putut fi perfect omis.
Izolație insuficientă – vată minerală subțire în loc de cauciuc de 20 mm, sau deloc izolație în spații neîncălzite (subsol, fațadă exterioară). Pierderile termice măsurate pe țevi lungi neizolate în iarnă pot înghiți 10–15 % din producția zilnică a colectorilor.
Pozitionare incorectă a senzorului de la boiler – senzorul în centrul sau în partea superioară a boilerului. Rezultatul: pompa se oprește prea devreme (stratul superior e cald, dar cel de jos nu), iar boilerul se încălzește până la 60 °C doar parțial.
Uitarea echilibrării hidraulice – la montaj paralel al 3–4 colectori fără echilibrare, majoritatea lichidului curge prin primul colector, iar ceilalți sunt subdimensionați. Se manifestă prin temperaturi inegale la ieșirile colectorilor.
Circuit suprapompat – debitul setat la maximum, pompa la treapta a 3-a. Rezultatul: delta T este de 3–4 °C, iar lichidul din schimbătorul de la boiler nu reușește să cedeze căldura, ceea ce duce la o eficiență mai scăzută. Delta T optim este de 6–12 °C – tocmai de aceea există contorul de debit în unitatea de pompă.

Procedură practică de dimensionare de la început – sumar pentru instalator

Pentru cel care dorește să aibă întregul proces într-un singur loc:

Determinați numărul și suprafața colectorilor → calculați suprafața totală Ac [m²]
Calculați debitul: q = 40 × Ac [l/h], pentru amestec de glicol adăugați 15 %
Alegeți viteza de curgere țintă de 0,4–0,6 m/s
Calculați diametrul interior minim și alegeți dimensiunea standard de țeavă cea mai apropiată
Măsurați lungimea totală a țevii (intrare + retur)
Calculați pierderile liniare de presiune (R × L), estimați pierderile locale (50–80 % din cele liniare)
Adăugați rezistențele colectorului și boilerului din cataloage la debit nominal
Adăugați rezistența unității de pompă (~2–4 kPa)
Pierderea totală de presiune = punctul de funcționare, alegeți pompa în funcție de acesta (adăugați 20–30 % rezervă)
Verificați că punctul de funcționare se află pe curba Q-H a pompei în a treia parte (nu la început sau la sfârșitul curbei)
Verificați poziționarea și tipul senzorilor în funcție de cerințele termice

Întrebări frecvente (FAQ)

Pot folosi țeavă de cupru obișnuită în loc de țeavă ondulată din oțel inoxidabil?

Da, țeava de cupru (de exemplu Cu 15×1 sau Cu 18×1) este perfect compatibilă cu lichidele termice pe bază de glicol și este folosită frecvent în sistemele solare. Are o suprafață interioară netedă, ceea ce înseamnă o frecare mai mică decât țeava ondulată din oțel inoxidabil de același diametru. Pe de altă parte, țeava ondulată din oțel inoxidabil este flexibilă – este mai ușor de tras prin tavanuri și pereți, iar varianta dublă preizolată cu cablu scurtează semnificativ montajul. Alegerea depinde de soluția de dispunere – la trase directe, cuprul este mai ieftin, iar la trase complicate (subsoluri, traverse) țeava ondulată din oțel economisește timp și bani.

Cât de importantă este precizia calculului? Nu este suficient doar un estimat?

Pentru sisteme mici (2–3 colectori, trase scurte de până la 10 m) abaterea de la punctul optim este de obicei tolerabilă, deoarece unitățile de pompă solare sunt proiectate cu o rezervă de putere. La trase lungi (15 m și mai mult), număr mare de colectori (4+) sau aranjamente serie-paralel, un calcul precis este justificat – ar fi păcat să descoperi după instalare că pompa nu este suficientă, sau dimpotrivă, că funcționează inutil la regim maxim 8 ore pe zi și costă zeci de euro în plus pe an pentru electricitate.

Pe câte trepte de viteză ar trebui să funcționeze o pompă obișnuită?

Majoritatea sistemelor solare din casele de familie funcționează optim la a doua treaptă de viteză. Prima treaptă de obicei nu depășește rezistența la debit maxim, iar a treia treaptă suprapompează circuitul și reduce delta T. Dacă pompa este echipată cu motor EC cu reglare continuă, regulatorul ajustează turbinajul automat în funcție de delta T. Această variantă este preferată pentru sistemele moderne – consumă mai puțină electricitate și funcționarea este mai fluidă.

Ce se întâmplă dacă țeava este subdimensionată (diametru prea mic)?

Viteza de curgere mai mare → o rezistență hidraulică semnificativ mai mare (rezistența crește cu pătratul vitezei) → pompa funcționează într-un punct inadecvat, sau chiar nu reușește să atingă debitul cerut. Rezultatul: colectorul se încălzește excesiv, apare stagnarea, ventilul de siguranță evacuează aburul, sistemul pierde amestecul de glicol. La stagnări repetate are loc degradarea glicolului, carbonizarea și deteriorarea garniturilor. Sistemul trebuie refumat, curățat și, în cazuri grave, pompa trebuie înlocuită.

Este necesară echilibrarea hidraulică la 2 colectori montați în paralel?

La două colectori cu o dispunere simetrică (privele de intrare de aceeași lungime) echilibrarea este automată – în condiția ca colectoarele să fie de același tip și suprafață. Dacă un traseu este vizibil mai lung decât celălalt, sau dacă colectoarele nu sunt identice, recomandăm reglarea robinetelor de reglare în funcție de contorul de debit din unitatea de pompă. La trei sau mai mulți colectori echilibrarea hidraulică este întotdeauna necesară – cea mai fiabilă soluție este montajul „Tichelman" (retur invers).

Care este presiunea de funcționare corectă în circuitul solar?

La un sistem rece (20 °C) presiunea ar trebui să fie de 1,5–2,5 bar în funcție de înălțimea colectorilor față de unitatea de pompă (adăugați +0,1 bar pentru fiecare metru de înălțime plus 0,5–1 bar rezervă statică). La un circuit cald (80 °C) presiunea crește cu 0,5–1,5 bar din cauza dilatării termice – de aceea este important ca vasul de expansiune să fie corect dimensionat și ventilul de siguranță să fie reglat, de obicei la 6 bar. O presiune sub 1 bar, chiar și la un circuit cald, indică lipsa de lichid sau o problemă cu vasul de expansiune.

Concluzie – dimensionarea merită făcută corect

Dimensionarea țevii și a unității de pompă a unui sistem solar nu este o știință misterioasă. Sunt calcule concrete cu intrări și ieșiri clare – iar rezultatul se manifestă direct în ceea ce privește cantitatea de apă caldă și costul pe care o să vă aducă sistemul. Un sistem corect dimensionat funcționează liniștit, eficient și cu pierderi termice minime; pompa funcționează la un punct optim de pe caracteristica sa, delta T pe colector este în intervalul optim de 8–12 °C și boilerul se încălzește uniform în toată partea utilă a zilei.

Dacă rezolvați un proiect de la început, începeți cu alegerea colectorilor (tema este detaliată în articolul Ce putere are colectorul solar necesar – calcul în funcție de numărul de persoane și consum), apoi treciți la dimensionarea țevii și pompei conform procedurii descrise în acest articol. Sistemul final va funcționa 20 sau mai multe ani – iar fiecare procent în plus din performanța sa reprezintă bani reali economisiți în fiecare sezon estival.

Aveți întrebări despre această temă?

Nu reușiți să vă decideți sau aveți o situație concretă în gospodărie? Scrieți-ne – cu plăcere vă vom răspunde.