Izolație pentru încălzirea în pardoseală – polistiren și plăci de sistem

Încălzirea în pardoseală aparține unor cele mai comode metode de încălzire a spațiilor locative – căldura se propagă uniform pe întreaga suprafață a podeței și urcă în încăpere, astfel că se elimină colțurile reci și curgerea neplăcută a aerului, caracteristică pentru încălzirea cu radiatoare. Pentru ca însă sistemul să funcționeze eficient și căldura să ajungă cu adevărat acolo unde trebuie – adică la picioarele dvs. și în spațiul locativ – este nevoie de o izolație termică bine proiectată și corect amplasată sub țevi sau cabluri de încălzit.

Izolația de sub încălzirea în pardoseală este adesea subestimată, deoarece după turnarea șapei sau acoperirea cu pardoseală nu mai este vizibilă și utilizatorul obișnuit nu o percepe direct, așa cum ar percepe un distribuitor vizibil sau un termostat pe perete. Totuși, tocmai această stratificare decide câtă căldură ajunge cu adevărat în încăpere și câtă se pierde inutil în jos – în tavanul apartamentului de dedesubt, în pământul de sub casă sau în subsolul neîncălzit sau garaj. O izolație insuficientă sau aleasă greșit înseamnă costuri mai mari de funcționare pentru încălzire, reacții mai lente ale sistemului la modificările de temperatură și, în cazul limită, plângeri ale vecinilor privind supraîncălzirea tavanului lor.

În acest articol vom analiza în detaliu ce tipuri de izolații se folosesc sub încălzirea în pardoseală, ce diferență există între plăcile sistem cu șuruburi și polistirenul neted, cum se leagă izolația de alegerea unui sistem umed sau uscat, de distribuitoare, de modul de amplasare al țevilor și de faptul dacă pardoseala servește ca sursă principală sau doar suplimentară de căldură. În final veți găsi și două exemple reale din practică și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări.

De ce este nevoie de izolație sub încălzirea în pardoseală

Sub țevile încălzirii în pardoseală se amplasează întotdeauna o stratificare izolatoare. Cele mai frecvente sunt plăcile de polistiren sistem cu șuruburi, în care țevile se fixează direct, sau polistirenul neted, pe care țevile se fixează cu șuruburi sau cu șine de montaj. Rolul acestei straturi este clar – direcționarea căldurii de la țevi în sus, în încăperea încălzită, și în același timp prevenirea pierderii ei în jos.

Fără o izolație de calitate, o parte semnificativă a căldurii produse ar disipa acolo unde nu este nevoie – în structura tavanului apartamentului de dedesubt, în placa de fundație, sau direct în pământul de sub casă. Acest lucru înseamnă că centrala termică sau pompa de căldură ar trebui să producă mai multă căldură pentru a atinge temperatura dorită în încăpere, ceea ce se traduce direct în costuri energetice mai mari.

Valabil este un principiu simplu: o izolație mai groasă și de calitate reduce pierderile de căldură în jos și, în același timp, îmbunătățește timpul de reacție al sistemului – adică cât de repede pardoseala răspunde la modificarea temperaturii setate pe termostat. De aceea, la proiectarea compoziției pardoselii nu are sens să economisiți tocmai pe această stratificare, care după finalizarea construcției devine inaccesibilă și înlocuirea ei este practic imposibilă fără intervenții în întreaga pardoseală.

Reamintim și principiul de bază pe care se bazează întregul sistem: încălzirea în pardoseală încălzește încăperea pe o suprafață mare prin țevi înglobate în pardoseală (sau amplasate într-un sistem uscat sub pardoseală), prin care curge apă caldă de la centrală sau pompă de căldură, sau prin cabluri electrice de încălzit sau plăci. Mai multe despre principiul de funcționare îl găsiți în articolul Cum funcționează încălzirea în pardoseală. Izolația este parte integrantă a acestui principiu încă de la început – fără ea, căldura s-ar disipa uniform în ambele direcții, ceea ce ar reduce semnificativ eficiența întregului sistem.

Plăci sistem cu șuruburi vs. polistiren neted

Cele două soluții cele mai frecvente de izolație se deosebesc în special prin modul de fixare a țevilor.

La alegerea izolației de sub încălzirea în pardoseală aveți în principiu două opțiuni, care se deosebesc în special prin modul de fixare a țevilor.

Plăcile izolatoare sistem cu șuruburi sunt astăzi cele mai frecvente și cele mai practice soluții. Suprafața plăcii este modelată într-o rețea regulată de șuruburi, între care țevile se fixează simplu, fără a necesita alte fixări. Montajul este mai rapid, țevile rămân exact la locul lor chiar și în timpul turnării șapei și distanțele buclelor sunt definite de la început de plăcă însăși, ceea ce simplifică respectarea proiectului de distanțare a țevilor. Un exemplu de astfel de soluție este placa izolatoare sistem STIROTERMAL DUO 20, care se folosește frecvent chiar și în sistemele umede cu șapă de beton.

A doua opțiune este polistirenul neted fără șuruburi, pe care țevile se fixează cu șuruburi sau se conduc în șine de montaj. Această soluție poate fi mai ieftină la nivelul materialului izolator, dar montajul este mai laborios și mai expus erorilor în distanțarea buclelor, deoarece țevile nu sunt ghidate de nicio rețea de șuruburi. În practică, polistirenul neted cu șuruburi se folosește în special acolo unde plăcile sistem nu se potrivesc din diverse motive, de exemplu în spații cu forme atipice sau în combinație cu alte compoziții de pardoseală, unde este necesară adaptarea individuală a distanțelor.

Grosimea izolației și influența asupra pierderilor de căldură și a timpului de reacție

Grosimea și calitatea stratului izolator influențează direct două aspecte – pierderile totale de căldură ale sistemului în jos și timpul de reacție al încălzirii în pardoseală la modificarea temperaturii dorite.

Cu cât izolația este mai groasă și mai bună sub țevi, cu atât mai puțină căldură se pierde în direcția neutilă și cu atât mai multă ajunge într-adevăr acolo unde este nevoie – în spațiul locativ de deasupra pardoselii. Acest lucru se traduce într-o consumare mai mică de energie pentru menținerea aceleiași temperaturi în încăpere, deoarece centrala termică sau pompa de căldură nu trebuie să compenseze pierderile inutile în sol.

La fel de important este și timpul de reacție – adică cât de repede se reflectă o modificare a setării de pe termostat în temperatura suprafeței pardoselii. O izolație de calitate ajută la concentrarea fluxului termic în sus și limitează pierderea acestuia în structurile învecinate, datorită căruia sistemul reacționează mai elastic la modificări. Exact din acest motiv merită acordată aceeași atenție alegerea izolației ca și alegerea încălzitorului propriu-zis, a pompei de căldură sau a distribuitorului – este vorba despre o componentă a sistemului care, după turnarea șapei, devine permanent inaccesibilă și orice modificare ulterioară nu mai este realist posibilă.

Acest aspect se manifestă și mai clar în camerele de deasupra spațiilor neîncălzite – deasupra garajului, pivniței sau chiar deasupra solului – unde, fără o izolație suficient de groasă, se înregistreră cele mai mari pierderi de căldură în jos dintre toate situațiile tipice dintr-un imobil rezidențial.

Izolația la sistemul umed și la cel uscat

Alegerea între sistemul umed și cel uscat de încălzire în pardoseală influențează decisiv și tipul de izolație și compoziția șapei de pardoseală care se va folosi în final.

La sistemul umed, țevile se montează direct într-un strat de șapă betonată – adică sunt literalmente îngropate în beton. Această metodă asigură cea mai bună acumulare de căldură și cea mai uniformă distribuție a căldurii pe suprafața pardoselii, deoarece chiar șapa funcționează ca un acumulator termic. Dezavantajul este o înălțime constructivă mai mare, de obicei între 7 și 10 centimetri de șapă peste izolație, și un timp mai lung de uscare înainte de punerea în funcțiune a sistemului, care se calculează în săptămâni. Exact la sistemul umed se folosesc cel mai frecvent plăci izolante sistem cu șuruburi, precum menționata STIROTERMAL DUO 20 – țevile se fixează ferm în loc chiar în timpul turnării și vibrării șapei, astfel că nu există pericolul deplasării acestora.

Sistemul uscat, dimpotrivă, montează țevile în plăci sistem sau între profile de montaj fără șapă umedă, cu un strat de distribuție mult mai subțire, de exemplu din plăci de ghips cu fibre. Această variantă este potrivită mai ales în reconstrucții, unde nu se poate crește pardoseala cu mai mulți centimetri, sau în situații în care este necesară punerea în funcțiune rapidă a sistemului de încălzire, fără să se aștepte săptămâni întregi până la uscarea șapei. Chiar și la sistemul uscat, stratul izolant de sub compoziția pardoselii are un loc fix – direcționează căldura în sus și o împiedică să iasă, deși înălțimea constructivă totală și inerția termică a sistemului sunt diferite față de varianta umedă.

Alegerea între cele două variante nu este deci doar o chestiune de buget, ci mai ales de înălțime constructivă disponibilă și de timpul pe care îl aveți la dispoziție pentru punerea în funcțiune a sistemului. Mai multe informații despre diferențele dintre cele două variante le găsiți într-un articol separat Umed vs. uscat – sistem de încălzire în pardoseală.

Legătura dintre izolație și distribuitorii de cercuri

Izolația și distribuția pierderilor de căldură sunt în legătură directă și cu modul în care este împărțit sistemul în cercuri individuale și cum sunt reglate aceste cercuri pe distribuitor.

Distribuitorul este elementul central care distribuie apa din încălzitor în cercurile individuale (bucle) ale încălzirii în pardoseală și înapoi – fiecare cameră sau zonă are, de regulă, propria buclă conectată la distribuitor. Pe distribuitor se reglează debitul pentru fiecare cerc în funcție de lungimea buclei și de suprafața camerei, iar pe acesta se montează și servomotoarele comandate de termostatele de cameră ale zonelor respective. Distribuitoarele sunt din oțel inoxidabil sau bronz și se montează în cutii de distribuitor, sub podea sau deasupra acesteia.

Dacă izolația de sub o cameră este insuficientă sau de calitate slabă, această cameră va avea pierderi termice mai mari în jos și, ca urmare, va necesita o altă reglare a debitului pe cercul său pentru a atinge aceeași temperatură de suprafață a pardoselii ca camerele cu izolație mai bună. O izolație bine proiectată și uniformă pe întreg planșeu ușurează și echilibrarea hidraulică a sistemului – cercurile individuale pot fi reglate mai predictibil, dacă au pierderi termice comparabile în sol.

Distribuitoarele din oțel inoxidabil și din bronz îndeplinesc aceeași funcție, diferențele constând în preț și material.

Pentru încălzirea în pardoseală se folosesc frecvent distribuitoare din oțel inoxidabil și din bronz – ambele tipuri îndeplinesc aceeași funcție, diferențele constând în principal în finisajul materialului.

O instruire detaliată despre modul în care funcționează distribuitorul și cum se reglează corect debitele cercurilor individuale le găsiți în articolul Distribuitoare pentru încălzire în pardoseală – cum funcționează și cum se reglează.

Trasarea țevilor deasupra izolației – șerpul vs. șerpuțul

Modul în care se conduce țeava deasupra izolației se numește trasarea țevilor și influențează direct uniformitatea temperaturii suprafeței pardoselii.

Șerpul, numit și meander, este cel mai simplu mod de trasare – țeava merge în rânduri paralele prin toată camera. Această metodă este mai rapidă la montaj în plăci sistem, dar creează un gradient termic ușor: la intrare, pardoseala este ușor mai caldă, iar spre sfârșitul buclei temperatura scade ușor, deoarece apa a cedat deja o parte din căldură în mediul înconjurător.

Șerpuțul, adică meander dublu sau spirală, conduce țevile de intrare și de ieșire alternativ una lângă alta. Datorită acestui fapt, diferențele de temperatură se mediează și suprafața pardoselii este mai uniform caldă pe întreaga zonă. Șerpuțul este preferat mai ales în apropierea pereților exteriori și în camerele cu pierderi termice mai mari, unde uniformitatea temperaturii de suprafață este mai importantă decât viteza de montaj.

Exact ca la alegerea izolației, și aici este valabil faptul că plăcile sistem cu șuruburi facilitează respectarea exactă a modelului ales de trasare – șuruburile funcționează ca puncte de ghidare pentru țevi și împiedică deplasarea acestora în timpul montajului. Țevile în sine trebuie să fie destinate în mod specific încălzirii în pardoseală, adică să aibă barieră de oxigen, care împiedică trecerea oxigenului în apa de încălzire și astfel protejează piesele metalice ale sistemului – încălzitorul, distribuitorul, pompa de circulație – împotriva coroziunii.

Pentru mai multe informații despre ambele metode de montaj, avantajele acestora și utilizarea tipică, vă rugăm să consultați articolul Metode de montaj tubulatură – șerpuit vs. șerpuire.

Izolația la sursa principală sau suplimentară de căldură

Decizia dacă izolația și întregul sistem de încălzire în pardoseală trebuie să acopere pierderea totală de căldură a încăperii, sau doar să completeze o altă sursă de căldură, trebuie luată încă din faza de proiectare – deoarece, ulterior, nu se mai poate modifica densitatea instalației din pardoseală.

Decizia între sursa principală și sursa suplimentară de căldură trebuie luată încă din faza de proiectare.

Dacă încălzirea în pardoseală este proiectată ca sursă principală de căldură, trebuie să acopere pierderea totală de căldură a încăperii. Aceasta presupune un calcul exact al puterii și densității tubulaturii încă din faza de proiectare, deoarece, după turnarea betonului sau montarea finisajului, nu se mai poate modifica distanța dintre șerpuiri. În acest caz, calitatea și grosimea izolației de sub tubulatură devin mai importante – orice pierderi de căldură în jos trebuie compensate prin o putere mai mare, ceea ce, la o sursă principală de căldură, are un impact direct asupra costurilor de exploatare ale întregului spațiu încălzit.

În calitate de sursă suplimentară, de exemplu doar în baie, lângă radiator, încălzirea în pardoseală rezolvă în primul rând confortul unei pardoseli calde sub picioare, în timp ce pierderea totală de căldură a încăperii este acoperită de o altă sursă, cel mai adesea de radiator. Combinarea încălzirii în pardoseală cu radiatoare într-un singur sistem este obișnuită și funcționează fără probleme, dar necesită o echilibrare hidraulică corectă, deoarece încălzirea în pardoseală funcționează cu o temperatură mai scăzută a apei de încălzire decât radiatoarele.

Nici măcar în cazul unei soluții suplimentare nu se recomandă să se renunțe la izolația de sub tubulatură – chiar și o zonă mai mică de pardoseală caldă, fără izolație, pierde inutil căldură în jos, în loc să o încălzească pe cea în care stăți. Diferențele dintre cele două abordări sunt analizate în detaliu în articolul Încălzirea în pardoseală ca sursă principală sau suplimentară de căldură.

Finisajul pardoselii și legătura cu rezistența termică a izolației

Alegerea izolației de sub tubulatură este strâns legată și de tipul de finisaj pe care îl veți alege în final pentru pardoseală – ambele elemente formează împreună un singur lanț termic, care pornește de la tubulatură și ajunge până la suprafața pe care stăți.

Cel mai potrivit finisaj pentru încălzirea în pardoseală este gresia sau piatra, deoarece au o conductivitate termică ridicată și căldura se transmite rapid în încăpere. Podul laminat și lemnul sunt de asemenea posibile, dar trebuie să fie certificate special pentru încălzirea în pardoseală – adică să aibă o rezistență termică mai scăzută și o temperatură maximă a suprafeței declarată. Producătorii impun, de obicei, o limită maximă a temperaturii pardoselii, de obicei între 27 și 29 °C, pentru a preveni uscarea și deformarea lemnului. Podelele textile reduc semnificativ transferul de căldură și, în general, nu se recomandă pentru încălzirea în pardoseală, putând fi folosite doar dacă au o rezistență termică scăzută.

Dacă alegeți un finisaj cu o rezistență termică mai mare, de exemplu un laminat mai gros, sistemul trebuie să funcționeze cu o temperatură mai ridicată a apei de încălzire, pentru a atinge temperatura dorită a pardoselii – iar chiar atunci devine și mai importantă o izolație de calitate de sub tubulatură, care să împiedice pierderea acestei temperaturi în jos, în loc să treacă prin finisaj în sus, în încăpere. O izolație de calitate compensează parțial și proprietățile mai puțin favorabile ale finisajului ales, însă regula de bază – preferarea gresiei sau a unei pardoseli din lemn sau laminat certificate – rămâne valabilă. O prezentare detaliată a finisajelor potrivite o găsiți în articolul Ce finisaj este potrivit pentru încălzirea în pardoseală.

Exemple reale din practică

Casa de tip familial cu suprafață locuibilă deasupra garajului și a plăcii de fundație.

Etapele proiectării compoziției pardoselii atunci când încălzirea în pardoseală este sursa principală de căldură.

O casă de tip familial cu o suprafață locuibilă la parter, situată direct deasupra unei fundații neizolate și parțial deasupra unui garaj neîncălzit, a ales încălzirea în pardoseală ca sursă principală de căldură pentru întregul parter. Deoarece era vorba de o construcție nouă, înălțimea construcției nu era un factor limitant, așa că investitorul a decis pentru un sistem umed cu beton – adică o soluție care oferă cea mai bună acumulare de căldură și o distribuție cea mai uniformă a căldurii pe suprafața pardoselii.

Întrucât o parte din podea se afla direct deasupra unui spațiu neîncălzit, garajul și peste structura de fundație, alegerea unei izolații de calitate și suficient de groase a fost deosebit de importantă – tocmai în aceste locuri există riscul celor mai mari pierderi de căldură în jos. Ca izolație s-au folosit plăci de polistiren cu șuruburi (STIROTERMAL DUO 20), în care țevile se fixează direct fără a fi nevoie de alte fixări, ceea ce a asigurat, de asemenea, că țevile au rămas pe loc chiar și în timpul turnării și vibrării șapei.

Întrucât suprafața parterului era mai mare, sistemul a fost împărțit în mai multe cercuri separate conectate la un distribuitor central, iar în camerele de locuit cu o suprafață mai mare a pereților exteriori s-a ales o schemă de tip șerp pentru o temperatură de suprafață mai uniformă, în timp ce în camerele mai mici interioare a fost suficientă o schemă mai simplă de tip șarpe. Ca finisaj s-a ales gresie de format mare, care, datorită unei conductibilități termice ridicate, permite transferul rapid al căldurii în spațiu – în combinație cu izolația de calitate de sub țevi, sistemul funcționează cu o temperatură mai scăzută a apei de încălzire decât dacă izolația ar fi fost subdimensionată sau finisajul mai puțin potrivit.

Un apartament în bloc de panouri – reparația baiei cu încălzire suplimentară a podelei. Apartamentul din blocul de panouri a trecut printr-o reparație parțială a baiei, unde proprietarul dorea să completeze încălzirea radiatoarelor existente cu o podea caldă sub picioare. Deoarece în apartament nu era posibil să se crească în mod semnificativ nivelul podelei fără a cauza probleme cu înălțimea ușilor și continuitatea cu celelalte camere, un sistem umezit cu o șapă groasă de beton nu era o opțiune viabilă.

S-a ales deci un sistem uscat, în care țevile au fost plasate în plăci sistem cu o strat mai subțire de distribuție din plăci de ghips cu fibre, fără a fi nevoie de o șapă umezită și fără să se aștepte să se usuce zile întregi. Chiar și în această soluție mai subțire s-a păstrat o strat de izolație termică sub țevi, care a împiedicat pierderea căldurii în jos, spre tavanul apartamentului de dedesubt – ceea ce este o temă sensibilă într-un bloc de panouri, deoarece supraîncălzirea tavanului vecinului poate duce la plângeri.

Încălzirea în pardoseală a fost proiectată în acest caz explicit ca sursă suplimentară de căldură – pierderea termică principală a baiei a fost acoperită de radiatoarele existente, în timp ce podeaua caldă a rezolvat doar confortul unei plăci calde sub picioare. Deoarece podeaua caldă funcționează cu o temperatură mai scăzută a apei de încălzire decât radiatoarele, a fost necesară echilibrarea hidraulică a ambelor cercuri în timpul conectării la același sistem, astfel încât ambele surse de căldură să funcționeze simultan fără a se perturba reciproc. Ca finisaj s-a ales din nou gresia, care este cea mai potrivită pentru încălzirea în pardoseală datorită conductibilității termice ridicate.

Întrebări frecvente

Este întotdeauna necesară izolația sub încălzirea în pardoseală?
Da. Întotdeauna se montează o strat de izolație termică sub țevi sau cabluri de încălzire, care are rolul de a direcționa căldura în sus, în încăpere, și de a preveni pierderea ei în jos, spre tavanul vecinului sau spre pământ.

Care este diferența între plăcile sistem și polistirenul netexturat?
Plăcile sistem au reliefuri pe suprafață, în care țevile se fixează direct fără alte fixări, ceea ce acceleră montajul și asigură o distanță exactă între bucle. Polistirenul netexturat nu are nicio suprafață modelată și țevile se fixează pe el cu șuruburi sau se plasează în șine de montaj.

Are grosimea izolației un impact asupra consumului de energie?
Da. O izolație mai groasă și de calitate reduce pierderile de căldură în jos, astfel că mai multă căldură produsă încălzește efectiv încăperea în loc să se piardă în sol – acest lucru se reflectă într-un consum mai scăzut de energie necesară pentru menținerea aceleiași temperaturi.

Ce tip de izolație se folosește în sistemul umezit și cea uscată?
În sistemul umezit cu șapă de beton se folosesc cel mai adesea plăci izolante sistem cu reliefuri, în care țevile se fixează bine chiar și în timpul turnării șapei. În sistemul uscat, țevile se plasează în plăci sistem sau între șine de montaj cu un strat mai subțire de distribuție, de exemplu din plăci de ghips cu fibre, fără șapă umezită.

Poate fi izolația schimbată sau completată suplimentar după turnarea șapei?
Nu, practic nu. După turnarea șapei de beton sau după montarea finisajului, izolația devine o componentă inaccesibilă a structurii podelei, motiv pentru care este important să iei în considerare alegerea ei în faza de proiectare, nu suplimentar.

Are izolația vreun legătură cu reglarea distribuitorului?
În mod indirect, da. Dacă o cameră are pierderi termice mai mari în jos din cauza unei izolații slabe, cercurile ei de pe distribuitor vor avea nevoie de un reglaj diferit față de camerele cu izolație mai bună. O izolație uniformă pe întreg planșeu facilitează echilibrarea hidraulică a întregului sistem.

Are izolația vreun impact asupra vitezei cu care podeaua răspunde la modificarea temperaturii de pe termostat?
Da, o izolație de calitate îmbunătățește timpul de reacție al sistemului, deoarece concentrează fluxul termic în sus, în loc să se disperseze în structurile învecinate.

Este izolația necesară chiar și atunci când podeaua caldă este doar o sursă suplimentară de căldură, de exemplu în baie?
Da. Chiar și în cazul unei suprafețe mai mici de podea încălzită, este valabil faptul că fără izolație o parte din căldură se pierde inutil în jos, în loc să încălzească spațiul în care stai – motiv pentru care nu se recomandă să fie omisă nici măcar în soluțiile suplimentare.

Subiecte conexe

• Cum funcționează încălzirea în pardoseală
• Sistem umezit vs. sistem uscat de încălzire în pardoseală
• Ce finisaj este potrivit pentru încălzirea în pardoseală
• Distribuitoare pentru încălzirea în pardoseală – cum funcționează și cum se reglează
• Metode de plasare a țevilor – șarpe vs. șerp
• Încălzirea în pardoseală ca sursă principală sau suplimentară de căldură
• Montarea încălzirii în pardoseală – pașii pas cu pas
• Service, degazare și defecțiuni comune ale încălzirii în pardoseală
• Întrebări frecvente despre încălzirea în pardoseală

Aveți întrebări despre încălzirea în pardoseală?

Nu știți cum să alegeți sau aveți o situație concretă în casă? Scrieți-ne – cu plăcere vă oferim sfaturi.

Numele și prenumele Nu completați acest câmp:

Email

Mesaj