Card de memorie
Card de memorie este un dispozitiv electronic pentru stocarea datelor. Se folosește în aparate fotografice digitale, PDA, notebookuri, telefoane mobile, reproductori, jocuri video, înregistratoare digitale și alte dispozitive electronice. Este bazată pe memorie tip flash EEPROM. Cardul de memorie este un dispozitiv mic, compact cu o capacitate relativ mare (față de alte medii de stocare), rezistent la manipulare (rezistent la câmpuri magnetice și electrice). Cardurile au fost create ca o alternativă pentru discurile fixe în dispozitivele în care nu se poate folosi din motive de dimensiune.
Istoria
Primul încercare a fost introducerea cardului PCMCIA pentru notebookuri în anii 90 ai secolului trecut. Creșterea capacității modulului flash și reducerea prețului au dus la o expansiune masivă a cardurilor. Așa cum în alte domenii, și aici a apărut lupta pentru licențe (și taxele de licență asociate), ceea ce a dus la crearea unui număr mare de tipuri de carduri de la diferiți producători. Efortul de a crea un standard nu a întâmpinat succes, iar rezultatul a fost zeci de modele de carduri de memorie cu capacități și performanțe comparabile.
În anul 2001, cardul SM (Smart Media) ocupa peste jumătate din piața cardurilor de memorie, iar cardul CF (Compact Flash) domina piața cardurilor pentru aparate fotografice. Cu dezvoltarea funcțiilor suplimentare în telefoanele mobile au apărut și generații noi de carduri cu dimensiuni mai mici și cu reducerea tensiunii de alimentare la 3.3V. Practic au fost abandonate „cardurile mari”, care până atunci dominau piața. Producătorii mari de electronice au adus propriile forme de carduri (iar produsele lor susțin exclusiv propriile carduri), ceea ce a diferențiat și mai mult acest piață. (Sony – MS (Memory Stick), Olympus – XD (XD Picture Card)). Producătorii de electronice (cu excepția celor menționate) adaugă în prezent sloturi pentru mai multe carduri în dispozitivele lor pentru a asigura compatibilitatea.
Trenduri
Trendul actual este „micșorarea” cardurilor - miniaturizarea, iar astfel mulți producători oferă carduri în variante cu dimensiuni mai mici. Substanța electronică este aceeași, doar carcasa se schimbă. (ex. SD – miniSD – microSD). Motivul este fenomenul electronic - telefonul mobil, care s-a transformat dintr-un dispozitiv inițial pentru apeluri într-un hibrid, care permite (în afara apelurilor) și fotografierea, filmarea, redarea muzicii, a radioului, a televiziunii, accesul la internet, jocuri, transferul de date cu posibilitatea de a crea rețele locale (prin wifi, bluetooth...) și, desigur, necesită un mediu de stocare mobil, adică un card de memorie. Mulți telefoane, în afara memoriei integrate, au și sloturi pentru carduri de memorie de tip „mini” și „micro”.
O altă tendință este creșterea exponențială a capacității cardurilor. Până nu demult, cardurile aveau capacități de ordinul MB, în timp ce cel mai mic card de astăzi este gigabyte și se pot cumpăra carduri până la 512 GB. Acest lucru este legat de succesul comercial al cardurilor ca mediu de înregistrare, ceea ce le-a dus la implementarea în tot mai multe dispozitive electronice. Scopul este ca cardurile să poată fi folosite pentru înregistrarea imaginilor (inclusiv în calitate HD), ceea ce le va elimina pe toate celelalte medii de înregistrare până acum folosite pe piață. Este reală posibilitatea ca, în urma unei scăderi a prețurilor, să atace și mediile CD și DVD, iar muzica și filmele să fie cumpărate pe carduri.
În special în SUA se dezvoltă restricțiile privind redarea conținutului cardului doar pentru deținătorii de licențe pentru redare DRM (Digital rights management). În unele carduri este implementată această protecție, care are rolul de a împiedica redarea conținutului neautorizat (ne licențiat). Nu știm cum va evolua în continuare și soarta tehnologiilor DRM, în special din cauza opoziției unor organizații din Europa și din lume, precum și a opoziției publicului, dar în următoarea tabelă este prezentat care carduri pot folosi această tehnologie.
