Montaj distribuitor-colector și cutie de distribuitor-colector pas cu pas

Produsele sunt în curs de pregătire.

Dar puteţi vizualiza alte categorii.

Montajă distribuitor-colector și a cutiei de distribuitor-colector pas cu pas

Distribuitorul pentru încălzire în pardoseală sau radiator este inima întregii rețele de distribuție – distribuie apa de încălzire în diferitele cercuri și, în același timp, o colectează din acestea înapoi în centrală. Cel mai bun distribuitor, cu contoare de debit precise și robinete de calitate, va cauza totuși probleme dacă este montat greșit – echilibrat proast, fără ventilație, într-o cutie cu dimensiuni inadecvate sau cu țevi așezate fără izolație între ele. În acest articol parcurgem întregul proces de montaj, de la pregătire, până la fixarea cutiei, instalarea distribuitorului, conectarea cercurilor, până la testul de presiune și punerea în funcțiune. Scopul este să aveți la dispoziție un proces de lucru real, pe care firmele de montaj îl folosesc în sute de apartamente și case de familie în fiecare an.

Dacă ați ales încă distribuitorul sau vă gândiți la câte cercuri aveți nevoie, vă recomandăm să consultați mai întâi articolele Cum alegi distribuitorul pentru încălzirea în pardoseală și Câți cercuri și ieșiri are nevoie distribuitorul – acest text continuă decizia deja luată privind tipul și dimensiunea distribuitorului și se concentrează exclusiv pe montajul fizic.

Pregătirea înainte de montaj – ce trebuie să știți înainte

Înainte de a începe să forțați găuri în perete, ar trebui să aveți rezolvate următoarele puncte. O greșeală în această fază este foarte greu de corectat în practică – adesea înseamnă să taiați o nouă șanț sau să înlocuiți o cutie deja îngropată.

Poziția exactă a distribuitorului față de cercurile de pardoseală – ideal în mijlocul dispoziției, astfel încât lungimile diferitelor cercuri ale încălzirii în pardoseală să fie cât mai echilibrate (se recomandă o diferență maximă de 15-20 % între cel mai lung și cel mai scurt cerc).
Înălțimea fixării cutiei – la încălzirea în pardoseală marginea inferioară a cutiei se fixează de obicei la cca 150-250 mm deasupra nivelului pardoselii brute, astfel încât țevile de la pardoseală să aibă un arc suficient pentru a intra în cutie fără îndoire.
Tipul cutiei – îngropată (în perete) sau montată pe suprafață (pe fața peretelui). La pereții din zidărie cu grosimea de 100-150 mm este mai obișnuită cutia îngropată, iar la pereții din plăci de gips-carton sau pereți subțiri, de obicei montată pe suprafață.
Numărul și dimensiunile cercurilor – de la acestea depinde lățimea distribuitorului și, implicit, și lățimea minimă a cutiei.
Alimentarea și returul de la sursa de căldură – direcția de conectare (din stânga/din dreapta, de sus/de jos) în funcție de dispoziția camerei tehnice sau a încăperii tehnice.

Măsurarea și determinarea dimensiunii cutiei

Regula practică sună așa: lățimea distribuitorului plus o rezervă minimă de 100-150 mm pe ambele părți pentru manipularea cu cheile, robinetele de service și, eventual, extensii ulterioare cu un cerc suplimentar. La apartamente până la cca 70 m² cu 6-8 cercuri se folosesc de obicei cutii de cca 450-600 mm lățime, iar la case mai mari cu 10-14 cercuri se aleg cutii peste 1000 mm. În sortimentul nostru includem de exemplu Cutia de distribuitor-colector N-MAX 1 – 450 mm pentru apartamente mici cu un singur distribuitor mai mic, iar pentru conexiuni mai complexe cu mai multe cercuri Cutia de distribuitor-colector N-MAX 5 – 1200 mm. Ca alternativă la seria N-MAX oferim și Cutia de distribuitor-colector N-KLASIK 2 – 535 mm, care se potrivește bine în apartamente cu un număr mediu de cercuri. Un ghid detaliat pentru alegerea dimensiunii exacte și a poziționării o găsiți în articolul Cum alegi cutia de distribuitor-colector – dimensiuni și poziționare.

Montajă cutie de distribuitor-colector pas cu pas

1. Trasarea și fixarea cutiei îngropate

La pereții din zidărie se marchează mai întâi pe perete conturul cutiei, inclusiv al cadrului, care va fi vizibil după tencuire. Apoi se taie sau se decupează șanțul în perete – la pereții din cărămidă și beton celular autoclavizat este eficientă o piatră cu diamant, urmată de o decupare manuală cu ciocanul și cuțitul, iar la pereții din gaz silicat adesea ajunge și o piatră manuală pentru beton celular. Adâncimea decupării trebuie să țină cont de grosimea cutiei plus o rezervă de cca 15-20 mm pentru tencuială, astfel încât după finisare cadrul cutiei să fie la nivel cu suprafața peretelui.

Cutia se așează în decupare la nivel (verificăm verticala și orizontala), se fixează cu șamot, spumă de montaj sau mortar în colțuri, astfel încât să nu se dezechilibreze în timpul uscării. Este important, la fixare, să verificăm că marginile laterale și superioare sunt paralele cu peretele – o cutie fixată înclinată se va manifesta la montajul ușilor prin o deschidere inegală.

2. Montajul cutiei montate pe suprafață

La montajul pe suprafață (de obicei la pereții din plăci de gips-carton sau acolo unde nu se poate decupa zidăria) cutia se fixează direct pe fața peretelui prin găuri de montaj din spatele cutiei. În plăcile de gips-carton se folosesc șuruburi adecvate pentru materiale goale (de exemplu, șuruburi cu cap plin sau cu șuruburi de fixare cu capacitate corespunzătoare greutății cutiei umplute cu distribuitor – calculați cca 8-15 kg în funcție de dimensiune). În zidăria solidă ajung șuruburi plastice obișnuite de 8-10 mm.

3. Trecerea țevilor în cutie

Țevile de la pardoseală (sau de la perete, la distribuția în coloane) trebuie să intre în cutie prin decupări pregătite în partea inferioară sau laterală a cutiei. Decupările se execută în funcție de diametrul țevilor (cele mai frecvente fiind 16, 17 sau 20 mm) cu o mică rezervă, astfel încât țeava să nu se blocheze la dilatarea termică la marginea ascuțită a plăcii metalice sau plastice. Se recomandă să se monteze o garnitură de trecere din cauciuc sau cel puțin un știft de protecție – acesta va preveni uzura izolației țevii de metal.

Montajul propriu-zis al distribuitorului în cutie

4. Fixarea distribuitorului pe suporturi

Majoritatea distribuitorilor vin cu suporturi (țepi de fixare), care se montează fie direct pe peretele din spatele cutiei, fie pe șine de montaj pregătite în interiorul cutiei. Distanța axială între ramura de alimentare și cea de retur a distribuitorului este standardizată (cele mai frecvente fiind 210 mm sau 220 mm în funcție de producător) și suporturile din cutie trebuie să fie pregătite pentru aceasta – de aceea este important să știți tipul distribuitorului înainte de a cumpăra cutia, sau eventual să cumpărați cutia și distribuitorul ca o combinație verificată.

Distribuitorul se introduce astfel încât ramura de alimentare (cu contoare de debit sau robinete de reglare) să fie sus, iar ramura de retur (cu capete termostatice sau robinete de închidere pentru servomotoare) jos – aceasta este o practică standard la majoritatea producătorilor, deși există și configurații opuse, așa că verificați întotdeauna documentația modelului respectiv.

5. Conectarea alimentării și returului de la sursa de căldură

Alimentarea principală și returul se conectează la panourile laterale ale distribuitorului, de obicei prin robinete cu sferă cu termometru sau direct prin armături ale sistemului de amestec (la încălzirea în pardoseală aproape întotdeauna prin nod de amestec cu robinet cu trei sau patru căi, care reduce temperatura apei returnate de la centrală la o temperatură potrivită pentru cercurile de pardoseală, de obicei 35-45 °C la alimentarea distribuitorului).

Materialul de legătură se alege în funcție de tipul țevii care duce la distribuitor - cel mai adesea țevi de cupru sau oțel cu conexiune filetată sau comprimată, sau țevi multistrat (PEX-AL-PEX) cu fitinguri filetate sau comprimate. Toate legăturile trebuie etanșate la montaj fie cu bandă de teflon, cu cânepă și silicon, fie utilizând garnituri O în funcție de tipul armăturii.

6. Conectarea circuitelor individuale ale încălzirii în pardoseală

Fiecare circuit se conectează separat la perechea sa de ieșiri (prindere + retur). Ordinea conectării nu este critică din punct de vedere tehnic, dar în practică este util să se respecte o ordine logică corespunzătoare planului camerei – va facilita ulterior identificarea circuitelor la reglare și în caz de defecțiune. Vă recomandăm să faceți chiar la montaj un desen simplu sau cel puțin să etichetați circuitele cu etichete (cameră + lungime estimată a buclei).

Izolația de pas – de ce nu o omiteți la conectarea la distribuitor

Cel mai adesea, chiar la intrarea țevii în cutia distribuitorului, se face trecerea de la țeava izolată din pardoseală (învelită cu izolație de pas) la un segment neizolat care se conectează direct la armături. Izolația de pas se aplică pe țeava pe toată lungimea circuitului dus în pardoseală – rolul principal nu este izolarea termică în sensul prevenirii pierderii de căldură (aceasta este asigurată de placa de izolație a sistemului), ci atenuarea zgomotului de pas și, parțial, compensarea dilatării țevii în stratul de beton.

În ofertă găsiți două variante comune de lungime – Izolație de pas 1,5m, 6mm, ambalaj 75m pentru realizări mai mari cu bucle mai lungi și Izolație de pas 1,0m, 6mm, ambalaj 12,5m mai potrivită pentru acoperiri mai mici sau reparații. Grosimea de 6 mm este alegerea standard, care se potrivește majorității proiectelor de apartamente și case. Detalii despre modul corect de aplicare le găsiți în articolul separat Izolația de pas – la ce servește și cum se aplică corect.

O observație practică din realizări: izolația de pas se aplică imediat înainte de intrarea țevii în cutie, până la locul în care țeava se îndoaie spre sus către armături – ultimii 15-20 cm înainte de fiting nu sunt de obicei izolați, deoarece aici țeava trece printr-un trecător fix în placa cutiei.

Testul de presiune înainte de îngropare și acoperire

După conectarea tuturor circuitelor și înainte de turnarea definitivă a pardoselii cu mortar (sau înainte de închiderea cutiei și începerea vopsirii) este obligatoriu să se efectueze un test de presiune. Procedura standard:

Sistemul se umple cu apă și se dea aerul complet prin robinetele de aer de la distribuitor (de obicei la capătul ramurii de alimentare și retur).
Presiunea se ridică la 1,5-2 ori față de presiunea de funcționare, în practică se folosește adesea o presiune de test 4-6 bar la încălzirea în pardoseală (valoarea exactă o stabilește documentația de proiect sau norma după care se realizează sistemul).
Presiunea se monitorizează cel puțin 24 de ore și se notează în protocolul de test (data, valoarea presiunii la început și sfârșit, temperatura).
O scădere a presiunii semnalează o neetanșietate – trebuie verificate toate legăturile de la distribuitor și trecătorile din pardoseală înainte de turnare.

Testul de presiune se face ÎNTOTDEAUNA înainte de îngroparea țevii în mortar – o reparație a unei neetanșietăți după îngropare înseamnă să se taie stratul de beton și în practică este una dintre cele mai scumpe greșeli, de la care se poate ușor scăpa urmând procedura de montaj.

Dezumflarea și reglarea după montaj

După testul de presiune reușit și înainte de punerea în funcțiune definitivă a sistemului, urmează o dezumflare fină a circuitelor individuale (pe rând, unul câte unul, cu alimentarea principală deschisă) și apoi reglarea debitelor la robinetele de debit sau cu ajutorul robinetelor reglabile, în funcție de valorile proiectate pentru fiecare cameră. Acestei teme i se acordă atenție detaliată în articolul Dezumflarea și reglarea distribuitorului încălzirii în pardoseală – îl recomandăm să-l citiți înainte de prima pornire a sistemului, deoarece un distribuitor reglat greșit este una dintre cele mai frecvente cauze ale încălzirii inegale a camerelor.

Închiderea cutiei și finisajele finale

După verificarea etanșității și reglarea sistemului, cutia se închide cu grilajul și ușile. La montajul în perete, se egalizează mai întâi tenciuul în jurul grilajului, apoi se montează grilajul astfel încât să fie la nivel cu suprafața peretelui, iar abia apoi se montează ușile – de obicei albe, cu încuietoare sau cu închidere magnetică, în funcție de modelul cutiei. Este important ca ușile, după închidere, să nu exercite presiune asupra elementelor care ies din cutie (servoacționări, capete) – dacă spațiul pare prea strâmt, este mai bine să reevaluați, înainte de închiderea definitivă, dacă nu ar fi mai potrivită o cutie cu o dimensiune mai mare.

Un detaliu practic important: la cutiile în care ulterior se vor monta servomotoare electrice și termostate de cameră cu unități de comandă, este necesar să se prevadă la montajul cutiei existența instalației electrice (tensiune redusă de la termostate, eventual 230 V pentru unitatea de comandă) – este recomandat să se lase în perete o șurubiere pentru cabluri înainte de tencuire.

Eroare frecvente la montaj, cu care ne confruntăm în practică

Cutie subdimensionată – distribuitorul se încadrează, dar fără spațiu pentru servomotoare sau pentru o eventuală extindere cu un circuit. Soluția este să se prevadă întotdeauna o rezervă de cel puțin un circuit suplimentar.
Înălțimea incorectă de montaj – o cutie montată prea jos duce la o cotitură ascuțită a țevii la intrarea de la pardoseală, ceea ce crește riscul de deteriorare a țevii.
Izolația de pas cu pas lipsă la intrarea în cutie – duce la transmiterea zgomotelor și vibrațiilor de la pompă și de la curgerea apei în structura clădirii.
Testul de presiune lipsă sau incomplet – problema apare abia după turnarea șapei, când reparația devine mult mai costisitoare.
Înlocuirea greșită a conductei de alimentare cu cea de retur – sistemul funcționează, dar reglarea (capetele termostatice, servomotoarele) nu funcționează conform așteptărilor, deoarece sunt montate pe ramura greșită.
Fixarea inadecvată a cutiei în GKB – utilizarea șuruburilor obișnuite în locul șuruburilor cu arc duce la eliberarea treptată și la căderea cutiei cu distribuitorul.

Mai multe despre problemele tipice care apar deja în timpul funcționării (nu doar la montaj) le găsiți în articolul Defecțiuni frecvente ale distribuitoarelor și soluții, iar despre întreținerea regulată în articolul Întreținerea și service-ul distribuitoarelor sistemului de încălzire.

Diferența între montarea unui distribuitor EK și a unui distribuitor cu contoare de debit

Din punct de vedere al montajului fizic propriu-zis în cutie, nu există diferențe esențiale între un distribuitor simplu EK (fără contoare de debit, cu robinete de reglare) și un distribuitor cu contoare de debit – procedura de montare pe suporturi, conectarea circuitelor și testul de presiune sunt identice. Diferența apare abia la reglare: la distribuitorul EK debitul se reglează estimativ, în funcție de rotația robinetului de reglare, iar apoi se corectează în funcție de temperatura din încăpere, în timp ce la distribuitorul cu contoare de debit se vede direct pe scala contorului debitul actual în l/min și se poate regla precis în funcție de valorile proiectate. Compararea detaliată a ambelor tipuri o găsiți în articolul Distribuitoare EK vs. distribuitoare cu contoare de debit – diferențele.

Exemplu practic din realizare – apartament 3 camere, 6 circuite

Pentru a ilustra, prezentăm un exemplu real, care se folosește frecvent la un apartament cu încălzire în pardoseală în living, bucătărie, două camere de culcare, baie și hol (în total 6 circuite separate):

Distribuitorul cu 6 ieșiri și contoare de debit a fost montat într-o cutie cu lățime interioară de aproximativ 600 mm, pentru a lăsa spațiu pentru o eventuală extindere cu servomotoare.
Cutia a fost amplasată în hol, la aproximativ 200 mm deasupra nivelului șapei groase, aproape de conducta verticală care vine de la centrala termică din subsol.
Toate circuitele de încălzire în pardoseală au fost echipate cu izolație de pas cu pas de 6 mm pe un tronson de aproximativ 1,2 m înainte de intrarea în cutie, pentru a elimina transmiterea zgomotelor la curgerea apei sub podea în hol.
Testul de presiune la 4,5 bar a durat 24 de ore fără scădere de presiune, apoi pardoseala a fost turnată cu șapă de anhidrită.
După întărirea șapei (aproximativ după 21 de zile), sistemul a fost încălzit treptat conform procedurii standard de pornire a șapei de anhidrită și apoi s-a efectuat reglarea finală a debitelor în funcție de suprafața fiecărei încăperi.

Acest procedeu este reprezentativ pentru majoritatea proiectelor de apartamente din Slovacia și poate fi folosit, cu mici modificări (număr diferit de circuite, dimensiune diferită a cutiei), și la casele unifamiliale.

Conectarea nodului de amestec și amplasarea pompei de circulație

În majoritatea sistemelor de încălzire în pardoseală, distribuitorul nu este conectat direct la circuitul centralei termice, ci prin intermediul unui nod de amestec, care reduce temperatura apei de retur din centrală (de obicei 60-70 °C) la o temperatură potrivită pentru încălzirea în pardoseală. La montaj este important să știți exact unde trebuie să fie amplasat nodul și de ce – o greșeală frecventă la montajul făcut de sine este montarea pompei pe partea greșită sau neglijarea clapetei de sens, care împiedică curgerea gravitațională a apei în momentul în care circulația este oprită.

Valva de amestec (cu trei sau patru căi) funcționează pe principiul amestecării apei reci returnate din distribuitor cu apa caldă din centrală, astfel încât la intrarea în ramura de alimentare a distribuitorului temperatura să fie mereu într-un interval sigur pentru țevile de pardoseală. Pompă de circulație se montează întotdeauna după valva de amestec, în direcția de curgere spre distribuitor – niciodată înainte de valvă, deoarece ar perturba funcționarea corectă a amestecului.

În practică, întâlnim și noduri de amestec compacte, care se livră ca un ansamblu complet (valvă, pompă, termometre, clapetă de sens) pregătit pentru montaj direct pe distribuitor – acestea simplifică semnificativ montajul față de asamblarea separată a componentelor și reduc riscul de greșeli la direcția de curgere. La alegerea între componente separate și un nod compact este util să se țină cont și de spațiul disponibil în cutie – nodurile compacte sunt mai scumpe, dar ocupă mai puțin spațiu și montajul durează o fracțiune din timpul necesar pentru asamblarea pe teren.

Întrebări frecvente despre montajul distribuitorului și cutiei

Este obligatoriu ca cutia distribuitorului să fie exact în centrul planului apartamentului?

Nu este o necesitate, dar este o procedură recomandată, deoarece minimizează diferențele de lungime ale circuitelor individuale și simplifică reglarea hidraulică a întregului sistem. Dacă dispunerea spațială nu permite acest lucru, se poate compensa neechilibrul prin reglarea clapetelor de debit, însă cu o pierdere ușor mai mare de presiune pe circuitele mai lungi.

Se poate monta distribuitorul și fără cutie, doar deschis pe perete?

Tehnic da, însă în spațiile de locuit aproape nu se folosește din motive estetice și de siguranță – un distribuitor deschis este mai expus deteriorărilor mecanice și nu oferă protecție împotriva posibilei scurgeri de apă în încăpere. În încăperile tehnice, camerele centralei termice sau subsoluri se folosește frecvent montajul deschis fără cutie.

Cât durează montajul practic al distribuitorului și cutiei?

La un apartament obișnuit cu 6-8 circuite, montajul propriu-zis al cutiei, distribuitorului și conectarea circuitelor durează unui instalator experimentat între 4-6 ore, la care se adaugă și timpul pentru excavarea șanțului în zid (dacă este variantă subsolată) și timpul pentru presiunea de probă, care durează cel puțin 24 de ore fără a fi nevoie de prezența fizică.

Este necesară izolația de pas cu cutie suprapusă?

Da, izolația de pas se aplică pe țevi în podea indiferent de tipul cutiei – scopul său (amortizarea zgomotului, dilatarea) nu se referă la cutie, ci la fixarea țevilor în stratul de beton. Singura diferență este că la cutia suprapusă țevile ies direct de la podea la suprafața peretelui și trecerea de la izolat la neizolat este mai vizibilă.

Ce se face dacă după ani de funcționare distribuitorul nu mai încapă în cutia originală la înlocuire?

Această situație apare destul de des la modernizări, când distribuitorul simplu inițial este înlocuit cu un model cu clapete de debit și servomotoare, care este fizic mai mare. Soluția este fie înlocuirea completă a cutiei cu un model mai mare (dacă spațiul din zid permite), fie trecerea de la montaj subsolat la montaj suprapus, care nu este limitat de grosimea zidului.

Trebuie să se înregistreze presiunea de probă în scris?

La realizări private nu este o obligație legală, dar se recomandă cu tărie să se întocmească cel puțin un mic protocol (data, presiunea măsurată la început și la sfârșit, semnătura) – servește ca dovadă a unei probe bine efectuate în caz de reclamație sau dispută cu furnizorul stratului de beton sau finisajului de podea.

Rezumat

Montajul distribuitorului și cutiei sale nu este o operație complicată, dacă se respectă un anumit algoritm logic – alegerea corectă a poziției și dimensiunii cutiei, fixarea solidă și dreaptă în zid sau pe suprafața acestuia, conectarea corectă a aportului, returului și a circuitelor individuale, utilizarea izolației de pas la intrarea țevilor, efectuarea unei presiuni de probă atentă înainte de acoperire și, în final, aerisirea și reglarea efectuată de un specialist. Fiecare dintre aceste etape are anumite capcane, care pot fi evitate ușor dacă li se acordă suficientă atenție încă de la faza de pregătire. În oferta noastră găsiți cutii de diferite dimensiuni și accesorii, inclusiv izolația de pas, iar în următoarele articole din Centrul de Informare abordăm și subiecte legate de alegerea distribuitorului, numărul de circuite, diferențele dintre variantele EK și cu clapete de debit, aerisirea, reglarea și service-ul – le recomandăm să le parcurgeți înainte de realizare, pentru a avea o imagine completă asupra întregului proces, de la proiectare până la funcționarea fără probleme pe termen lung.

Aveți întrebări legate de această temă?

Vă este greu să alegeți sau aveți o situație concretă în casă? Scrieți-ne – vă vom răspunde cu plăcere.