Tubulatură PEX-AL-PEX pentru încălzire în pardoseală: distanțe, lungimea circuitelor și temperatura maximă

Produsele sunt în curs de pregătire.

Dar puteţi vizualiza alte categorii.

Tubulatură PEX-AL-PEX pentru încălzire în pardoseală: distanțele, lungimea circuitelor și temperatura maximă

Încălzirea în pardoseală este standardul în construcțiile noi și tot mai frecvent întâlnită și în reconstrucții. Un sistem de încălzire în pardoseală proiectat corect depinde de trei parametri cheie, care sunt strâns legați între ei: distanța tuburilor în pardoseală, lungimea circuitelor individuale și temperatura apei de lucru. Dacă unul dintre acești parametri „nu iese bine", rezultatul este fie o pardoseală insuficient încălzită, fie, dimpotrivă, o încălzire neuniformă, o mai mare rezistență la presiune și o durată de viață mai scurtă a sistemului.

În acest articol ne vom concentra exclusiv pe tubulatura PEX-AL-PEX – adică pe tubulatura multistrat cu strat de aluminiu – deoarece proprietățile acesteia (memorie de formă, difuzie scăzută a oxigenului, durată de viață lungă) o face foarte potrivită pentru încălzirea în pardoseală. Vom analiza valori numerice concrete, vom prezenta exemple din practică și vom explica de ce fiecare dintre acești parametri este mult mai important decât pare la prima vedere.

De ce este atât de importantă distanța tuburilor în pardoseală

Distanța tuburilor (în terminologia tehnică se mai spune „pas" sau „distanța axială") determină direct cum va fi încălzită pardoseala în mod uniform. Principiul este simplu: căldura se propagă de la tubulatură în toate direcțiile prin mortar. Dacă tuburile sunt prea departe una de alta, apar zone reci între ele – ceea ce numim „efectul de zebre" pe pardoseală. Pe de altă parte, o distanță prea mică prelungesc inutil tubulatura totală, crește rezistența la presiune a circuitului și nu este economic sau tehnic justificat.

În practică, distanța variază între 10 și 30 cm. Valoarea concretă depinde de mai mulți factori:

Pierderea de căldură a încăperii – cu cât pierderea de căldură este mai mare (de exemplu, o încăpere de colț, ferestre mari, izolație slabă), cu atât mai mică trebuie să fie distanța pentru a acoperi pierderea la aceeași temperatură a apei.
Temperatura apei din sistem – la un sistem cu temperatură scăzută (35/28 °C) se compensează cu o distanță mai mică, iar la o temperatură de intrare mai mare se poate crește distanța.
Grosimea și materialul mortarului – anhidridul conduce mai bine căldura decât mortarul de ciment, ceea ce permite o distanță mai mare la aceeași temperatură de suprafață.
Stratul de acoperiș – gresia (ceramica, piatra) are o rezistență termică scăzută, iar pardoselele din lemn și covorii groși cresc semnificativ rezistența termică și necesită o distanță mai mică.
Diametrul tubulaturii – tubulatura mai subțire de 16 mm are un randament mai mic pe metru liniar, deci la aceeași distanță va furniza mai puțină căldură decât tubulatura de 20 mm.

Valori tipice ale distanțelor pentru diferite situații

Din practica a zeci de comenzi rezultă că majoritatea încăperilor rezidențiale cu o bună izolație (clădiri noi conform normelor actuale) folosesc o distanță de 15 cm la tubulaturi de 16×2 sau 20×2 mm și o temperatură de intrare de aproximativ 40 °C. Pentru zonele periferice cu suprafețe mari vitrate se reduce distanța la 10 cm. Încăperi de serviciu, holuri și depozite pot fi suficiente cu o distanță de 20–25 cm.

O observație importantă din practică: o distanță de 10 cm este atât de punct de vedere tehnic, cât și financiar costisitoare. La această distanță se consumă 10 metri liniari de tubulatură pe fiecare metru pătrat, ceea ce crește rapid costurile totale. De aceea, această distanță se folosește cu adevărat doar în zonele cu o mare pierdere de căldură, nu pe întreaga pardoseală.

Dimensiunea maximă a circuitelor pentru încălzirea în pardoseală

Dimensiunea circuitului este unul dintre parametrii în care se comit cel mai frecvent greșeli în practică. Nu din cauza faptului că principiul ar fi complicat, ci pentru că mulți instalați – și chiar cei care se autoinstalează – subestimează rezistența la presiune a circuitelor lungi. Un circuit prea lung înseamnă că pompa de circulație nu este capabilă să asigure un debit suficient, apa se răcește prea mult în partea de la capătul țevii și ultimele metri ai circuitului practic nu încălzesc deloc.

Dimensiunea maximă recomandată a circuitului depinde în primul rând de diametrul țevii:

Tubulatură 16×2 mm: maxim 80–100 m pe un singur circuit. În practică, majoritatea proiectanților se țin de 80 m ca limită sigură.
Tubulatură 20×2 mm: maxim 100–120 m pe un singur circuit. Diametrul interior mai mare (16 mm) înseamnă o rezistență la presiune mai mică pentru același debit.
Tubulatură 26×3 mm: se folosește mai ales pentru distribuția de la centrală la distribuitor, nu direct pentru buclele de încălzire în pardoseală. În acest caz, lungimea circuitului nu este atât de strict limitată, deoarece viteza de curgere și pierderea de presiune au un caracter diferit.

De ce este atât de importantă limita de 80 m pentru tubulatura 16×2 mm? Rezistența la presiune a țevii circulare crește pătratic cu viteza de curgere și liniar cu lungimea. La un circuit mai lung de 100 m și la pompe de circulație obișnuite (pompe standard cu caracteristica de 6 m coloană de apă) se întâmplă ca circuitul să fie hidraulic dezechilibrat față de cele mai scurte circuite din distribuitor – chiar dacă sunt echipate cu reglatoare de robinet. În cel mai rău caz, apa „alege calea cea mai ușoară” și circuitele mai scurte sunt supradimensionate, iar cele lungi subalimentate.

Exemplu din practică: o casă de 150 m²

Imaginați-vă o casă cu o suprafață totală a pardoselii de 150 m². Investitorul dorește să acopere întreaga suprafață cu încălzire în pardoseală și cu tubulatură PEX-AL-PEX 16 × 2 și o distanță de 15 cm. Astfel, pe fiecare m² cad 6,67 m de țeavă. În total, rezultă 150 × 6,67 = aproximativ 1 000 m de țeavă.

La o lungime maximă de 80 m pe circuit, avem nevoie de cel puțin 13 circuite. În practică, încăperile se împart astfel încât un singur circuit să acopere o zonă funcțională (sălă de zi, bucătărie, cameră de culcare etc.) și lungimea acestuia să nu depășească limita. O baie cu o suprafață de 6 m² și o distanță de 10 cm necesită doar 60 m de țeavă – aceasta este un singur circuit. O sălă de zi mare de 30 m² și o distanță de 15 cm necesită 200 m – aceasta sunt cel puțin trei circuite separate.

Încercarea de a „forța” întreaga sălă de zi într-un singur circuit de 200 m este o greșeală clasică care apare la prima sezon de încălzire: partea îndepărtată a pardoselii este semnificativ mai rece, clientul reclamă și remedierea necesită fie înlocuirea distribuitorului, fie instalarea unei pompe auxiliare. Ambele opțiuni sunt mai scumpe decât un proiect corect de la început.

Echilibrarea lungimilor circuitelor în distribuitor

În ideal, toate circuitele ar trebui să aibă aceeași lungime – echilibrarea hidraulică este apoi simplă. În practică, lungimile circuitelor variază, deoarece încăperile au suprafețe diferite. Soluția o reprezintă robinetele de reglare de pe distribuitor (măsurători de debit), care permit reglarea debitului fiecărui circuit în funcție de rezistența hidraulică. Circuitul mai scurt se strânge, iar cel mai lung primește debitul maxim. Această echilibrare hidraulică este o componentă obligatorie a oricărui sistem corect proiectat de încălzire în pardoseală.

Temperatura maximă a apei la încălzirea în pardoseală cu PEX-AL-PEX

Tubulatura PEX-AL-PEX este tehnologic capabilă să funcționeze la temperaturi semnificativ mai mari decât cele obișnuite de funcționare ale încălzirii în pardoseală. Conform normelor și documentației tehnice ale producătorilor, temperatura de funcționare continuă este de 95 °C la o presiune de 6 bar, iar în mod temporar (situație de urgență, oprirea pompei) chiar 110 °C. Din punct de vedere al tubulaturii în sine, aceasta este fără probleme.

Factorul limitant la încălzirea în pardoseală nu este însă tubulatura, ci temperatura suprafeței pardoselii. Norma europeană EN 1264-2 stabilește temperatura maximă a suprafeței pardoselii:

Spații de locuit: maxim 29 °C temperatura pardoselii
Băi și spații de igienă: maxim 33 °C
Zonă de margine lângă pereții exteriori și sub ferestre: maxim 35 °C

Din limitările directe ale suprafeței pardoselii rezultă temperatura maximă a apei din sistem. Dacă dorim să obținem 29 °C pe suprafața pardoselii cu un strat de 65 mm, o distanță de 15 cm și plăci, temperatura de intrare a apei nu trebuie să depășească în mod obișnuit 45 °C la diferența obișnuită între temperatura de alimentare și cea de retur (delta T) de 5–8 °C. Altfel spus: sistemul funcționează cu parametrii 40/32 °C sau 45/37 °C, ceea ce este semnificativ mai puțin decât 95 °C, la care țevile sunt certificate.

De ce limitarea suprafeței pardoselii este atât de importantă

Motivul este atât igienic, cât și fiziologic. Picioarele sunt foarte sensibile la temperatură. O suprafață a pardoselii peste 29 °C provoacă pe termen lung senzația de incomoditate, picioare reci și probleme de sănătate. Este paradoxal faptul că, deși sistemul de încălzire ar putea susține tehnologic temperaturi mult mai mari, confortul utilizatorului este realizabil doar la temperaturi joase. Din acest motiv, încălzirea în pardoseală este aproape întotdeauna un sistem la temperatură scăzută, motiv pentru care funcționează foarte bine în combinație cu pompele de căldură, care sunt cele mai eficiente la temperaturi de ieșire joase.

La clădirile noi cu izolație bună (pierderi de căldură ale încăperii 30–40 W/m²) este suficientă temperatura de intrare de 35–40 °C. La reabilitările clădirilor vechi cu izolație slabă (pierderi de căldură 60–80 W/m²) poate fi necesară temperatura de intrare de 50–55 °C, ceea ce poate fi problematic din punct de vedere al confortului suprafeței. În acest caz se recomandă o combinație cu radiatoare pentru „încălzire suplimentară” și încălzire în pardoseală pentru confort termic de bază.

Alegerea diametrului potrivit al țevii PEX-AL-PEX pentru încălzirea în pardoseală

Pentru încălzirea în pardoseală se folosesc în practică în principal două dimensiuni:

Țeavă PEX-AL-PEX 16 × 2 mm este cu mult cea mai utilizată dimensiune pentru contururile de pardoseală în casele de locuit și apartamente. Diametrul interior de 12 mm garantează bunele caracteristici hidraulice la lungimi de până la 80 m, țeava se îndoaie bine și ocupă puțin spațiu în podea. La o distanță de 15 cm și un contur de 80 m, acoperă o suprafață de aproximativ 12 m².

Țeavă PEX-AL-PEX 20 × 2 mm este utilă în contururi mai mari sau atunci când este necesară o putere mai mare (o mai mică rezistență la presiune la același debit). Diametrul interior de 16 mm permite contururi mai lungi (până la 120 m) și debite mai mari. Dezavantajul este o mai mare rigiditate – la îndoire este nevoie de un razmer mai mare și ocupă mai mult spațiu în podea.

Diametrele 26 × 3 mm și 32 × 3 mm nu se folosesc obișnuit pentru contururile de pardoseală – se aplică ca conducte principale de la centrală sau sursă de căldură la distribuitoarele colector în diferitele etaje sau apartamente.

Merită menționată și Țeava VERME PE-AL-PEX 16 × 2, care este o alternativă potrivită pentru încălzirea în pardoseală la aceleași dimensiuni, iar producția asigurată de garanție asigură caracteristici mecanice stabile în timpul funcționării pe termen lung.

Schema de amplasare a țevii: meander vs. spirală (model șurub)

Modul în care țeava este amplasată în pardoseală influențează uniformitatea distribuției temperaturii pe întreaga suprafață. Există două scheme de bază:

Schema meander (șarpe): Țeava este amplasată paralel înainte și înapoi. Avantajul este simplitatea amplasării. Dezavantajul este că alimentarea (apa caldă) este întotdeauna pe o parte a încăperii și returul (apa rece) pe cealaltă. Rezultatul este un gradient termic – o jumătate a încăperii este mai caldă decât cealaltă. Această schemă este potrivită pentru încăperi lungi și înguste sau zone periferice.

Schema spirală (șurub, șneac): Țeava este amplasată într-o spirală înfășurată, unde alimentarea și returul se succed una lângă alta. Rezultatul este o distribuție foarte uniformă a temperaturii pe întreaga suprafață, deoarece partea caldă și cea rece se compensează reciproc. Această schemă este mai tehnic solicitantă la amplasare (necesită mai multe rotații și mai mult spațiu pentru raza minimă de îndoire), dar pentru încăperile de locuit rezultatul este considerat superior schemei meander. Majoritatea proiectanților o prevede pentru camerele de zi, camerele de culcare și bucătării.

Țeavă de protecție și dilatație: ce nu trebuie să fie uitat

Țeava PEX-AL-PEX are, datorită stratului de aluminiu, o dilatație termică semnificativ mai mică decât țeava plastic pură (coeficient liniar de dilatație de cca 0,026 mm/m·K față de 0,15–0,17 mm/m·K pentru PEX pur), dar, totuși, trebuie protejată la trecerea prin articulațiile de dilatație ale pardoselii. În fiecare loc în care țeava trece printr-o articulație de dilatație a pardoselii, trebuie să fie învelită într-o țeavă de protecție ondulată, cu o lungime de cel puțin 30 cm pe fiecare parte a articulației (în total minim 60 cm). Fără această protecție, mișcările ciclice ale pardoselii (încălzire – răcire) ar putea deteriora mecanic țeava la punctul de contact.

În mod similar, țeava de protecție se folosește și la trecerea țevii prin perete (trecere), unde muchiile peretelui ar putea deteriora mecanic suprafața țevii în timpul mișcărilor structurii. Aceasta este o detaliu care este adesea neglijat în cazul instalărilor făcute de sine, iar lipsa sa nu se manifestă imediat, ci după câțiva ani de funcționare.

Informații mai detaliate despre tehnica corectă de îndoire și formare le găsiți în articolul Raza minimă de îndoire a țevii PEX-AL-PEX și tehnica corectă de formare fără îndoire, unde sunt descrise și razele de îndoire specifice pentru diferitele dimensiuni.

Procedura practică de proiectare a contururilor pas cu pas

Pentru a oferi o valoare practică reală, vom rezuma procedura de proiectare a contururilor de pardoseală, așa cum ar face-o un tehnic experimentat:

1. Calculul pierderilor de căldură: Înainte de orice planificare a circuitelor este nevoie să știți câtă putere termică are nevoie fiecare cameră. PIERDEREA termică depinde de suprafață, înălțimea tavanului, calitatea izolației pereților, acoperișului și a ferestrelor, precum și de zona climatică. Fără acest pas, orice proiect este doar o ghicire.

2. Determinarea temperaturii de intrare a sistemului: Pe baza pierderilor termice și a stratului de acoperire alese se determină temperatura de intrare a apei. Pentru surse de căldură cu temperatură de ieșire variabilă (pompă de căldură, centrală termică în condensare) se proiectează sistemul la temperatura exterioară de calcul a localității respective.

3. Calculul pasului: Folosind nomograme sau soft specializat (de exemplu, de la producătorii de țevi) se determină pasul necesar al țevilor pentru fiecare cameră. Rezultatul este o tabelă: cameră – suprafață – pierderi termice – pas – lungimea țevii.

4. Împărțirea în circuite: Fiecare cameră primește atâtea circuite câte necesită lungimea totală a țevii (maxim 80/100 m pe circuit, în funcție de diametru). Încercăm să proiectăm astfel ca lungimile circuitelor să fie cât mai asemănătoare – echilibrarea hidraulică devine apoi mai ușoară.

5. Alegerea modelului de montaj: Pentru fiecare cameră se alege un model meandric sau spiral. Pentru spații mici și înguste – meander, pentru spații mari de locuit – spirală.

6. Alegerea și dimensionarea distribuitorului: În funcție de numărul de circuite se alege distribuitorul. Fiecare circuit trebuie să aibă un robinet reglator (pentru echilibrare hidraulică) și un debitmetru (pentru setare și verificare debit). Setarea corectă a debitului este critică pentru confort – mai mult în articolul Montajul țevilor PEX-AL-PEX: îndoirea, lipirea și conexiunile corecte pas cu pas.

7. Testul de presiune înainte de turnare: Înainte de turnarea mortarului, sistemul trebuie să suporte un test de presiune cu apă (minimum 6 bari, 24 de ore). Aceasta este o obligație legală și singura ocazie de a descoperi o posibilă fereastră înainte ca mortarul să o acopere pentru următorii câțiva ani.

Consumul de țevi: calcul pentru proiecte obișnuite

O întrebare practică la orice comandă este: câți metri de țevi comandăm? Formula de bază este:

Consumul de țevi [m] = (suprafața camerei [m²] / pasul [m]) + (adaosul pentru alimentare și retur la distribuitor)

Exemplu: bucătăria de 10 m², pasul de 15 cm (0,15 m): 10 / 0,15 = 66,7 m pentru singurul circuit. Adăosul pentru alimentare + retur la distribuitor (în funcție de distanță): de exemplu 2 × 4 m = 8 m. Consumul total: aproximativ 75 m. Un coș PEX-AL-PEX 16 × 2 este livrat obișnuit în role de 100 m – bucătăria va fi făcută dintr-o singură roată cu un surplus.

O rezervă de 10–15 % este rațională. Țevile sunt relativ ieftine, dar lipsa lor pe șantier poate întârzia lucrările cu câteva zile. Este mai bine să comandăm cu o roată în plus și să returnăm restul (dacă furnizorul permite returnarea) sau să-l folosim pentru alte scopuri, decât să ne blocați proiectul la jumătate.

Temperatura maximă în funcție de tipul stratului de acoperire

Stratul de acoperire influențează direct temperatura maximă atinsă la suprafața pardoselii și, implicit, performanța termică totală a sistemului. Aceasta este o zonă în care clienții se înșală cel mai des – doresc încălzire în pardoseală sub lemn, dar apoi sunt dezamăgiți de performanță.

Pentru fiecare tip de strat de acoperire sunt valabile următoarele limite orientative:

Gresie, piatră, beton: Cel mai bun conductor termic, rezistența termică a stratului minimă (R ≈ 0,01–0,03 m²K/W). Sistemul funcționează cel mai eficient, atinge cea mai mare performanță la aceeași temperatură a apei. Temperatura maximă a suprafeței de 29 °C (sau 33 °C în baie) nu este depășită nici la o temperatură de intrare mai mare.
Dală vinilică (LVT, SPC): Rezistența termică ușor mai mare, dar totuși potrivită pentru încălzire în pardoseală. Producătorii indică o rezistență termică maximă a pardoselii de 0,15 m²K/W, ceea ce este îndeplinit de majoritatea pardoselilor vinilice.
Pardoseală din lemn (masiv, plăci lipite): Rezistența termică depinde de grosime și tipul lemnului. O pardoseală de stejar de 14 mm are R ≈ 0,09 m²K/W, ceea ce este încă acceptabil. Lemn masiv mai gros (22 mm) poate avea R până la 0,15 m²K/W. Majoritatea producătorilor de pardoseli din lemn condiționează garanția de respectarea temperaturii maxime a suprafeței de 27 °C și a umidității relative a lemnului de 7–9 %. Încălzirea în pardoseală sub o pardoseală din lemn este realizabilă, dar necesită o alegere atentă a produsului și o setare precisă a sistemului.
Covor: Rezistența termică 0,10–0,20 m²K/W. Încălzirea în pardoseală sub covor este posibilă doar la valori mici ale R. Covor groas, din țesătură, elimină practic performanța încălzirii în pardoseală – căldura nu ajunge la suprafață și rămâne în mortar.
Pardoseli plutitoare (laminate): Rezistența termică depinde de produs. Pardoseli laminate special „pentru încălzire în pardoseală" au R ≤ 0,10 m²K/W. Pardoseală laminată standard pe un strat gros de molitan poate avea R până la 0,25 m²K/W, ceea ce este nepotrivit pentru încălzire în pardoseală.

Erori frecvente la dimensionare și montaj

După ani de practică, este clar că majoritatea problemelor cu încălzirea în pardoseală provin din aceleași tipuri de erori. Cunoașterea lor vă va proteja de reparații costisitoare:

Circuite prea lungi: Circuite de 120–150 m pentru țevi de 16 mm duce la debit insuficient, temperaturi inegale și echilibrare constantă.
Testul de presiune neglijat: O fereastră descoperită abia după turnarea mortarului este un coșmar pentru orice instalator și client.
Bandă de dilatație neglijată pe perimetru: Bandă de spumă de dilatație pe perimetrul fiecărei camere compensează dilatația mortarului. Fără aceasta, mortarul se va crăpa la primul încălzire.
Încălzirea rapidă: Mortarul trebuie să se întărească minim 21 de zile și primul încălzire trebuie să fie progresiv (să înceapă de la 25 °C și să crească cu 5 °C pe zi). O încălzire bruscă la capacitate maximă duce la crăparea mortarului.
Alegerea greșită a stratului de acoperire: Covor și lemn gros peste încălzirea în pardoseală – dezamăgirea clienților este frecventă și se repetă în mod constant.
Lipsa echilibrării hidraulice: Fără setarea debitmetrelor pe fiecare circuit, sistemul nu va funcționa corect, indiferent de calitatea țevilor.

Mai multe despre erori tipice le găsiți în articolul Erori frecvente la montajul țevilor PEX-AL-PEX și cum să le evitați, unde aceste situații sunt analizate mult mai detaliat, inclusiv metode de remediere.

Combinarea încălzirii în pardoseală cu radiatoare

În casele vechi cu o înveliș termic slab, adesea încălzirea în pardoseală singură nu este suficientă pentru a acoperi pierderile termice – în special în condiții extreme de frig. În astfel de cazuri, soluția este un sistem combinat: încălzire în pardoseală pentru confort termic de bază și radiatoare (sau convectoare de pardoseală) pentru „încălzire suplimentară" la temperaturi exterioare joase.

Combinarea necesită o stație de amestec (robinet tricu sau patrucu cu pompă), care reduce temperatura apei din centrală (de ex. 70 °C) la temperatura potrivită pentru circuitul de pardoseală (de ex. 40 °C). Radiatoarele sunt conectate direct la circuitul primar cu temperatură mai mare, iar sistemul de pardoseală are un circuit secundar cu reglare de temperatură.

Această soluție este standard și hidraulic realizabilă în mod obișnuit. Este important ca ambele ramuri să aibă propriile pompe de circulație și să fie corect reglate supapele de siguranță și vasele de expansiune pentru ambele circuite. Detalii despre conexiunea hidraulică sunt subiectul unui articol separat, dar din punct de vedere al țevilor: pentru distribuția primară de la centrală la stația de amestec se folosește un diametru mai mare (de ex. PEX-AL-PEX 26 × 3 sau 32 × 3), iar pentru circuitele secundare de pardoseală rămâne 16 × 2 sau 20 × 2.

Întrebări frecvente (FAQ)

Ce pas al țevilor aleg pentru o casă nouă bine izolată?

Pentru o casă nouă care respectă normele actuale de protecție termică a clădirilor (valori U ale pereților, acoperișului și ferestrelor conform STN 73 0540) pasul de 15 cm la diametrul de 16 × 2 mm și temperatura de intrare de 40 °C este soluția standard pentru majoritatea camerelor de locuit. În zonele cu suprafețe vitrate mari și camere de colț, în zona periferică (lățimea de 50–80 cm lângă pereții exteriori) pasul se reduce la 10 cm pentru a compensa pierderile termice mai mari. În spații utilitare, holuri și subsoluri este suficient pasul de 20–25 cm.

Este posibil să extindeți un circuit peste 100 m dacă instalați o pompa mai puternică?

Tehnic da – o pompa mai puternică poate depăși rezistența hidraulică mai mare a unui circuit lung. Problema este echilibrarea hidraulică a întregului sistem. Dacă aveți un distribuitor-colector cu 8–10 circuite de diferite lungimi și un circuit este semnificativ mai lung, pompa puternică va suprasatura circuitele mai scurte, iar circuitul lung va rămâne tot necăldărit. O soluție mai bună este mereu împărțirea circuitului lung în două mai scurte. Lungimea maximă de 80 m pentru 16×2 mm și 100–120 m pentru 20×2 mm este dimensionată astfel încât sistemul să funcționeze cu pompe standard și distribuitoare standard.

Care este temperatura reală maximă de funcționare a țevii PEX-AL-PEX la încălzirea în pardoseală?

În sine, țeava PEX-AL-PEX este certificată pentru o temperatură de funcționare continuă de 95 °C la 6 bar. La încălzirea în pardoseală, limita este însă temperatura suprafeței pardoselii, care nu trebuie să depășească 29 °C în spațiile de locuit (33 °C în baie, 35 °C în zonele periferice), conform EN 1264-2. În practică, aceasta înseamnă o temperatură maximă a apei de intrare de 45–55 °C la setările obișnuite. Majoritatea sistemelor funcționează la 35–45 °C, ceea ce este semnificativ sub limitele tehnice ale țevii. Țeava nu este deloc solicitată termic la limita parametrilor săi în cazul încălzirii în pardoseală.

Este diferență între PEX-AL-PEX și PE-AL-PEX? Pot fi folosite alternativ într-un singur sistem?

În practică, ambele denumiri se folosesc pentru același tip de țeavă multistrat. Diferența este doar în nomenclatura producătorilor: PE-AL-PEX accentuează straturile de polietilenă (PE), în timp ce PEX-AL-PEX accentuează polietilena reticulată (PEX-a sau PEX-b). Important este ca ambele straturi să fie din polietilenă reticulată – acest lucru garantează parametrii termici și de presiune necesari pentru încălzire. Produsele diferitelor producători sunt compatibile între ele prin intermediul șuruburilor standardizate sau al fitingurilor de presiune de același diametru. Combinarea diametrelor în cadrul sistemului este desigur posibilă (de exemplu, 20 mm pentru distribuitor, 16 mm pentru circuitele de pardoseală).

Trebuie să folosesc țeavă specială pentru încălzirea în pardoseală, sau este suficientă țeava standard PEX-AL-PEX pentru apă?

Pentru încălzirea în pardoseală se folosește standard țeava PEX-AL-PEX ca și pentru distribuția apei – nu este necesar un tip special. Important este ca țeava să îndeplinească certificarea pentru apă potabilă și încălzire (combinație pe care o îndeplinește majoritatea producătorilor), să aibă o rezistență termică suficientă (min. 95 °C la 6 bar) și o difuziune scăzută a oxigenului (stratul de aluminiu garantează acest lucru). Produsele precum PEX-AL-PEX 16 × 2 sau 20 × 2 din categoria atria.sk îndeplinesc aceste cerințe standard.

Câți circuite aveți nevoie pentru o casă de 130 m²?

La un pas de 15 cm și un diametru de 16 × 2 mm, consumul de țeavă este de aproximativ 6,7 m pe m². Pentru 130 m², aceasta înseamnă aproximativ 870 m de țeavă. La o lungime maximă a circuitului de 80 m, avem nevoie de cel puțin 11 circuite. În practică, încăperile se împart după funcție și suprafață – baia este de obicei un singur circuit, camera de zi 1–2, livingul cu bucătăria 3–4. Un număr total de 10–14 circuite pentru o casă de 130 m² este un rezultat obișnuit al unui proiect. Vă recomandăm să consultați un proiectant – un sistem corect dimensionat nu se poate rezolva „din ochi".

Concluzie: reguli verificate în practică pentru un sistem fiabil de încălzire în pardoseală

Încălzirea în pardoseală cu țeavă PEX-AL-PEX este un sistem care funcționează fără probleme decenii întregi, fără întreținere majoră, dacă este proiectat corect. Cheia succesului sunt trei reguli, pe care le-am analizat în detaliu în acest articol: pasul țevii trebuie să corespundă pierderii de căldură a încăperii și setărilor sistemului, lungimea circuitelor nu trebuie să depășească limita hidraulică

Aveți întrebări legate de această temă?

Nu știți cum să alegeți sau rezolvați o situație concretă în casă dvs.? Scrieți-ne – cu plăcere vă vom răspunde.