Coturi cu talpă pentru baterii – ce sunt și cum se montează

Robinetele aparate fac parte din acei fitinguri pe care majoritatea gospodăriilor le observă abia în momentul în care eșuează – adică atunci când robinetul din baie sau bucătărie se mișcă în timpul utilizării obișnuite, începe să picure apă sub faianță, sau atunci când, în timpul reparației, se constată că conducta veche iese din perete la o altă distanță decât cea necesară pentru robinetul nou. Robinetul este, de fapt, ultimul element al instalației, care suportă întreaga sarcină mecanică de la strângere, rotire și utilizare obișnuită a robinetului sau altui aparat – și, în același timp, trebuie să rămână perfect etanș, deoarece este cel mai adesea ascuns în perete sau acoperit cu faianță, iar o posibilă fereastră de etanșitate va apărea abia mai târziu, cu costuri mai mari pentru reparație.

În practică, ne confruntăm cu două întrebări de bază: ce tip de robinet să alegem (cu șurub sau cu șurub de șurubelniță) și din ce material (bronz sau plastic), astfel încât să corespundă conductei existente și modului planificat de montaj. O alegere incorectă nu se poate manifesta imediat – fitingul poate părea vizual corect și conexiunea poate părea solidă, dar dacă nu corespunde materialului, diametrului sau tipului de conexiune al conductei, riscul de fereastră sau uzură prematură se deplasează doar mai târziu.

În acest articol vom analiza pas cu pas ce este un fiting și de ce robinetul este un caz specific, ce tipuri de fitinguri se folosesc frecvent în instalații, diferența dintre conexiunea cu șurub și cea cu șurub de șurubelniță, alegerea materialului, problema compatibilității cu conducta existentă, procedura de montaj inclusiv uneltele necesare, cele mai frecvente greșeli care duc la ferecle, și în final două exemple reale din practică, împreună cu răspunsuri la întrebările cele mai frecvente ale cititorilor și clienților magazinului online.

Ce este un fiting și de ce robinetul este un caz special

Fitingul (conectorul) este o armătură utilizată pentru conectarea, ramificarea, reducerea diametrului sau schimbarea direcției unei instalații de conducte. Fără un fiting corect, nu ar fi posibil să conectați conducta la radiator, robinet, distribuitor sau să o ducă prin colțul unei camere – fitingurile sunt deci la fel de importante în instalație ca și conductele în sine. Un utilizator obișnuit își imaginează, de obicei, sub conceptul de „instalație" mai ales țevile, dar într-o instalație reală, fitingurile pot reprezenta adesea o parte egală sau chiar mai mare a responsabilității tehnice – chiar în locurile de conectare apar cele mai multe potențiale ferecle.

Robinetul este un caz special în această familie de fitinguri. În timp ce o conexiune obișnuită, un cot sau un T sunt „în interiorul" instalației și nu sunt supuse vreunei sarcini mecanice externe, în afară de presiunea fluidului din conductă, robinetul reprezintă interfața dintre instalația ascunsă în perete și aparatul vizibil, utilizat zilnic – robinetul, robinetul de radiator, sau conducta de alimentare a lavoarului sau mașinii de spălat. Fiecare strângere, desfacere, înlocuire a garniturii sau chiar doar rotirea obișnuită a manetei robinetului se transmite exact prin robinet până la locul de fixare în perete. De aceea, robinetul trebuie să fie nu doar perfect etanș, ci și extrem de bine fixat – o fixare insuficientă se va manifesta în timp ca o ușoară joc, care, în urma solicitărilor repetate, poate afecta etanșitatea conexiunii, chiar fără ca fitingul în sine să fie vizibil deteriorat.

Pentru această cauză, robinetul se montează de obicei cu accent pe o fixare solidă în structura portantă sau cel puțin pe un suport suficient de rezistent, iar apoi se acoperă cu faianță sau cu plăci de gips-carton. Dacă această regulă este ignorată și robinetul este fixat doar într-o țăcăiu subțire sau „în aer", fără punct de sprijin, chiar și un fiting de calitate poate începe să ferească nu din cauza unei defecțiuni proprii, ci din cauza mișcării în locul de fixare.

Tipuri de fitinguri în instalație – cote, T-uri, reduceri și robinete

Robinetul este unul dintre cele cinci tipuri de bază ale fitingurilor într-o instalație obișnuită.

Pentru a înțelege exact unde se încadrează robinetul în familia fitingurilor, este util să ne uităm la tipurile de bază cu care vă veți confrunta în timpul construirii sau reparației instalației de încălzire sau de apă:

• Conector drept conectează două secțiuni de conductă de același diametru în aceeași linie – se folosește, de exemplu, la prelungirea instalației sau la reparația unei secțiuni deteriorate.
• Cot schimbă direcția conductei, cel mai adesea cu 90° sau 45° – necesar la trecerea instalației prin colțurile camerei sau la evitarea obstacolelor în structură.
• T-uri ramifică o instalație în două direcții, se folosește, de exemplu, la ramificarea instalației către un radiator din conducta principală sau la conectarea unui alt aparat la un circuit existent.
• Reducere (trecătoare) conectează două secțiuni de conductă de diametre diferite – de obicei acolo unde instalația principală are un diametru mai mare decât cel al conexiunii către un aparat individual.
• Robinet este un fiting special destinat fixării solide a conductei în perete, în locul unde se conectează robinetul sau alt aparat – așa cum am menționat mai sus, trebuie să fie fixat extrem de bine, deoarece suportă sarcina mecanică de la strângere și utilizare a robinetului.

La alegerea unui fiting anume este bine să știți dinainte ce funcție trebuie să îndeplinească în instalație – dacă aveți nevoie de o schimbare de direcție, de o ramificare, de o modificare a diametrului sau de o ieșire solidă pentru robinet, acestea determină ce tip de fiting să alegeți. Pentru mai multe detalii pe această temă, inclusiv sfaturi practice privind alegerea fitingului în funcție de situația concretă din instalație, vă invităm să citiți articolul Cum alegeți o conexiune sau un fiting.

O variantă concretă a unui robinet cu șurub, destinat fixării robinetului în perete, fără nevoia uneltei de șurubelniță, este prezentat în următorul produs:

Conformă cum se observă, este vorba despre un exemplu tipic de soluție șurubuită – adică una în care conexiunea cu conducta propriu-zisă este asigurată printr-o piolină de trecere, nu prin compresie. Diferențele dintre cele două abordări le detaliem în capitolul următor.

Conexiune șurubuită vs. comprimată pentru racordul de perete

Pentru majoritatea fitingurilor, inclusiv pentru racordul de perete, astăzi aveți de ales între două metode de bază prin care conducta se leagă la fiting: prin șurubare (șrobenie) sau prin comprimare.

Conexiunea șurubuită (șrobită) este asigurată de o piolină de trecere care apasă un inel de etanșare sau de fixare pe conductă – avantajul este că poate fi demontată fără unelte speciale (suficientă fiind o șurubelniță sau o cheie), ceea ce este util în cazul întreținerii sau dacă ulterior este nevoie de o modificare. Acest lucru este o calitate valoroasă în cazul racordului de perete – tocmai acesta este un fiting la care este probabil să reveniți în viitor, fie pentru înlocuirea bateriei cu un alt model cu distanță de racordare diferită, fie pentru înlocuirea garniturii sau pentru întreținere obișnuită. Dacă racordul de perete este șurubuit, poate fi demontat fără să fie nevoie să taiți șpercul sau faianța din jur pentru a avea acces la uneltele de comprimare.

Conexiunea comprimată se realizează cu șurubelnițe de comprimare, care deformează permanent o ambianță metalică în jurul conductei introduse în fiting – montarea este mai rapidă în cazul unui număr mare de conexiuni, conexiunea este mai solidă și ireversibilă, dar necesită o investiție în uneltele de comprimare specifice sistemului. În cazul racordului de perete, acest lucru înseamnă că o conexiune odată comprimată nu mai poate fi demontată fără a deteriora mediul înconjurător – ceea ce este ok în cazul unui sistem nou, unde se știe că racordul de perete va fi acoperit definitiv cu șperci, dar mai puțin practic acolo unde este posibil să reveniți la acea zonă în viitor.

Conexiunea șurubuită poate fi demontată oricând, iar cea comprimată este permanentă și mai solidă.

La alegerea între cele două variante are sens să se ia în considerare nu doar prețul uneltelor (pentru înlocuirea unei singure nășiduici, investiția în șurubelnițe de comprimare nu se justifică de obicei), ci și faptul dacă este vorba de o instalație definitivă sau de o zonă unde în viitor ar putea fi nevoie de intervenție. Un comparativ extins al celor două tehnologii, inclusiv utilizarea lor pe alte tipuri de fitinguri, găsiți în articolul Conexiuni șurubuite vs. comprimate.

Ca exemplu de soluție șurubuită pe partea de distribuție (nu direct la perete, ci la un pas mai departe în conductă), poate fi folosită această țeavă de trecere cu filet interior:

Oțel inoxidabil sau plastic? Materialul nășiduicii determină durata de viață

A doua alegere importantă în cazul nășiduicii este materialul. Fitingurile din oțel inoxidabil sunt rezistente la temperatură și presiune, pot fi folosite în instalații de încălzire și pentru apă caldă, sunt stabile pe termen lung, dar mai scumpe și mai grele. Exact această combinație de caracteristici face din oțel inoxidabil o alegere naturală pentru nășiduicii – adică pentru fitingurile care trebuie să rămână funcționale și etanșe pe durata a multor ani, fără acces ușor la ele după acoperirea cu șperci.

Fitingurile din plastic (de exemplu PPSU sau POM) sunt mai ușoare și mai ieftine, rezistente la coroziune, dar au o temperatură și o presiune maxime de funcționare mai mici decât oțelul inoxidabil – sunt mai potrivite pentru distribuția apei reci sau pentru temperaturi mai mici, fiind nevoie întotdeauna de verificarea fișei tehnice a fitingului înainte de a fi folosit într-un circuit de încălzire. Acest lucru înseamnă că o nășiduică din plastic poate fi o alegere complet adecvată, de exemplu, la racordarea unei baterii la apă rece, dar în cazul unei nășiduicii care face parte dintr-un circuit de încălzire sau dintr-o rețea de apă caldă de uz general, este mai bine să alegeți oțel inoxidabil sau, cel puțin, să verificați cu atenție dacă temperatura și presiunea maxime declarate ale fitingului din plastic corespund parametrilor reali ai sistemului dvs.

În practică, această considerație este importantă mai ales pentru că, după acoperirea cu șperci sau cu faianță, nășiduica devine practic inaccesibilă – orice greșeală în alegerea materialului se va manifesta cu întârziere și cu costuri mult mai mari pentru remediere decât dacă ar fi vorba de un fiting liber accesibil, de exemplu într-o cameră tehnică. Un comparativ complet între oțel inoxidabil și plastic, inclusiv recomandări pentru tipurile specifice de distribuție, găsiți în articolul Fitinguri din oțel inoxidabil vs. din plastic.

Compatibilitatea nășiduicii cu conducta dumneavoastră

Fitingul trebuie să corespundă diametrului exterior/interior al conductei respective și tipului de racord pentru care este dimensionat – un fiting destinat unei conexiuni șurubuite la conducta PEX-AL-PEX de 16 mm nu este automat compatibil cu o conductă de cupru sau PP-R de același diametru nominal, deoarece dimensiunile reale și modul de racordare diferă între materiale. La achiziționarea fitingului este deci întotdeauna necesară verificarea corespondenței materialului, diametrului și tipului de racord cu conducta existentă în sistem.

Această regulă este valabilă cu atât mai mult pentru nășiduică, deoarece este locul unde se întâlnesc distribuția din perete cu racordarea bateriei – adică două interfețe simultan. Pe o parte, nășiduica trebuie să se potrivească cu tipul și diametrul conductei din perete, iar pe alta, ieșirea ei (de obicei filet 1/2") trebuie să corespundă racordării bateriei. Dacă cel puțin unul dintre acești doi parametri nu se potrivește, soluția nu este de obicei căutarea unei „nășiduici universale", ci completarea ansamblului cu un reductor sau o țeavă de reducere adecvată, care să le unească.

O variantă tipică de element de legătură este un reductor din oțel inoxidabil cu filete de 1" și 1/2":

Un astfel de racord este potrivit, de exemplu, în cazul în care distribuția principală din perete este realizată cu țevi de 1", dar placa de perete pentru bateria respectivă are ieșirea de 1/2" – fără reducere, nu ar fi fost posibil să se realizeze conexiunea fără un intervenție mai mare în rețea. Dacă nu sunteți siguri ce diametru și tip de conexiune aveți acasă, sau ce diferență există între diferitele materiale de țevi din punctul de vedere al compatibilității cu racordurile, un tabel detaliat îl găsiți în articolul Compatibilitatea racordurilor cu diferite tipuri de țevi.

Montajul plăcii de perete – pașii și uneltele necesare

Pentru montarea racordurilor filetate este suficientă o mulțime de chei potrivite (sau o cheie reglabilă) și uneori un decupator de țevi, pentru a avea capătul țevii drept și perpendicular. Pentru conexiunile cu strângere cu clește este necesară uneltele de strângere compatibile cu sistemul respectiv de racorduri (diferiți producători pot avea profile diferite ale cleștelor de strângere) – utilizarea unui profil inadecvat de strângere poate duce la o conexiune neetanșă sau deteriorată chiar dacă operația este vizual corect executată.

Șase pași de montaj ai plăcii de perete, de la pregătirea țevii până la testul de etanșitate înainte de acoperire.

La montarea efectivă a plăcii de perete este util să urmați câțiva pași de bază, valabili indiferent dacă este vorba de o soluție filetată sau cu strângere cu clește:

• Pregătirea capătului țevii – capătul țevii trebuie să fie drept și perpendicular pe axă, fără zgârieturi și deformări care ar putea împiedica așezarea corectă a garniturii de etanșare sau a inelului de strângere.
• Introducerea țevii în racord pe toată adâncimea – o țeavă introdusă în diagonală sau incomplet este una dintre cele mai frecvente cauze ale neetanșărilor, despre care vom discuta mai detaliat în următorul capitol.
• Strângerea sau fixarea cu clește a conexiunii – la soluția filetată, piatra de strângere se fixează cu cheia potrivită la momentul recomandat (nu „până la capăt” cu forță), iar la soluția cu strângere cu clește se folosește uneltele de strângere cu profilul corespunzător sistemului de racorduri.
• Fixarea solidă a plăcii de perete în suport – având în vedere faptul că placa de perete suportă sarcina mecanică de la strângere și utilizarea băii, fixarea ei în suportul portant (nu doar într-un strat subțire de tencuială) este la fel de importantă ca și conexiunea cu țeava.
• Verificarea distanței și alinierea ambelor plăci de perete – la băile cu două conexiuni (de exemplu, băia de lavoar sau de duș) este necesar ca ambele plăci de perete să fie la distanța corectă și în plan orizontal, altfel băia nu va putea fi conectată și aliniată fără forțare.
• Testul de etanșitate înainte de acoperire – rețeaua trebuie să fie presurizată și să stea sub presiune suficient de mult pentru a se putea observa o eventuală neetanșare înainte de a acoperi locul cu mortar sau faianță.

Ultimul punct – testul de etanșitate înainte de acoperire – este la placa de perete deosebit de important, deoarece este aproape întotdeauna un loc la care nu mai aveți acces simplu după finalizarea lucrărilor de finisare fără să dărâmați faianța. Un ghid detaliat al montajului, inclusiv recomandări privind uneltele potrivite, îl găsiți în articolul Montarea racordurilor – pașii și uneltele necesare.

Eroare frecvente la montarea plăcii de perete și neetanșările rezultate

Cauza cea mai frecventă a neetanșărilor este piatra de strângere insuficient fixată la conexiunile filetate, garnitura de etanșare deteriorată sau lipsă, sau țeava introdusă în diagonală sau incomplet în racord înainte de fixare. Aceste trei cauze au în comun faptul că pot fi destul de ușor identificate și eliminate înainte de acoperirea locului – tocmai de aceea este util să nu omiteți niciodată testul de etanșitate menționat în capitolul anterior.

O altă eroare frecventă este combinarea de materiale incompatibile (de exemplu, oțel cu aluminiu fără separare corespunzătoare) într-un mediu umed, ceea ce poate duce, în timp, la coroziune electrochimică (coroziune bimetalică) în zona conexiunii. La placa de perete acest risc este cu atât mai mare, cu cât este un loc permanent expus umezelii din baie sau bucătărie și, în același timp, ascuns sub faianță, unde coroziunea progresivă se va manifesta abia când va apărea o neetanșare vizibilă sau chiar o deteriorare a conexiunii.

În practică, aceste erori se acumulează cel mai frecvent atunci când montarea plăcii de perete este realizată „pe grabă” sau ca parte a unei reparații mai mari, unde presiunea de a finaliza lucrările de finisare rapid este mare. Recomandarea este ca întotdeauna să rezervați suficient timp pentru montare și testare, să nu ignorați pregătirea capătului țevii și, în cazul combinării diferitelor materiale, să vă asigurați în prealabil că este necesară o separare adecvată. Un tabel cu alte tipuri de erori și recomandări privind evitarea acestora îl găsiți în articolul Eroare frecvente la montare și neetanșări. Dacă problema apare abia după mulți ani de utilizare, poate fi util și articolul Service și înlocuirea racordurilor, care se ocupă de modul în care se abordează înlocuirea unui racord deja montat.

Exemple reale din practică

Exemplul 1: O casă cu curte, reparația băii cu țevi vechi de oțel
În timpul reparației băii unei case vechi de curte, în timpul demolării, s-au descoperit plăcile de perete vechi conectate la țevi de oțel. Având în vedere faptul că se schimba întreaga baie, inclusiv o nouă baie de duș și una de lavoar cu alte distanțe de conexiune decât băile vechi, a fost necesară îndepărtarea plăcilor vechi și montarea unor plăci noi, adaptate la noul spațiu și diametru al țevii. Deoarece se ținea cont de faptul că locul va fi inaccesibil după montarea faianței, s-a ales o soluție solidă, bine fixată, cu accent pe testarea etanșării sub presiune înainte de a pune faianța. Această situație ilustrează bine de ce este important, în timpul reparației, să nu vă ocupați doar de băie, ci și de faptul că plăcile vechi de perete au distanța, diametrul și materialul adecvat noii instalații – altfel, chiar și o baie nouă de calitate poate fi montată cu forță, ceea ce în timp poate duce la o neetanșare.

Exemplu 2: Apartament în bloc, înlocuirea bateriei de bucătărie cu un model cu altă conexiune
Într-un apartament din bloc, la înlocuirea unei baterii vechi de bucătărie cu un model nou, s-a constatat că filetul existent în perete are un alt diametru decât cel necesar pentru noua baterie. În loc să se intervină în instalația ascunsă, problema s-a rezolvat prin adăugarea unui reducător adecvat între șurubul existent și noua baterie, ceea ce a permis trecerea de la un diametru la altul fără a fi nevoie de lucrări de demolare. Această situație arată că chiar și o înlocuire aparent simplă a bateriei poate întâmpina probleme de compatibilitate a conexiunii – și că soluția nu implică întotdeauna înlocuirea întregului șurub, ci adesea este suficient un element de reducere bine ales între instalația existentă și noul consumator.

Întrebări frecvente despre șuruburi

Prețuri orientative ale trei țevi specifice menționate în articol.

Ce este exact un șurub și cum se deosebește de o reducere obișnuită?
Un șurub este un țeavă menită să fixeze rigid țevile direct în perete, în locul în care se conectează bateria sau alt consumator. Pe deosebire de o reducere obișnuită, care este „în interiorul" instalației și nu este supusă unui efort mecanic extern, șurubul suportă forța de strângere și utilizarea bateriei, motiv pentru care trebuie să fie fixat foarte bine.

Ar trebui să alegeți un șurub cu șuruburi sau cu șurub de apăsare?
Dacă nu aveți la dispoziție șurub de apăsare sau dacă vă așteptați să reveniți la șurub (de exemplu, pentru înlocuirea bateriei), soluția cu șuruburi este mai practică – poate fi demontată fără unelte speciale. Dacă realizați o instalație definitivă cu mai multe conexiuni simultan și aveți la dispoziție șurub de apăsare, conexiunea cu șurub este mai solidă și mai rapidă la montare în cazul unor lucrări în serie.

Este mai bun un șurub din bronz sau din plastic?
Pentru cercurile de încălzire și instalația de apă caldă, bronzul este mai potrivit datorită rezistenței la temperaturi și presiune mai mari. Un șurub din plastic (de exemplu, din PPSU sau POM) este mai ușor și mai ieftin și poate fi potrivit pentru instalația de apă rece, dar este întotdeauna necesar să verificați fișa tehnică a produsului pentru a vă asigura că corespunde parametrilor reale ale sistemului dvs.

Cum pot verifica dacă noul șurub este compatibil cu țevile existente?
Este necesar să confirmați corespondența materialului, diametrului și tipului de conexiune (cu șuruburi sau cu șurub de apăsare) cu țevile existente. Un țevă menită pentru țevă PEX-AL-PEX de 16 mm nu este automat compatibilă cu o țevă de cupru sau PP-R de același diametru nominal, deoarece dimensiunile reale și modul de conexiune se deosebesc.

Ce fac dacă noua baterie are altă distanță sau diametru de conexiune decât șurubul vechi?
În multe cazuri nu este necesar să modificați întreaga instalație din perete – este suficient să adăugați între șurubul existent și noul consumator o reducere sau un adaptator adecvat, care va acoperi diferența de diametru, așa cum s-a arătat în al doilea exemplu practic de mai sus.

Ce unelte sunt necesare pentru montarea unui șurub cu șuruburi?
Pentru soluția cu șuruburi este suficientă o set de chei adecvate (sau o cheie reglabilă) și, eventual, un decupor de țevă, pentru a obține un capăt drept și perpendicular înainte de a-l introduce în țevă.

De ce un șurub începe să furete după un timp, deși la montare funcționa bine?
Cauza cea mai frecventă este eliberarea treptată a piuliței de fixare, uzura sau deteriorarea garniturii de etanșare, sau fixarea insuficientă inițială a șurubului în perete, care se manifestă ca o mică joc la solicitarea repetată mecanică de la utilizarea bateriei.

Trebuie să facem o probă de etanșitate înainte de a acoperii șurubul cu faianță?
Da, este unul dintre pașii cele mai importante. Instalația ar trebui să fie presurizată și păstrată sub presiune suficient de mult pentru a se putea observa o posibilă ferecare înainte de a pune faianța – după acoperire, reparația devine semnificativ mai dificilă și mai costisitoare.

Subiecte conexe

• Cum alegeți o reducere sau un țevă
• Conexiuni cu șuruburi vs. cu șurub de apăsare
• Tipuri de țevi – coturi, T-uri, reducții, șuruburi
• Țevi din bronz vs. din plastic
• Compatibilitatea țevilor cu diferite tipuri de țevi
• Montarea țevilor – pașii și uneltele necesare
• Erori frecvente la montare și ferecuri
• Service și înlocuire a țevilor
• Întrebări frecvente despre reducții și țevi

Aveți întrebări despre reducții sau țevi?

Nu reușiți să vă decideți sau aveți o situație concretă în casă? Scrieți-ne – suntem bucuroși să vă oferim consultanță.

Nume și prenume Nu completați acest câmp:

Email

Mesaj